Aurora Liiceanu, Alice Nastase – Dincolo de bine, dincoace de rau. Despre iubire

Motto: Desi se spune ca in orice barbat zace un vanator, un arhetip prea cunoscut, adevarul este chiar pe dos. Femeia este cea care vaneaza barbati. Femeile intra in competitie pentru a-si castiga barbati, iar unde este competitie este lupta, nu prietenie (Aurora Liiceanu).
De ce ar citi un barbat o carte din colectia Damen Tango? Motivele sunt multe, insa sa incerc sa mentionez doar unul: existenta pe coperta acestei carti a unui cuvant magic: iubire. Cand cartea se anunta a fi despre iubire si filosofia acestei sintagme este descrisa de doua femei care par trecute prin viata, atunci e cu atat mai incitanta.

Si am purces, convins ca, pentru prima data, voi avea solutia la intrebarile milenare ale barbatilor: ce isi doresc femeile? Cum le putem intelege? Ce e in mintea lor? Si ce vor de la noi, barbatii? Si ce am gasit? Inca ma gandesc cum sa catagorisesc aceasta carte. Mi-au trecut de-a lungul timpului multe reviste de femei prin mana.  Frunzarindu-le, citind un articol-doua, oprindu-ma asupra paginilor (putine) de cultura, satul de multitudinea reclamelor sau a excesului de feminism. Majoritatea micilor subcapitole din “Dincolo de bine, dincoace de rau. Despre iubire” par a se incadra in articolele si editorialele din acest fel de reviste. Nu degeaba, cele doua autoare fac parte din redactia revistei Tango.

Plec de la posibilitatea de a fi acuzat de misoginism. Numai ca cele doua autoare par a uri pe toata lumea: incepand cu barbatii porci, cu femeile sterse (care fac greseala sa faca uz de sute de mii de cosmeticale), cu femeile prea frumoase (care fac greseala ca nu sunt la fel de sterse ca autoarele), cu homosexualii (care nu isi au locul in societate). Chiar nici un barbat nu merita sa fie iubit pana-n panzele albe? Fraze incepute frumos, romantic, pline de o clasicitate de o sensibilitate rara se incheie cu o concluzie grava si cu atat mai gresita cu cat intreaga constructie isi pierde tot farmecul initial: “Mitul casatoriei in rochie alba, cu lamaita prinsa peste voal, continua sa ne emotioneze, oricat de emancipate si dedulcite la apucaturi liberale am fi. Am fi vrut, fiecare dintre noi, sa iubim nebuneste un singur barbat in viata, sa ne trezim in fiecare dimineata a existentei noastre din dragoste pentru el, sa il dorim dezlantuit in fiecare clipa a destinului nostru. Sa tanjim sa-i purtam lui pruncii in pantece, sa-i stim doar lui, pe dinafara, gustul imbatator. Si sa nu vedem alt barbat niciodata, orbite de o iubire fara margini si fara cusur. Ar fi fost mai simplu, iar inima noastra ar fi fost crutata de multa tristete. Dar, din pacate, se pare ca nici un barbat din lume nu merita sa fie iubit intr-adevar” (Alice Nastase).

Stilul celor doua autoare este un pic diferit. Alice Nastase este mai ludica in exprimare, isi fundamenteaza parerile pe fapte si experiente personale, in timp ce Aurora Liiceeanu, marea admiratoare a psihologiei feminine, este mult mai analitica si filosofeaza asupra fiecarui subiect, trecand peste partea practica a iubirii in cea a teoriei si incercarii de intelegere a formarii sentimentelor. Completarea este reciproca, dar cartea sufera din alt motiv: neimplicare, detasare. Transpusa prin faptul ca nu ofera sfaturi, nu exista concluzii la nici un capitol, ci numai expunere de fapte si teorii pe care le cunoaste toata lumea care este interesata de acest subiect.

Iubirea nu rezista. Cum poate fi combatuta efemeritatea unui sentiment asa de frumos? Cine greseste? Si cum poate fi evitata sau macar iertata aceasta greseala? Cu totii criticam sexul opus. Dar se poate descoperi frumosul din fiecare dintre noi, insa, cum poate fi cultivata aceasta frumusete? “Nu cred ca in dragoste exista alegeri pentru o viata. Nu cred in iubiri eterne care calaresc peste orice obstacole, in amoruri care defriseaza orice incalceli de piedici, in povesti vesnice cu inimi si trupuri pereche.(…) Faptul ca traim inca intr-o lume populata cu barbati care nu isi parasesc nevestele, cu sotii care nu-si abandoneaza copiii si omul de acasa, cu indivizi care nu se smulg cu usurinta dintr-o relatie este o realitate care tine de cu totul alte coordonate ale psihicului uman decat de acelea sentimentale. (Alice Nastase)

Agreabile, pe langa scrisul deseori argumentat statistic al Aurorei Liiceanu, sunt si citatele de la inceputul fiecarui subcapitol din mari autori, artisti sau umoristi, insa simple, frumoase, pline de substanta, desi de multe ori nu au nicio legatura cu ceea ce se discuta in interior. Iata cateva exemple care mi-au atras atentia:

Sunt slaba, probabil. Si ochii mi-s slabi.
Nu deosebesc culorile intermediare.
Pentru ca se lasa iubita de crabi
Mi-e scarba de mare. (Ana Blandiana, Intoleranta)

Nici un barbat sau femeie din lume nu merita lacrimile tale, iar acela care le merita nu te va face sa plangi (Gabriel Garcia Marquez)

Dragostea adevarata e credinta oarba, umilinta fara preget, supunere desavarsita, incredere si daruire impotriva ta insusi, impotriva lumii intregi. Dragostea inseamna sa iti dai inima si sufletul intreg celui care ti le va zdrobi.” (Charles Dickens, Marile sperante)

In fiecare noapte te scot din inima mea si in fiecare dimineata te gasesc acolo la loc. (Replica din filmul Pacientul englez)

Opreste trecerea. Stiu ca, unde nu e moarte, nu e nici iubire, si totusi, te rog opreste ceasornicul cu care ne masori destramarea (Lucian Blaga)

Cel mai trist lucru in dragoste este faptul ca de cele mai multe ori sufletul ti-l rapeste exact acela care nu are nevoie de el. (I.L. Caragiale)

Femeile care citesc inca editoriale si articole in revistele speciale editate pentru ele vor fi satisfacute de aparitia acestei carti. Nu stiu, insa, care femeie cu capul pe umeri va avea aceeasi parere. Nu pare decat un compendiu de articole care incearca succesul comercial si, se pare, ca il si reuseste, cartea fiind deseori pe primele locuri intr-un top al vanzarilor dintr-o retea nationala de librarii. Eu personal raman la “Educatie sentimentala” sau la “Despre dragoste”.

Sursa: http://nemirabooks.ro