Costel Alexe anunță o lovitură de proporții a PNL: 'Guvernul a recuperat trei ani' a Autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş

autostrada-deschisa-2014-lead

Dimensiune font:

| 27-06-2020 18:51

Ministrul Mediului Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a declarat, sâmbătă, că prin adoptarea în această săptămână a Ordonanţei de Urgenţă prin care se modifică şi completează Legea 219 din 2018 privind aprobarea obiectivului de investiţii a Autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş, "guvernul a făcut un pas foarte mare", recuperând "nu mai puţin de trei ani", potrivit Agerpres.

 

 Costel Alexe, care este şi liderul PNL Iaşi, a spus că prin această OUG se acordă o derogare de la prevederile legislaţiei naţionale privind regimul de protecţie al ariilor naturale protejate.



"În această săptămână la Bucureşti guvernul a făcut un pas foarte mare pentru autostrada Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni. Prin ordonanţa de modificare a OUG 291/2018 de completare a legii privind aprobarea obiectivului de investiţii a autostrăzii Iaşi - Târgu Mureş, cunoscută ca Autostrada Unirii, am înaintat enorm. Practic, prin adoptarea aceste ordonanţe în şedinţa de joi am recuperat nu mai puţin de trei ani de zile", a afirmat ministrul Costel Alexe în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi.

Acesta a subliniat că prin modificările aduse de ordonanţa de urgenţă proiectul construirii podului de peste Prut, la Ungheni, reprezintă "o componentă importantă a Autostrăzii Unirii".

 

"Se asigură un nou punct de trecere peste frontiera cu Republica Moldova. Deci, în judeţul Iaşi pe lângă podul de la Sculeni vom mai avea încă un pod care ne va ajuta în relaţia cu fraţii noştri de peste Prut", a spus ministrul Mediului Apelor şi Pădurilor.

Conform acestuia, în urma negocierilor purtate cu oficialii din Republica Moldova a fost stabilită şi o variantă de amplasament al acestui pod.

"Terenul prin care se doreşte construirea acestui pod şi a trecerii frontierei este amplasat integral în rezervaţia naturală râul Prut, peste care se suprapun două arii naturale protejate, de interes comunitar. Prin această ordonanţă de urgenţă din această săptămână se acordă o derogare de la prevederile organizaţiei naţionale privind regimul de protecţie al ariilor naţionale protejate. În articolele 23 şi 27 din această OUG 2007, privind regimul ariilor naturale protejate, este strict interzisă realizarea unui astfel de obiectiv în interiorul acestei rezervaţii. Prin adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă acordăm această derogare care vizează o suprafaţă de 72.519 metri pătraţi, adică peste 7 hectare. Această derogare va ajuta enorm de mult acest obiectiv de investiţii absolut vital nu doar pentru Iaşi, ci şi pentru întreaga Moldovă. Vom reuşi să facem legătura dintre Republica Moldova cu vestul României şi cu vestul Europei", a declarat ministrul Alexe.

El a precizat totodată că deşi a fost dată această derogare, nu se acordă permisiunea de a se construi "oricum, oriunde" în această rezervaţie naturală.

"Se acordă permisiunea realizării unei evaluări adecvate în urma căreia se va stabili în ce condiţii se poate construi acest obiectiv de investiţii. Trebuie să menţionăm foarte clar că evaluarea va avea ca punct de plecare setul de măsuri minime şi obiectivele specifice de conservare stabilite pentru cele două arii naturale protejate de interes comunitar. Chiar şi cu această derogare, care nu înţeleg de ce a fost atât de mult tergiversată, condiţiile şi reglementările de mediu în vigoare vor fi respectate în cadrul rezervaţiei", a subliniat ministrul Mediului.

Modificările mai includ şi faptul că este permisă dezvoltarea Autostrăzii Unirii prin zona tronsonului Ditrău - Târgu Neamţ, km 75 - 95.

"În mod similar cu podul de peste Prut, pentru tronsonul de autostradă Ditrău - Târgu Neamţ, km 75-95, care ar putea intersecta marginal rezervaţia de zimbri peste care se suprapune atât Parcul Naţional Natural Vânători Neamţ, cât şi două arii naturale de interes comunitar, se acordă aceeaşi derogare în vederea parcurgerii procedurii de evaluare adecvată în urma căreia se vor stabili condiţiile în care poate fi realizat acest tronson. Evaluarea va ţine cont de toate obiectivele specifice de conservare, de parametrizare a acestora pe fiecare tip de specie şi habitat existent în conformitate cu cerinţele directivelor europene. Evident, directiva habitate, şi directiva păsări", a mai spus ministrul Alexe. 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Calitatea aerului la Iași, de la „bună” la „acceptabilă”
30/04/2024 08:00

* autoritătile locale afirmă că mentinerea la un nivel relativ constant al gradului de poluare din municipiu se datorează măsurilor luate in ultimii ani, care au vizat modernizarea sistemului centralizat d ...

În domeniul umanist, la Iași se atinge excelența
30/04/2024 07:53

Elevii ieşeni au dominat şi podiumul de la Suceava, unde a fost organizată editia din acest an scolar a Olimpiadei de Limba si literatura romană – liceu. Lotul iesean a reconfirmat că, in domeniul ...

Calitatea aerului la Iași, de la „bună” la „acceptabilă”
30/04/2024 07:52

În perioada 26 – 28 aprilie, in judetul Iasi, indicele general de calitate a aerului corespunzător poluantilor monitorizati a oscilat de la „bun” la „acceptabil”, se arată ...

Parteneriate care salvează vieți sau cum să fii un catalizator pentru schimbare în comunitate
30/04/2024 07:30

9 ore. Atat a stat pe masa de operatie Ana, fiica Roxanei Ciuhulescu. Vorbim de o interventie chirurgicală pe coloană care i-a redat nu doar bucuria de a face din nou balet ori demnitatea de a merge pe strad ...

La Iași a demarat „Operațiunea MOV”!
30/04/2024 07:00

* echipe mixte formate din inspectori de specialitate din cadrul institutiilor deconcentrate efectuează in această perioadă verificări cu privire la legalitatea comercializării produselor specifice de Past ...

A fost reluat programul de dezinsecție
30/04/2024 06:35

Primăria a reluat in această săptămană programul de dezinsectie, larvicidare si tratamente impotriva căpuselor pe domeniul public al municipiului Iasi. Astfel, in cursul serii de luni, 29 aprilie, echipe ...

Lovitură pentru DNA - Dumitru Buzatu câștigă spectaculos în instanță: probele esențiale sunt excluse
29/04/2024 19:39

Cel mai mare si mai mediatizat flagrant al DNA, realizat in dosarul de mare coruptie in care fostul presedinte al Consiliului Judetean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost trimis in judecată sub acuzatia de a fi pre ...

Accident mortal la Flămânzi
29/04/2024 13:23

Un bărbat a murit şi un altul a fost rănit in urma unui accident rutier produs in noaptea de duminică spre luni pe un drum judeţean care leagă oraşul Flămanzi de comuna Prăjeni, au anunţat reprezentan ...

Dublă surpriză a Romanian Creative Week pentru comunitatea artistică: magazin offline și platformă online pentru vânzarea lucrărilor artiștilor invitați
29/04/2024 13:06

Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din UE, si partenerii săi au pregătit, odată cu cea de-a patra editie, două surprize speciale pentru comunitatea art ...

Filarmonica MOLDOVA din Iași vă invită la concertele din 10 și 17 mai!
29/04/2024 12:45

Vineri, 10 mai 2024, ora 19:00 - Casa de Cultură a Studentilor Iasi – CONCERT SIMFONIC Orchestra simfonică a Filarmonicii MOLDOVA din Iasi Dirijor: RADU POSTĂVARU Solist: DRAGOS MÂNZA - vioar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei