A scrie continuarea uneia dintre cele mai bune carti SF nu este un lucru usor. Dupa 14 ani de la publicarea primei parti, Arthur C. Clarke a oferit un nou roman menit sa clarifice multe dintre misterele ramase neelucidate la finalul primului act. “A doua odisee” a fost nominalizata in 1983 la premiul Hugo, fiind recunoscuta de Carl Sagan ca “O calatorie impresionanta prin sistemul solar, o continuare remarcabila a legendei 2001: Odiseea Spatiala“.
Trebuie mentionat si faptul ca 2010 se bazeaza pe intamplarile relatate in prima parte, insa multe detalii sunt schimbate. Una dintre acestea este si inlocuirea destinatiei navei Discovery, din Saturn in Jupiter. Arthur C. Clarke a dat si o explicatie pentru acest lucru, sustinand ca s-a bazat mai mult pe versiunea cinematografica realizata de Stanley Kubrick, decat pe cartea propriu-zisa.
Actiunea se desfasoara la noua ani dupa evenimentele din prima parte. Pentru ca nu se stie de ce HAL a procedat in modul in care a facut-o, iar monolitul inca se afla pe orbita lui Jupiter, omenirea trimite o noua expeditie, naveta Alexei Leonov urmand sa aiba la bord un echipaj format din experti americani si rusi.
Arthur C. Clarke are darul de a descrie elementele cosmice intr-un mod excelent. Sistemul jovian este prezentat cu o acuratete extrem de ridicata, autorul strecurand si unele speculatii din cand in cand. Una dintre acestea, de altfel dovedindu-se cea mai semnificativa la sfarsitul romanului, este si prezenta vietii pe satelitul lui Jupiter, Europa. Creaturile inca nu au o civilizatie intrucat mediul este ostil dar acest viitor nu este foarte departe.
Una dintre cele mai importante enigme ale seriei Odiseea Spatiala o reprezinta transformarea lui David Bowman. La finalul primului roman acesta a primit un “dar” de la civilizatia ce a lasat in urma acei monoliti pe Terra, Luna, iar acum in jurul marelui gigant gazos. 2010 prezinta actiunile desfasurate de ceea ce a mai ramas din Bowman, si care este scopul acestei metamorfoze pe care a suferit-o. Un lucru demn de mentionat este faptul ca desi Bowman nu mai este “om”, el inca se simte ca unul. Pentru ca adevaratul sau rol nu ii este dezvaluit si multe lucruri ii sunt ascunse de superiori el se simte de multe ori frustrat.
Finalul romanului este unul de exceptie, Clarke reusind sa ofere acel “WOW” care a insotit si sfarsitul primei odisei. De altfel, acesta lasa loc si unei continuari pentru ca raspunsurile la nenumaratele intrebari sa poata aparea.
Cred ca sentimentul pe care il veti avea citind aceasta carte (in special finalul) este asemanator (ce-i drept, intr-o masura mult mai mica) cu ceea ce a simtit David Bowman atunci cand a exclamat: “My God, it’s full of stars!”
Sursa: http://www.cartidecitit.ro/
Adauga comentariul tau