Condamnatele din dosarul certificatelor de handicapat au invocat prescripţia şi interceptările ilegale

2mafioate1

Dimensiune font:

| 12-06-2022 15:30

în cei şase ani de anchetă, organele de urmărire penală au cheltuit 108.461 lei ca să dovedească şpăgi de doar câteva sute, maxim o mie * demersurile lor n-au avut succes, sentinţele sunt definitive

Daniela Eugenia Huţanu a pus la cale afacerea cu certificate de handicapat în 2006, atunci când a înfiinţat asociaţia umanitară „Aeque Animo”, care are ca activitate principală binefacerea pentru cei care au nevoie de ajutor material şi spiritual, asigurarea asistenţei psihologice pentru persoane cu handicap, activitate caritabilă şi în folosul comunităţii. A început imediat colaborarea cu mai multe primării din toată ţara pe probleme medicale şi accidente rutiere, dar mai ales cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, având dreptul de a depune dosare pentru persoane care nu se puteau deplasa nici personal şi nici prin membri familiei. Astfel, în scurt timp, Huţanu şi-a creat un sistem de relaţii în lumea medicală, după care a început să caute clienţi.

Femeia pretindea că are o mare influenţă asupra celor din comisia de evaluare şi se oferea ca, în schimbul unor sume de bani, să obţină certificate de încadrare în grad de handicap fără examinarea directă a persoanei respective. Nu pretindea mult, doar câteva sute de lei pentru rezolvarea unui caz. Genul de afacere „nu curge, dar picură”. Se gândea că aşa nu va atrage atenţia autorităţilor, că nimeni nu-şi bate capul să investigheze afaceri cu miză ridicolă. Veniturile erau constante şi păreau sigure.

A plătit 1.100 lei, dar a obţinut o indemnizaţie de doar 33 lei

În 2011, Huţanu le-a cooptat în business pe Alina Panaitescu şi pe Maria Roman, acestea urmând să-i găsească mai mulţi clienţi. Până în martie 2013, lucrurile au mers ca pe roate. Dar a fost suficient un singur rateu ca totul să fie dat peste cap. Lui Huţanu nu i-a ieşit pasienţa cu un  certificat de handicapat pentru o rudă de-a Mariei Roman. Primise 300 lei, dar n-a izbutit să rezolve problema. Roman a cerut banii înapoi, a fost refuzată, aşa că a formulat un denunţ la Tribunalul Iaşi.

Colac peste pupăză, tot în aceeaşi perioadă, Alina Panaitescu o rugase pe Huţanu să intervină pentru un unchi de-al ei, să-i obţină gradul II, în loc de III. Bătrânul a plătit 1.100 lei, dar rezultatul n-a fost nici pe departe cel dorit. O indemnizaţie lunară de doar 33 lei. Socotind că a fost păcălit, a făcut şi el plângere. Ancheta a fost preluată de procurorii DNA, au avut loc interceptări ambientale, rechizitoriul fiind finalizat abia la începutul lui 2019. Pentru strângerea dovezilor necesare, organele de urmărire penală au cheltuit 108.461 lei.

La Tribunal, lucrurile au mers ceva mai repede, cele trei primindu-şi sentinţele pe 23 septembrie 2021. Huţanu a primit doi ani cu suspendare, iar Panaitescu şi Roman, câte un an şi patru luni. În plus, condamnatele au fost obligate la plata unor cheltuieli de judecată în cuantum de 11.000 lei.

Nemulţumite, Huţanu şi Panaitescu au făcut apel, cerând achitarea. Un prim motiv invocat a fost acela că, în data de 16 februarie 2016, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Codul de procedură penală privind punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică. Altă critică a fost că Tribunalul Iaşi nu s-a pronunţat deloc asupra prescripţiei răspunderii penale. Pentru faptele incriminate termenul de prescriere s-a împlinit în decembrie 2020, cu nouă luni înainte de pronunţarea primei instanţe.

Alaltăieri, după şapte termene de judecată, Curtea de Apel a dat sentinţa definitivă. Referitor la motivele invocate de către apelante, magistraţii au preceizat: „Acest termen de prescripţie a început să curgă în decembrie 2012 şi, în lipsa oricărui act de întrerupere, s-ar fi putut considera împlinit în decembrie 2020. Or, în acest interval de timp au fost îndeplinite mai multe acte procedurales- a dobândit calitatea de suspect, ulterior de inculpat şi s-a dispus apoi trimiterea în judecată”. Cât priveşte interceptările, Curtea nu le-a socotit relevante, mai important fiind acordul de recunoaştere a vinovăţiei semnat de Panaitescu. Dreptul urmare, apelurile au fost respinse, ca nefondate. Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Tragedie înainte de cununie. Ionela și George, cei doi motocicliști morți în accidentul de lângă Iași, urmau să se căsătorească
20/05/2024 20:01

Ionela si George, cei doi tineri din judetul Galati, care si-au pierdut viata in groaznicul accident rutier produs duminică, 19 mai 2024, pe drumul ce leagă Iasiul de Vaslui, trebuiau să se căsătorească i ...

Cum arde la buzunare lipsa colectării selective în România. De vină este toată lumea, iar penalitățile sunt uriașe
20/05/2024 19:36

Indiferenta si slaba gestionare a deseurilor costă scump. Romania este repetentă la colectarea selectivă a deseurilor, din perspectiva normelor europene, mai ales in mediul rural. Neindeplinirea cerintelor U ...

Vești bune pentru utilizatorii transportului în comun din Iași. Investițiile vizează și persoanele nevăzătoare
20/05/2024 18:08

Iesenii primesc vesti bune din partea Companiei de Transport Public. In curand, va fi implementat un proiect important care vizează toate statiile de asteptare din oras. Astfel, compania intentionează să ad ...

O angajată de la Parchetul Vaslui a vrut să se sinucidă la birou. Pe numele ei a fost deschis dosar penal
20/05/2024 17:30

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă şi distrugere prin incendiere in cazul angajatei de la Parchetul Vaslui despre care se crede că ar fi incendiat ni ...

Un ieșean beat i-a lăsat mască pe polițiști după ce s-a răsturnat cu mașina la podul unde s-a blocat Ciolacu: A dat vina pe stafia soacrei!
20/05/2024 17:18

Un iesean beat i-a lăsat mască pe politisti după ce s-a răsturnat cu masina! Urcat la volan nitel băut, bărbatul a pierdut controlul masinii si s-a răsturnat. P0litistii ajunsi la fata locului au tratat ...

Percheziţii într-un dosar de furt calificat - Suspecţi, doi minori şi doi adulţi
20/05/2024 16:31

Un adult din Coţofăneşti a fost arestat preventiv iar un minor a fost pus sub control judiciar, in urma unor percheziţii in cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de furt calificat, a informat, luni, ...

Primul spectacol imersiv Van Gogh la Iași, din 13 iunie, la Palas Campus
20/05/2024 15:01

 Iasi, 20 mai 2024 - Primul spectacol imersiv Van Gogh la Iasi, din 13 iunie, la Palas Campus Spectacolul imersiv „Van Gogh” va fi adus in premieră la Iasi, pe 13 iunie, in cadrul MINA P ...

Un primar PSD din Vaslui a fost săltat de Poliție: A încercat să dea șpagă unor polițiști să își scape nevasta de amendă!
20/05/2024 14:49

Un fost primar al comunei Pogana şi actual candidat PSD la fotoliul de edil-şef a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi incercat să mituiască doi poliţişti. Potrivit unui comunicat de presă remis d ...

Povestea ceasului din Turnul Palatului Culturii Iași
20/05/2024 13:49

  De aproape un veac, ceasul din turnul Palatului Culturii din Iasi anuntă ora exactă in acorduri muzicale. Orologiul care măsoară trecerea timpulu a fost construit pe principiul carillonului, ap ...

  Opera Iași, două opere celebre în această săptămână
20/05/2024 13:06

Opera Natională Romană din Iasi oferă iubitorilor de operă posibilitatea de a urmări două titluri celebre in această săptămană. Maine, de la ora 18:30, in Sala Mare, este programat spectacolul &bdq ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei