Covid versus libertate ?

 Dorian OBREJA

Potrivit dicţionarelor, două dintre definiţiile ce se referă la libertate afirmă că aceasta ar fi „posibilitatea de a acţiona după propria voinţă sau dorinţă”, ori „starea celui care nu este supus unui stăpân”.

Mai mult ca niciodată, cel puţin în perioada ultimelor decenii, conceptul de libertate se află în actualitate în mod acut, contradictoriu şi, din păcate, uneori chiar violent – vizavi de pandemia de covid.

Tot conform dicţionarelor, „libertatea este rodul unei lupte pe care omenirea o poartă de la Adam şi Eva (eu cred chiar de mult mai multă vreme – n.m.D.O,), mai întâi în confruntarea cu natura, mai apoi cu semenii”.  

Nu am câtuşi de puţin intenţia de a augmenta controversele, dând dreptate uneia sau alteia dintre cele două tabere. Eu, unul, încerc să mă situez pe o poziţie echilibrată, bazată, de la principii generale, până la amănunte, pe argumente şi pe logică.

Iată de ce, punctual, în această situaţie, mi se pare cu totul adecvat să fac apel nu la prevederi constituţionale sau la opinii mai mult sau mai puţin fundamentate, dat fiind subiectivismul fiecăruia, la următorul citat: „Libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea celuilalt”. Această afirmaţie, cât se poate de logică, aparţine lui John Stuart Mill, considerat părintele filosofiei utilitariste - pentru cei nefamiliarizaţi cu domeniul, aceasta este o „teorie morală care permite o evaluare a acţiunilor indivizilor, având două dimensiuni esenţiale : un criteriu al binelui şi răului, un imperativ moral – maximimează binele, o regulă de evaluare a acţiunii morale conformă acestui criteriu”. M-aş întoarce la Mill şi aş încheia trimiterile la el cu un alt citat, încă şi mai elocvent: „E mai bine să fii nemulţumit, decât un porc satisfăcut, să fii un Socrate nefericit, mai degrabă decât un imbecil mulţumit, iar dacă imbecilul sau porcul sunt de altă părere, e fiindcă ei nu cunosc decât o parte a problemei”.

Ex abrupto, să trec de la teorie la practică. Pentru că asta ne omoară (oricât ar suna de macabru, este o expresie mai mult decât adecvată perioadei pe care o traversăm).

Zilele trecute, stând pe o bancă, prin centrul oraşului, am fost abordat de către o doamnă de vreo treizeci de ani. Era însoţită de fetiţa ei, de 5-6 anişori. Nici una dintre ele nu purta mască (deşi, după ştiinţa mea, asta este obligatoriu). Doamna m-a întrebat, mai întâi, dacă sunt pentru sau contra covid ; formularea m-a lăsat...mască, deoarece nu poţi fi pentru sau contra ceva care, indubitabil există ; cel mult, poţi lupta pentru eradicarea virusului sau, menţinând echidistanţa, milita contra restricţiilor menite a-l perpetua. Am trecut peste, mai ales că doamna m-a îndemnat să-i urmez exemplul, să merg la tribunal, pentru a depune o plângere împotriva „încălcării libertăţii” de a opta sau nu pentru vaccin, certificat verde etc., precum şi să particip la acţiunile de protest organizate şi în urbea noastră. Am încercat să-i explic, cu date din surse incontestabile, din statistici, că fenomenul există şi se manifestă, că nu ne putem opune lui cu piepturile goale, pe care să fie tatuat cuvântul „libertate”; în traducere şi sinteză, că libertatea mea se opreşte acolo unde începe a ei. Putea, teoretic, să opteze pentru o variantă sau alta dintre cele amintite, dar nimic nu-i dădea dreptul să pună sănătatea, chiar viaţa mea în pericol. Din fericire, discuţia s-a purtat la o distanţă asiguratorie, astfel încât, chiar dacă persoana o fi fost purtătoare de virus, nu doar militantă înfocată, chiar înverşunată pentru drepturile omului, cred că am scăpat cu viaţă.

În circumstanţele în care contestatarii măsurilor anti-covid şi persoanele care înţeleg să se protejeze (protejându-i şi pe toţi cei cu care intră în contact) ar trăi în lumi paralele şi distanţate, cu o graniţă impermeabilă între ele, totul ar fi bine şi frumos (e un fel de a zice). Dar, câtă vreme locuim sau muncim împreună, ne intersectăm (în multe cazuri, la câţiva centimetri unul de altul), reguli de bază ale democraţiei în care trăim afirmă că minorităţile trebuie să se supună majorităţilor, precum şi actelor normative emise de autorităţi, fără ca aceasta să însemne – departe de mine acest mod de a gândi ! – că ne pierdem libertatea şi că ne supunem unor stăpâni.