Cine au fost răzeșii găzari. Unde se află cea mai veche comunitate de comercianți de păcură din România

În zona Tazlăului Sărat din județul Bacău sunt menționați, încă din secolul al 17-lea, sătenii care aveau ca ocupație, pe lângă munca câmpului, transportul și comercializarea păcurii.

Ținutul bogat de astăzi al Bacăului avea sare, lemn dar și țiței (păcură), care ieșea la suprafață, loc în care se făceau puțuri, numite hecne.

Răzeșii găzari erau deopotrivă proprietari de terenuri agricole dar și comercianți, care transportau mărfuri în cele mai îndepărtate locuri din regiunile locuite de români. În secolul al 19-lea vânzarea păcurii, folosită deopotrivă la unsul roților de căruță dar și drept combustibil, a luat amploare.

Așa s-a dezvoltat satul Moinești, loc de întâlnire al comercianților români și evrei, devenit astăzi municipiu, unde a început exploatarea păcurii cu mijloace mecanizate. În zonă, în apropiere de Târgu Ocna, se află și monumentul dedicat primei sonde cu foraj mecanic din țară, cu prăjini percutante, construită în 1861.

Muzeului Răzeșilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat

Memoria răzeșilor de altădată, care se îndeletniceau și cu vânzarea țițeiului, este păstrată într-un muzeu unic în România, inaugurat în 2015, în comuna Măgirești, la inițiativa profesorului universitar Constantin Parascan, care s-a născut în sat. El a donat terenul, care îi aparținuse bunicului, Fundației Culturale „Urmașii Răzeșilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat” iar administrația locală a construit clădirea.

Muzeul dispune de o secție de arheologie, cu ceramică de Cucuteni descoperită pe Dealul Ghindaru, o secție a gospodăriei tradiționale, a meșteșugurilor, a obiceiului țăranilor, secția „Istoria școlii și a învățământului. Viața răzeșilor găzari” și secția de istorie a cultului ortodox. În exteriorul muzeului este un pavilion cu obiecte găsite sau donate, cea mai spectaculoasă fiind o parte a instalației de prelucrare a gazului la acea vreme.

Muzeul are și exponate de excepție: râșniță preistorică (aproximativ 6.000 î.H.), o râșniță dacică, descoperită în satul Prăjești, monede romane din tezaurul descoperit pe Dealul Bisericii din Măgirești, în anul 1968, obiecte din ceramică dacică și romană, legitimația de găzar dar și un document original, din 1877, privind exploatarea prin „gropi de păcură” de pe răzeșia din Coacăz.

„Țâșnește din pământ un fel de noroi gros, unsuros, numit de localnici păcur”

Există numeroase însemnări ale călătorilor români și străini, care vorbesc despre existența păcurii la suprafață în zona de munte din Bacău. Marco Bandini, arhiepiscop romano-catolic pentru Moldova, amintea, în 1646, despre „apele care țâșnesc din vinele pământului cu o coloare transparentă și, după un scurt timp, iau colori foarte diferite, când precum curcubeul, când ca aerul colorat la răsărit sau la apus de către soare; ele se varsă într-un șanț făcut anume pentru acest scop și în curând coloarea degenerează puțin câte puțin într-o negreală cleioasă, care e foarte bună pentru uns osiile căruțelor; românește se cheamă pekura (păcură), ungurește deget, latinește axungia”, citat într-un articol al Muzeului Răzeșilor Găzari.

„În Tazlăul Sărat, aproape de satul Moinești, în ținutul Bacăului, tâșnește dintr-un izvor păcură amestecată cu apă, pe care țăranii noștri au obicei de o folosesc la unsul osiilor de la căruțe; ei zic că este mult mai bună pentru nevoile casei decât rășina pe care o scot din copaci, dar numai dacă este deosebită de apă”. (Dimitrie Cantemir, Descrierea/Moldovei).

Comercianții treceau mărfurile prin pasul Ghimeșului, dinspre Transilvania în Moldova, și de acolo, la vale, până la Dunăre. ”De la graniță ajungi întâi la satul Comănești pe valea râului Trotuș. la o depărtare de o zi de drum.