Coaliția naționalistă conservatoare la putere în Polonia e în pragul destrămării, după ce premierul Mateusz Morawiecki a anunțat demiterea unuia dintre adjuncții săi

27

Dimensiune font:

| 19-01-2023 12:45

Coaliția naționalistă conservatoare aflată la putere în Polonia e în pragul destrămării, după ce premierul Mateusz Morawiecki a anunțat demiterea unuia dintre adjuncții săi, lider al unui partid din coaliție. Vice-premierul Jaroslaw Gowin, care deținea și portofoliul Dezvoltării, a spus că plecarea lui și a celor 10 deputați ai partidului său, Înțelegerea, echivalează cu sfârșitul Dreptei unite care a guvernat până acum Polonia. Dominată de formațiunea Lege și Justiție (PiS), puterea și-a pierdut majoritatea în camera inferioară a Legislativului, dar căderea guvernului Morawiecki, încă susținut de 222 din cei 460 de deputați, nu se poate produce decât prin adoptarea unei moțiuni de cenzură./p>

Următorul scrutin parlamentar din Polonia e programat în 2023, iar în sondajele privind intenţiile de vot lider rămâne PiS, cu 34 de procente. Urmează partidul centrist de opoziţie Polonia 2050, fondat de jurnalistul catolic Szymon Holownia, cu circa 20%, și Platforma Civică (PO), cu 17%. Luna trecută, fostul președinte al Consiliului European, Donald Tusk, a revenit la conducerea PO și a anunțat că renunță la șefia Partidului Popular European, de centru-dreapta, cu cel mai numeros grup în Legislativul comunitar și cu 82 de formațiuni membre și partenere din 43 de țări. „Vreau să fiu implicat 100%, nu 90 sau 80, în problemele poloneze", a explicat Tusk, care-și face, astfel, o reintrare spectaculoasă pe scena politică de la Varșovia, remarcată și într-un editorial veridica.ro. De la Bruxelles, Tusk a rămas foarte conectat la viaţa politică poloneză şi n-a obosit să critice actuala putere naţionalist-conservatoare.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:44

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Secția de votare din țară la care nu s-a prezentat niciun alegător până la ora 18:00
09/06/2024 20:19

 Sectii de votare pustii in mai multe comune din judetul Iasi. Pană la ora 18, in unele dintre ele, se prezentaseră la urne doar cativa alegători, iar in altele, niciunul. Una ditre cele mai ocolite es ...

Alertă meteo - Cod potocaliu de caniculă și cod galben de furtună în mare parte din țară/ Harta zonelor vizate
09/06/2024 11:09

  ANM a emis, duminică, mai multe alerte meteo de caniculă. Printre altele, anuntă două zile de Cod portocaliu in Muntenia si Oltenia, dar si furtuni in Maramures si Transilvania.  ...

Alegeri europarlamentare. Cetăţenii din 21 de ţări membre ale Uniunii Europene îşi aleg duminică reprezentanţii în Parlamentul European
09/06/2024 08:48

Cetăţenii din 21 de ţări membre ale Uniunii Europene işi aleg duminică reprezentanţii in Parlamentul European pentru următorii cinci ani. În total vor fi aleşi 720 de europarlamentari, cu 15 mai ...

VIDEO Cum arată Capitala și județul Ilfov după codul portocaliu de grindină și vijelie
08/06/2024 20:13

 Ploaia torenţială de sambătă care a afectat Bucurestiul si mai multe localităti din judetul Ilfova provocat inundaţii iar vantul puternic a doborat copaci şi stalpi de electricitate, in mai mu ...

Cum afli la ce secție de votare poți vota la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024
08/06/2024 16:17

 Romanii sunt asteptati la urne duminică, 9 iunie, pentru a vota in cadrul alegerilor locale si europarlamentare. Ei pot merge la sectiile de vot intre orele 7 si 22.   Pentru alegerile locale, ...

Alerte meteo: Canicula și furtunile împart țara în două. Temperaturi de până la 37 de grade în următoarele zile
08/06/2024 13:11

 Meteorologii au emis sambătă primele coduri de caniculă din această vară, dar si o avertizare de vreme rea.   Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică in cea mai mare parte a Moldo ...

Românii care lucrează în străinătate, nevoiți să depună un document la ANAF. Cei care nu prezintă actul pot avea mari probleme
07/06/2024 23:26

Romanii care lucrează in străinătate trebuie să depună un document la ANAF, iar acesta este obligatoriu. Cei care nu prezintă actul pot avea mari probleme si pot fi amendati. Andreea Covaci-Ernst, expert ...

Procurorii au mers pe urma banilor lui Coldea și au dat de Liviu Dragnea: Afacerea în care se învârteau bani serioși
07/06/2024 13:44

Procurorii DNA au luat urma „consultanţei” oferită de Florian Coldea şi Dumitru Cocoru, in dosarul in care fostul prim-adjunct SRI, fostul şef al Direcţiei Juridice a SRI – Dumitru Dumbra ...

IPJ Brăila, detalii după ce un polițist a intrat cu mașina într-o cisternă cu benzină: Agentul nu se afla la prima tentativă de sinucidere
06/06/2024 16:38

Un tragic accident rutier a avut loc, miercuri, in judetul Brăila. Un tanăr a murit carbonizat după ce a intrat cu masina intr-o cisternă cu benzină. Ulterior, in spatiul public, au apărut informatii că ...

Guvern: Autoritățile locale vor fi obligate să identifice terenurile cu ambrozie
06/06/2024 16:21

Autoritătile locale vor fi obligate să identifice terenurile infestate cu ambrozie si să someze proprietarii sau detinătorii acestora in vederea luării măsurilor necesare pentru evitarea instalării sau r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei