Copiii născuți în prima zi de PAȘTI. Ce se va întâmpla cu ei

copil  62100

Dimensiune font:

| 24-04-2022 19:44

Există o mulțime de tradiții și obicieuri de Paști care mai de care. Unele mai ciudate, altele amuzante, iar unele chiar îți pot da de gândit. Iată ce se spune că li se va întâmpla copiilor născuți în Duminia Sfântă.


În ziua de Paşti nu este bine să dormi pentru că, în restul anului, vei fi somnoros, vei avea ghinion, viermii vor mânca semănăturile, recolta va fi distrusă şi te va prinde ploaia ori de câte ori vei vrea să lucrezi câmpul.

De Paşti, există credinţa că cerurile se deschid, permiţând sufletelor celor morţi să se întoarcă acasă, pentru a-şi proteja rudele dragi. Există credinţa că cine moare în ziua de Paşte sau în Săptămâna Luminată merge direct în Rai, fiindcă în această zi uşile Raiului sunt deschise, iar ale iadului închise.

Potrivit credințelor populare, copiii născuţi în prima zi de Paşte au noroc toată viaţa. Fetele și flăcăii obișnuiesc în dimineața primei zile de Paște, înainte de răsăritul soarelui și fără a fi văzuți de nimeni, să se scalde într-o apă curgătoare spre a fi „iuți, sprinteni, ușori, sănătoși, harnici și iubiți”.

În zona Transilvaniei, există o serie de obiceiuri specifice, unul dintre acestea fiind stropirea fetelor şi femeilor de către băieţi şi bărbaţi, în a doua zi a Paştelui. Scopul este ca acestea să rămână frumoase tot timpul anului. Grupuri de săteni colindă prin sat până seara târziu, pentru ca nicio fată să nu rămână nestropită.


Tradiții și obiceiuri
La origine, pentru stropit se foloseau găleţi cu apă de izvor, simbolul purificării încă din precreştinism, acestea fiind înlocuite în prezent cu sticluţe de parfum. În unele sate există şi obiceiul împodobirii fântânilor cu ouă colorate de Paşte.

Din bătrâni se spune că din primul ou ciocnit în ziua de Paşte trebuie să mănânce toţi membrii familiei, pentru a fi întotdeauna împreună. În mai multe sate din Moldova, oamenii își spală faţa cu apa dintr-un vas în care au fost puse flori, bani şi un ou roşu. Se zice că astfel vom fi rumeni precum oul roşu, bogaţi şi sănătoşi. Cel care se spală ultimul ia banii. Tot în Moldova se spune că cel al cărui ou nu se sparge de Paşte îşi va găsi sfârşitul înaintea celuilalt. Pe de altă parte, dacă spargi oul, vei fi voinic tot anul.

În Dobrogea, dar și în Muntenia, după ce oul roșu a fost mâncat, coaja se aruncă la rădăcina unui copac cu flori. Se spune că acela este momentul când vine cu adevărat vremea bună. Dacă ai ciocnit un ou cu două gălbenuşuri în prima zi de Paşte, pregăteşte-te de nuntă. O vorbă veche din bătrâni spune că ai să te însori foarte curând. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:06

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Vrei să te deconectezi de la problemele tale zilnice măcar două, trei zile? Iată de ce trebuie să alegi un city break pentru puțină relaxare
26/04/2024 12:29

  Fotografie de la Helena Jankovičová Kováčová pe Pexels.com Vacantele de tip city break au devenit o optiune tot mai accesată, mai ales prin randul tinerilor, care doresc să s ...

Vezi aici top 3 investiții în bucătăria ta, care vor merita toți banii!
26/04/2024 12:23

  Fotografie de la  Christa Grover pe Unsplash.com   Bucătăria este, pentru multi, cea mai importantă incăpere din casă, deoarece petrec majoritatea timpului acolo, fiind pasionati de g ...

Skechers – o aventură de neuitat
26/04/2024 11:19

Skechers – o aventură de neuitat Pe străzile aglomerate ale Los Angelesului, locuiau doi pantofi sport Skechers pe nume Dash si Dazzle. Erau asezati pe un raft prăfuit, intr-un magazin de incăltămin ...

  Minciuna, o rețea complexă de avere și dezastre
25/04/2024 15:02

În istoria umanitătii, minciuna a fost un companion constant al interactiunilor noastre sociale. De la cele mai mici neadevăruri de circumstantă pană la cele mai elaborate scheme de inselăciune, minc ...

Cum să-ți actualizezi garderoba de primăvară?
23/04/2024 10:59

Cum să-ti actualizezi garderoba de primăvară? Începutul sezonului cald este momentul ideal să iti reconsideri stilul personal si să dai un refresh la garderobă. Există foarte multe aspecte de care ...

Povestea parfumului de trandafiri
23/04/2024 09:46

În grădina cu flori a naturii, există un personaj incantător care captivează simturile cu frumusetea si misterul său delicat: parfumul de trandafiri. În spatele fiecărui strop de esentă parfu ...

Inundații în Emirate. Trei filipinezi au murit
19/04/2024 15:39

Trei lucrători filipinezi au murit in urma unor inundaţiilor fără precedent care au afectat la inceputul acestei săptămani Emiratele Arabe Unite, unde traficul rămane perturbat vineri pe aeroportul din D ...

Colagenul și acidul hyaluronic, tinerețea la sticluță
18/04/2024 15:39

Colagenul si acidul hialuronic au devenit cuvinte de ordine in industria cosmetică, promise adesea ca solutia supremă pentru inversarea sau incetinirea semnelor vizibile ale imbătranirii. Aceste două comp ...

  Culorile frumuseții, o călătorie prin istoria fardurilor
18/04/2024 15:23

Fardurile au jucat un rol crucial in cultura si societatea umană de mii de ani, servind nu doar ca mijloace de infrumusetare, dar si ca simboluri ale statutului social, sănătătii si chiar moralitătii. De l ...

Povestea fructului miraculos
16/04/2024 13:51

 Într-o lume in care zahărul este omniprezent si lupta impotriva obezitătii si a bolilor legate de dietă continuă să fie o prioritate globală, apare un aliat neasteptat: fructul miraculos, sau ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei