CTP: N-aţi înţeles, Iohannis nu se plimbă cu avioane de lux, Iohannis ÎŞI PLIMBĂ avioanele de lux; e ca un boier saudit

23

Dimensiune font:

| 10-11-2023 13:30

„Scandal, nesimțire, lux, sfidare. Sunt cuvintele cel mai des folosite public în legătură cu hotelurile de 7 stele zburătoare cu care Iohannis își transportă fizicul său și al soției, pe banii statului, nu din meditații. Care bani, nu sunt aduși la cunoștința publicului, că „e secret”. Cum se poate așa ceva, președintele ăsta își bate joc de noi!”, scrie jurnalistul Cristian Tudor Popescu, pe Facebook.

„Asemenea indignări, ba chiar înjurături, sunt rodul unei mari confuzii. Când l-au votat, alegătorii lui Iohannis au crezut că „neamțul” va veni la Cotroceni ca să dea oamenilor tot ce are mai bun în el. Că, în sfârșit, vom avea un președinte pentru popor.

„Dacă ați crezut asta, e treaba voastră, ghinion!” a transmis în fiecare clipă a mandatelor sale. Căci, înălțimea sa consideră, în modul cel mai sincer, că a făcut o imensă favoare României punându-se în fruntea ei. Prin urmare, unui om ca el, care se naște o dată la 500 de ani, românii trebuie să-i dea ei tot ce poftește. Și mai mult decât atât. Ce să-ți mai dorești după ce ai ajuns președintele României? Iohannis vrea să fie și deasupra altor șefi de stat europeni, drept care se urcă acolo cu avioane de boier saudit. Ce, el e mititica Maia Sandu, care călătorește cu aeronave de linie și comunică public cheltuielile ca la piață?

Și pe urmă, jeturile opulente ale lui Iohannis nici nu sunt pentru ochii românilor. Nu-l interesează să fie văzut cu ele pe Otopeni. Nici măcar pe aeroporturile din Paris sau Frankfurt, unde nu dă pe nimeni pe spate, ci în țări în care face senzație, din America Latină și Africa, unde tocmai se deplasează acum pe urmele altui Nicu (în germană, Klaus este un diminutiv pentru Nikolaus).

Pe cale de consecință, trebuie lămurită altă neînțelegere care persistă. Iohannis nu se plimbă. Iohannis nu își plimbă nevasta. La întrebarea: ce dracu caută în Chile, Argentina, Kenia, Nigeria sau Tanzania? răspunsul este: își plimbă avioanele”, scrie CTP.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Mircea Geoană desființează sistemul de vot din România: 'Este cel mai primitiv din toată Europa / Ce e asta? Nu ştiu să protejez datele?'
18/05/2024 20:11

Sistemul de vot din Romania este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sambătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din Romania, care a avut loc la Palatul P ...

 Dana Budeanu:Zero București
18/05/2024 19:59

Acest articol nu este despre candidati sau despre cine merita sa conduca capitala Romaniei. Singurul scop al cuvintelor asternute in acest text este acela de a constientiza unde am ajuns cu adevarat. Nu vrem sa ...

Un ministru maghiar îi trimite la naiba, de la Oradea, pe șefii de la Bruxelles
18/05/2024 00:21

Ministrul ungar al Constructiilor si Transporturilor, Lázár János, a lansat critici vehemente la adresa liderilor Uniunii Europene, in timpul unui eveniment de campanie al UDMR desfăsurat la Oradea. Confor ...

Zelenski manifestă aceeași poziție ca Putin. Ideea avansată de Macron și Xi Jinping, pusă sub semnul întrebării: 'Îmi sună ca o poveste neviabilă'
17/05/2024 21:02

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a manifestat vineri rezerve faţă de ideea unui armistiţiu in războiul cu Rusia in timpul desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris, după ce mai devr ...

Ionuț Popovici (PSD): Noaptea minții la Reșița. Au asfaltat pe șinele de tramvai
17/05/2024 20:56

Video viral in Resita, acolo unde o investitie importantă, realizarea unei linii de tramvai, s-a transformat intr-un calvar pentru cetăteni si un prilej de ironie caustică pentru internauti. Avand in veder ...

Ciolacu, sarcastic cu angajaţii din Guvern care sunt în grevă japoneză: Am promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie
17/05/2024 20:47

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie intre angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, intrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din E ...

România, a doua cea mai mare putere economică din estul Europei - 'Nu o spunem noi, o spun alţii', afirmă Nicolae Ciucă
17/05/2024 20:41

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, la evenimentul de lansare a candidaţilor liberali din judeţul Mureş, că instituţiile de evaluare din Europa şi America dau Romania ca fiind a doua cea m ...

Ciolacu vine la Iași, să vadă locul în care vor apărea Polivalenta și Spitalul Regional
17/05/2024 09:14

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, se va afla vineri, 17 mai, in vizită in două din judeţele Moldovei - Iaşi şi Neamţ. În prima parte a programului, prim-ministrul se va depla ...

Iohannis vs Rutte, la șefia NATO: Întrebarea la care Mircea Geoană a refuzat categoric să răspundă!
17/05/2024 06:47

Secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Mircea Geoană, se arată increzător că ţările membre ale Alianţei vor ajunge ”in timp util” la un consens cu privire la succesorul lui Jens Stol ...

 Vladimir Putin și Xi Jinping atacă dur SUA: 'Americanii se ghidează după logica confruntării în bloc!'
17/05/2024 06:39

Liderii chinez Xi Jinping şi rus Vladimir Putin au promis joi o "nouă eră" de parteneriat intre cei mai puternici doi rivali ai Statelor Unite, pe care le-au catalogat drept un hegemon agresiv al Războiului ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei