Cristian Adomniţei, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, a fost achitat în dosarul „Albumul”.

000000   05500

Dimensiune font:

| 08-02-2024 18:18

 adomnitei cu tinerele valori 1

Cristian Adomniţei, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, a fost achitat în dosarul „Albumul”. În primă instanţă el fusese condamnat la 3 ani şi două luni de închisoare. Decizia de astăzi a Curţii de Apel Galaţi este definitivă.

„Instanţa a dispus achitarea, constatând că nu există suficiente probe pentru condamnare. Nu exista niciun element care să indice că a favorizat pe cineva sau comiterea unei fapte. Pentru noi ca avocaţi, ca şi pentru el, este soluţia cea mai bună, întrucât dovedeşte nevinovăţia clientului.

Noi nu am cerut constatarea prescripţiei răspunderii penale, deşi termenul se împlinise, ci achitarea. Am cerut de altfel continuarea procesului în această direcţie. Am avut peste 100 de pagini de motive de apel. Aşteptăm să vedem care au fost considerentele reţinute în final de instanţă”, a declarat avocatul Daniel Atasiei.


Față de ceilalți inculpați din dosar s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a prescrierii faptelor.

Detaliile dosarului DNA

Decizia a fost luată într-un dosar în care Adomniţei era acuzat de DNA că în 2013, când era preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, a atribuit firmei Laser Co un contract de servicii de tipărire de materiale de promovare a judeţului pe baza unor documente false. În acest dosar, procurorii DNA îl acuzau pe Adomniţei de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual. Fostul șef CJ Iași a fost trimis în judecată în iulie 2015.

În acelaşi dosar au fost anchetate şi judecate şi Cristina Teodora Jinga, Carmen Irimescu, angajate ale Consiliului Judeţean Iaşi, şi Letiţia Popa, administratorul Laser Co. Printre acuzaţiile aduse acestora sunt cele de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, instigare, complicitate la această infracţiune.

În prima instanță, Irimescu şi Jinga au fost condamnate de magistraţii Tribunalului Iaşi la 4 ani şi 4 luni de închisoare, respectiv, 4 ani şi 9 luni de închisoare cu executare. Letiţia Popa, administratorul Laser Co, a fost condamnată la 4 ani şi 7 luni de închisoare cu executare. Firma Laser Co a fost amendată penal cu 105.000 lei.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, Consiliul Judeţean Iaşi ar fi atribuit, în 2013, firmei Laser Co un contract de servicii de tipărire materiale de promovare a judeţului Iaşi pe baza unor documente false întocmite de Letiţia Popa. Contractul încheiat cu societatea Laser Co prevedea 16 acţiuni de promovare a Iaşiului contra sumei de 335.000 lei. Din cele 16 prevederi, numai 11 puncte au fost onorate, deşi a fost achitată întreaga sumă. DNA menţiona la acea vreme, prin intermediul unui comunicat de presă, că firma nu a respectat contractul, nepredând o serie de obiecte, a căror valoare a fost de peste 213.000 lei. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
Kremlinul răspunde după solicitările lui Zelenski: 'Face declarații delirante!'
21/05/2024 17:59

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvant al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a declarat că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, face declaratii delirante, din cauza situatiei de pe fronturi. Potrivit pur ...

Republica Moldova scrie istorie: Este prima țară care a semnat un parteneriat de Securitate și Apărare cu UE
21/05/2024 17:51

Republica Moldova a semnat un parteneriat de securitate si apărare cu Uniunea Europeană, fiind prima tară care incheie un astfel de acord cu blocul comunitar, a declarat marti seful politicii externe a UE, J ...

Recep Tayyip Erdogan i-a făcut o surpriză neașteptată lui Marcel Ciolacu
21/05/2024 17:43

Premierul Marcel Ciolacu efectuează o vizită oficială in Turcia, la invitatia presedintelui Recep Tayyip Erdogan. Ciolacu a fost primit cu onoruri asemeni unui sef de stat, iar protocolul de primire a fost l ...

Erdoğan a semnat: românii pot vizita Turcia doar cu buletinul
21/05/2024 12:57

Presedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat decretul prin care romanii vor putea merge in Turcia doar pe baza buletinului, fără viză. Decretul semnat de liderul de la Ankara a fost deja publicat in Mon ...

Nicolae Ciucă, reacție la violențele din Parlament: 'Arată măsura unei lipse de caracter și conduită morală din partea deputatului Dan Vîlceanu'
21/05/2024 12:51

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, marţi, că „violenţa fizică este de neacceptat”, mai ales in Parlament şi apreciază că atacul asupra lui Florin Roman „arată măsura unei lipse de caract ...

Ultimă oră: Klaus Iohannis a discutat cu Zelenski la telefon în plin scandal pe sistemul Patriot
21/05/2024 12:43

Situatia din Ucraina e din ce in ce mai tensionată, iar tara invecinată are nevoie de tot mai multă sustinere din partea NATO. Recent, Ucraina a cerut să primească un sistem Patriot, insă Romania nu a dor ...

Zelenski propune ca România să intercepteze rachetele ruseşti deasupra teritoriului ucrainean
21/05/2024 12:20

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le cere partenerilor occidentali să se implice mai direct in război, ajutand la interceptarea rachetelor ruseşti deasupra teritoriului Ucrainei şi permiţand Kievu ...

S-a declanșat nebunia în SUA: Donald Trump și-a umplut conturile electorale și l-a depășit pe Biden la sumele strânse
21/05/2024 11:22

Campania preşedintelui american Joe Biden pentru alegerile din noiembrie, la care acesta speră să obţină un nou mandat, a rămas pentru prima dată in luna aprilie in urma echipei rivale a lui Donald Trump ...

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, mesaje de Sfinții Constantin și Elena
21/05/2024 11:03

„Sfintii Impărati Constantin si Elena au arătat că există tărie in credintă si pace sufletească intr-o viată plină de primejdii”, arată Nicolae Ciucă in mesajul adresat sărbătoritilor. „La m ...

Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
20/05/2024 19:46

Văzut de-a lungul timpului drept un posibil succesor al liderului suprem Ali Khamenei, presedintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit in urma unui accident aviatic petrecut duminică in nord-vestul tării. Con ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei