Cu instanțele blocate de protestul magistraților, CSM vine cu noi precizări privind pensiile speciale

ciocan  csm (2)

Dimensiune font:

| 21-06-2023 20:25

 Cu mii de procurori și judecători protestând față de modificările la legea pensiilor speciale și cu instanțele blocate, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) vine cu noi precizări.

Consiliul Superior al Magistraturii  

CSM cere o serie de modificări la proiectul asumat de Coaliție care vizează noile condiții de pensionare a magistraților. 

Cu ce NU sunt de acord magistrații

CSM susține, într-un comunicat de presă, că sistemul judiciar este de acord cu soluția legislativă ca nivelul maxim al pensiei să nu depășească salariul în plată al unui magistrat în activitate, precum și cu stabilirea unui prag de vechime de 25 de ani.

Magistrații spun că sunt de acord și cu stabilirea unei vârste de pensionare, însă cer însă o perioadă de tranziție. Astfel, susțin ei, se va „asigura încrederea legitimă a profesioniștilor din sistemul judiciar, care și-au început cariera în temeiul unui cadru juridic diferit”. „Prin urmare, este necesar ca dispozițiile legale să reglementeze o metodă reală de etapizare a creșterii vârstei de pensionare, pe o perioadă de timp rezonabilă, astfel încât să nu se creeze situații discriminatorii între profesioniștii cu o vechime similară în sistemul judiciar, dar cu o vârstă biologică diferită”, se arartă în comunicatul CSM.

De asemenea, potrivit CSM, este „necesar ca soluția legislativă să prevadă un mecanism de pensionare anticipată, cu penalizarea cuantumului drepturilor de pensie, ce există în prezent în legislația care reglementează sistemul public de pensii”. „Este echitabil ca o astfel de posibilitate să fie prevăzută și pentru magistrați, mai ales în condițiile în care, potrivit proiectului de lege, limita de vârstă pentru pensionare urmează a fi majorată considerabil”, menționează sursa citată.

„Apreciem că toate aceste propuneri sunt necesare pentru buna funcționare a sistemului judiciar și pentru garantarea unui act de justiție de calitate, având în vedere că realizarea justiției nu este numai un deziderat, ci o preocupare constantă, ce presupune îndeplinirea cu responsabilitate a acestui serviciu public în beneficiul justițiabilului”, se mai arată în comunicat.

Cum vrea Coaliția să schimbe regulile: noile condiții de pensionare

Potrivit legii actuale, magistrații se pot pensiona indiferent de vârstă dacă au o vechime de 25 de ani în activitate. Ei beneficiază de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

Potrivit amendamentelor asumate de Coaliția de guvernare, regulile se schimbă acum. 

Vârsta de pensionare crește de anul viitor etapizat, de la 50 de ani, în 2024, la 60 de ani în 2035.

De asemenea, pensia de serviciu va reprezenta 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţilor de încadrare brute lunare şi sporurile cu caracter permanent, aferente oricăror 12 luni consecutive din ultimii 10 ani de activitate înainte de data pensionării.

Totodată, se propune un impozit de 15% penstru suma care depășește salariul mediu net.

 

„Până acum s-a propus un impozit de 30% ce depăşeşte salariul mediu brut pe economie cunoscut şi utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Ultima variantă este cu 15%, dar cu un prag mai coborât şi anume la salariul mediu net, nu brut”, a precizat, recent, ministrul Muncii Marius Budăi. 

În România, sunt 5.252 de magistrați pensionari, iar pensia medie de serviciu este de 21.555 de lei, din care 19.902 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 5.101 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Ministrul Justiției promite o „soluție echilibrată”

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat miercuri, că se va merge mai departe cu reforma pensiilor speciale, iar săptămâna viitoare legea se va vota de parlament.

„Vă garantez că vom găsi soluţia echilibrată, astfel încât să avem această reglementare a pensiilor de serviciu odată pentru totdeauna tranşată. Legiferarea porneşte de la principiul care a revoltat întreaga societate şi anume că nicio pensie de serviciu nu poate să depăşească venitul obţinut în cursul perioadei de cotizare. Pe scurt, nicio pensie nu poate să fie mai mare decât salariul”, a spus ea.     

Marți, premierul Marcel Ciolacu a avut discuții la guvern cu conducerea CSM, la întâlnire participând și ministrul Justiției, Alina Gorghiu, și Nicolae Ciucă.

La finalul întâlnirii, Consiliul Superior al Magistraturii a transmis, legat de „iminenta modificare” a sistemului de pensii speciale, că susține necondiționat poziția exprimată de magistrați în adunările generale, în sensul că „această situație este de o gravitate deosebită şi lezează fundamental independenţa justiţiei şi statutul magistraţilor, cu consecinţe directe asupra actului de justiţie”.

Întrebată de protestul magistraților, Alina Gorghiu a declarat miercuri Alina Gorghiu a arătat că sunt mai multe motive care au dus la această acţiune de suspendare a activităţii.

„O parte este legată de etapizare, într-adevăr vârsta de pensionare poate fi o problemă pe care o contestă, în continuare, magistraţii, însă discuţiile au fost în parametrii pe care vi-i spun acum, şi anume nicio pensie nu poate să depăşească salariul, nu se vor crea noi categorii de pensii speciale iar pensiile speciale se vor calcula pe baza principiului contributivităţii”, a mai arătat Gorghiu.

 

Despre continuarea protestelor, Alina Gorghiu a spus: „Vă spunem ce vom face la nivel de coaliţie, la nivel de guvern şi la nivel de Parlament. Săptămâna viitoare va fi o săptămână de foc în Parlament, Camera Deputaţilor va vota această lege care este jalon şi responsabilitate în PNRR”.

Reforma pensiilor speciale este un jalon în PNRR, România riscând să piardă peste 3 miliarde de euro de la UE în caz că nu o face.

Beneficiari de pensii speciale - de serviciu și militare - sunt în jur de 190.000 de persoane, grosul fiind la pensiile militare - aproape 180.000 - unde intră cele de la MAI, MApN, SRI, SIE și STS.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Zelenski manifestă aceeași poziție ca Putin. Ideea avansată de Macron și Xi Jinping, pusă sub semnul întrebării: 'Îmi sună ca o poveste neviabilă'
17/05/2024 21:02

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a manifestat vineri rezerve faţă de ideea unui armistiţiu in războiul cu Rusia in timpul desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris, după ce mai devr ...

Ionuț Popovici (PSD): Noaptea minții la Reșița. Au asfaltat pe șinele de tramvai
17/05/2024 20:56

Video viral in Resita, acolo unde o investitie importantă, realizarea unei linii de tramvai, s-a transformat intr-un calvar pentru cetăteni si un prilej de ironie caustică pentru internauti. Avand in veder ...

Ciolacu, sarcastic cu angajaţii din Guvern care sunt în grevă japoneză: Am promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie
17/05/2024 20:47

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie intre angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, intrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din E ...

România, a doua cea mai mare putere economică din estul Europei - 'Nu o spunem noi, o spun alţii', afirmă Nicolae Ciucă
17/05/2024 20:41

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, la evenimentul de lansare a candidaţilor liberali din judeţul Mureş, că instituţiile de evaluare din Europa şi America dau Romania ca fiind a doua cea m ...

Ciolacu vine la Iași, să vadă locul în care vor apărea Polivalenta și Spitalul Regional
17/05/2024 09:14

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, se va afla vineri, 17 mai, in vizită in două din judeţele Moldovei - Iaşi şi Neamţ. În prima parte a programului, prim-ministrul se va depla ...

Iohannis vs Rutte, la șefia NATO: Întrebarea la care Mircea Geoană a refuzat categoric să răspundă!
17/05/2024 06:47

Secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Mircea Geoană, se arată increzător că ţările membre ale Alianţei vor ajunge ”in timp util” la un consens cu privire la succesorul lui Jens Stol ...

 Vladimir Putin și Xi Jinping atacă dur SUA: 'Americanii se ghidează după logica confruntării în bloc!'
17/05/2024 06:39

Liderii chinez Xi Jinping şi rus Vladimir Putin au promis joi o "nouă eră" de parteneriat intre cei mai puternici doi rivali ai Statelor Unite, pe care le-au catalogat drept un hegemon agresiv al Războiului ...

Ambasadoarea SUA îl contrazice pe Ciolacu: Visa Waiver la ”sfântul așteaptă”
17/05/2024 06:38

Abureală electorală. Premierul Marcel Ciolacu s-a arătat convins, la TV, zilele trecute, că romanii nu vor mai avea, din toamnă, nevoie de vize pentru a călători in SUA. ”Vă mai dau o veste, anul f ...

Vești proaste de la Comisia Europeană. România se va adânci și mai mult în datoriile făcute de guvernul Ciolacu
17/05/2024 06:37

Guvernul Romaniei se imprumută si cate un miliard de lei pe zi, de la bănci sau de pe piata de capital, iar Comisia Europeană a inceput deja să tragă semnale de alarmă. Comisia Europeană a imbunătăţi ...

Marcel Ciolacu, bărbat cu oamenii plătiți mai prost decât țăranii din picturile lui Octav Băncilă
17/05/2024 06:35

Curajosul premier de Buzău si-a făcut ”scut” din copii ca să se apere impotriva muzeografilor, care refuză să participe la ”Noaptea europeană a muzeelor” pe motiv că sunt bătaia de joc a guverna ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei