Controverse pe A8: cu sau fără exproprieri?

2autostrada

Dimensiune font:

| 21-10-2021 00:00

 „Punctul fierbinte” este cel din Breazu * aici, traseul propus trece printre casele existente sau chiar peste acestea și continuă pe terenuri unde sunt propuse dezvoltări rezidențiale * foști oficiali ai Ministerului Transporturilor și reprezentanții asociațiilor care vebghează la realizarea A8 spun că, în acest moment, traseul nu este defintiv, prin urmare este prematur să se afirme că vom asista la exproprieri * execeptând zona Rediu, relocările i-ar putea afecta pe ieșenii din Bogonos (Lețcani) și Cilibiu (Golăiești)


Subiectul autostrăzii A8, mai precis a sectorului de autostradă Ungheni - Iași - Târgu Neamț, a stârnit noi reacții, mai ales că în mediul online au apărut informații noi, multe dintre ele eronate. Astfel, conform unor surse, varianta finală a Autostrăzii A8 va trece de la Lețcani, prin Breazu. Mai precis printre, sau peste vilele din Breazu. „Nu este traseul definitiv. Informațiile sunt puțin eronate. Vorbim acum despre finalizarea AMC 1 de către proiectant (Analiză Multicriteriala 1). Urmează ca aceasta să fie studiată în cadrul CNAIR, inclusiv situațiile apărute pe teren. Eu deja am transmis azi dimineață (n.r. – ieri) o primă informație către CNAIR. Specialiștii din cadrul CNAIR vor ține cont de aceste situații și de aceea va exista și o dezbatere publică cu implicarea primăriilor din zonă, în așa fel încât în faza următoare de AMC 2 să se facă corecții. Important: în această etapă trebuie să se implice primarii și să transmită către CNAIR toate informațiile reale din teren!”, spune Cătălin Urtoi. Acesta mai precizează că membrii asociației Împreună pentru A8 monitorizează strict realizarea proiectului acestei autostrăzi și se vor implica și în transmiterea unor date corecte din teren.

„Inserarea culoarului tehnic de autostradă, un demers destul de dificil!”

Același lucru este susținut și de Adrian Covăsnianu, fost oficial al Ministerului Transporturilor în mandatul lui Cătălin Drulă. „Precizez încă de la început faptul că nu este definitivat traseul pe sectorul Ungheni-Iași-Tg. Neamț ci doar ne aflăm în etapa de AMC (Analiză Multicriterială) aferentă Studiului de Fezabilitate. Suntem într-o etapă în care se analizează mai multe variante de traseu, iar alternativele proiectantului Consitrans se află în analiză la CNAIR S.A. și în atenția experților Jaspers”, spune fostul  secretar de stat. Potrivit acestuia, zona cea mai sensibilă este în apropierea Iașului, respectiv subsectorul Lețcani – Ungheni (km 62 - km 91+900 m) care reprezintă ocolirea aglomerării Iași la profil de drum rapid! „Ca urmare a extinderii haotice a țesutului urban, a evitării suprapunerii cu ariile naturale protejate (acolo unde a fost posibil) și a descărcărilor de trafic prin noduri rutiere, inserarea culoarului tehnic de autostradă se dovedește un demers destul de dificil! Cele mai sensibile zone sunt la următoarele poziții kilometrice: satul Bogonos km 64-km 65, satul Breazu km 70 - km72, satul Cilibiu km 84- km 86. În aceste areale ca urmare a constrângerilor identificate pe traseu la nivelul solului, autostrada se intersectează cu loturi cu construcții existente și propuse”, explică Covăsnianu.

Avantaje și dezavantaje

Față de varianta din Studiul de Fezabilitate ediția 2011, traseul A8 a translat către sud fiind justificat și de mai mulți factori. Este vorba de conectivitatea A8 cu aeroportul Iași, de legătura la Spitalul Regional de Urgență Iași, de conexiunea cu podul de la Ungheni în zona UAT Golăiești și de conectivitatea cu Varianta Ocolitoare Iași-Est. „Propunerea aceasta, fiind cea mai scurtă dintre variante (92 km), prezintă avantaje de accesibilitate nete dinspre orașul Iași dar creează o serie de inconveniente față de locuitorii din zona periurbană. În Caietul de Sarcini elaborat în 2020 s-a preîntâmpinat o asemenea situație, motiv pentru care contractul de Proiectare (Studiu de Fezabilitate+Proiect Tehnic de Execuție) prevede și Proiectul pentru Autorizarea Demolării. Soluțiile din păcate sunt constrânse de geografia locală și implică ridicarea liniei roșii dinspre Moțca pentru a scădea costurile lucrărilor de artă pe tot tronsonul de 92 km și minimizarea/reducerea impactului A8 în zona de suprapunere cu construcții existente/autorizate în zona Bogonos printr-un viaduct impresionant (diferența de nivel mare între Dealul Coroiului și Dealul Horincea). Apoi, salvarea zonei de locuințe colective din zona Breazu necesită o lucrarea de artă impresionantă de tipul unui tunel considerabil. În zona Cilibiu, fiind zona de contact între culoarul Prutului și versanții înalți ai Câmpiei Colinare a Jijiei, determină o energie de relief de peste 120-130 m. Pentru a sacrifica Pădurea Icușeni (rezervație naturală de tip forestier de interes național) și a minimiza impactul asupra construcțiilor existente se impune o lucrare de artă mixtă de tip tunel + viaduct. În urma dialogului cu autoritățile locale traseul autostrăzii mai poate suferi mici corecții însă zona de la nord de Iași implică soluții tehnice majore cu costuri corespunzătoare în etapa de execuție!”, mai spune Adrian Covăsnianu. 

Autostrada Iașului a fost împărţită în trei tronsoane: Târgu Neamţ – Târgu Frumos (33 km), Târgu Frumos – Leţcani (29 km) şi Leţcani – Ungheni (30 km). Începând dinspre capătul din Est, autostrada tranzitează comuna Golăiești, prin Cilibiu și Pădurea Icușeni, se înscrie pe raza comunelor Aroneanu şi Popricani (la nord de localităţi precum Rediu Aldei, Dorobanţ sau Cuza Vodă), trece prin Pădurea Vulturi şi se intersectează cu DN 24 la sud de Vânători. Ulterior, traseul traversează comuna Rediu la Sud de Pădurea Mârzeşti, la o distanţă de mai puţin de 100 metri. Traseul propus de Consitrans continuă prin comuna Rediu la sud de iazul Tăuteşti (la circa 500 m), traversează Valea Lupului prin zone care nu sunt dezvoltate din punct de vedere rezidenţial şi continuă prin Valea lui David. În Leţcani, traseul este prevăzut să treacă prin localitatea Bogonos (prin zonă de case) şi continuă la nord de satul Leţcani (în afara zonelor de case şi la sud de Sărăturile de la Valea Ilenei - arie protejată). Localităţile Podu Iloaiei, Sârca, Bălţaţi, Târgu Frumos, Heleşteni şi Stolniceni Prăjescu sunt traversate pe partea de nord, fără să existe, aparent, suprapuneri cu imobile sau arii protejate. Ulterior, în zona Sodomeni (la sud de Paşcani) ar urma să fie poate cel mai important nod rutier prevăzut pentru Moldova: intersecţia autostrăzilor A8 şi A7 (Ploieşti – Paşcani). Lucian STATE

 

* * *

„Chiar dacă proiectantul a propus varianta de traseu care străbate comuna Rediu prin Breazu – zona Podiș Mârzești, analiza multicriterială urmează să fie dezbătută de către experții Jaspers și mai apoi supusă CTE CNAIR S.A. Voi convoca zilele următoare Consiliul Local și, împreună, vom solicita informații suplimentare de la Consiliul Județean și CNAIR cu privire la propunerea lansată în spațiul public și, totodată, vom transmite un punct de vedere cu privire la impactul social al variantei promovate, factor care ar trebui să fie deciziv în a schimba abordarea asupra variantei finale a traseului autostrăzii care, să sperăm, va străbate comuna noastră” - Ciprian Grosu, primar Rediu.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Locotenent-colonel în sutană. Misiune specială în Kosovo, de Paşti, pentru un ofițer al Armatei Române
03/05/2024 16:19

Dumitru Bighiu este preot militar in cadrul Bazei 3 Logistică „Zargidava“ din Roman, judeţul Neamţ şi are gradul de locotent-colonel. Cea mai recentă misiune a insemnat trimiterea in Kosovo. Ofiţerul ...

Razii ale Poliției pe lacul de acumulare de la Bicaz. Au fost găsite mai multe construcții lacustre ilegale
03/05/2024 16:11

In judeţul Neamţ, lacul de acumulare de la Bicaz este locul ideal pentru amplasarea unor construcţii lacustre, luciul de apă fiind căutat şi de pescari. Numai că, unii fac aceste lucruri in mod ilegal. ...

Învierea, sărbătoarea luminii
03/05/2024 10:32

Se pare că denumirea de Paşte a fost folosită de primii creştini la inceputul comemorării anuale a Cinei celei de taină care avea loc in seara zilei de 13 Nissan sau in Joia de dinaintea Duminicii Î ...

Legumele și fructele din piețele ieșene, verificate la nitrați
03/05/2024 10:27

În paralel cu actiunea de verificare a produselor specifice Sărbătorilor Pascale de către membrii comisiei mixte constituită prin Ordin al prefectului, in această perioadă, in pietele agroalimentare ...

La Iași, șase din zece șomeri sunt bărbați
03/05/2024 10:15

Numărul şomerilor inregistraţi oficial in judetul Iasi a crescut in luna februarie 2024 comparativ cu aceeasi lună a anului trecut, arată datele făcute publice de conducerea Directiei Judetene de Statisit ...

Istoria și disciplinele Socio-umane aduc premii la Iași
03/05/2024 10:00

Elevii ieşeni au venit acasă cu premii binemeritate, atat de la Olimpiada Natională de Stiinte Socio-Umane, organizată la Baia Mare in judetul Maramures, cat si de la Olimpiada Natională de Istorie, organi ...

Barometrul crizei: de 1 mai, „privaţii” nu şi-au mai luat liber
03/05/2024 09:24

 Atat datele prezentate de către Guvern, cat şi statisticile puse la dispoziţie de către INS nu dau motive de ingrijorare romanilor. Nu suntem in criză, viitorul se prefigurează unul roz, se incearc ...

Primarul Iașului, mesaj de încurajare pentru maestrul Florin Piersic
03/05/2024 09:00

În preajma Sfintelor Sărbători ale Pastelui, primarul Mihai Chirica i-a transmis un mesaj de incurajare maestrului Florin Piersic, aflat in aceste clipe pe patul de spital după interventia chirurgical ...

Un copil din Bacău, prins conducând autoturismul pe DN 12A
03/05/2024 08:45

Politistii Sectiei 7 Politie Rurală Brusturoasa au depistat, pe 1 mai, in flagrant delict, un tanăr de 15 ani, din localitate, in timp ce conducea un autoturism pe DN 12A, fără a detine permis de conducere ...

  Mijloacele de transport în comun vor circula până la ora două, în noaptea de Înviere!
03/05/2024 08:45

Circulatia mijloacelor de transport in comun din municipiul Iasi va fi prelungită pană la ora două in noaptea de Înviere, anuntă Compania de Transport Public (CTP). „Dorim să vă bucurati de S ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei