Carte.jurnalul: Detectivul

 

Ei bine, eu chiar vă recomand o carte pe care s-o luaţi în concediu, indiferent dacă vă duceţi la munte sau la mare: “Detectivul” lui Arthur Hailey, binecunoscutul autor al romanelor “Hotel”, “Aeroportul”, “Roţi”, “Rădăcini”, “Mânuitorii de bani” – după unele dintre ele realizându-se filme de mare succes.

În thrillerul pe care vi-l prezint, scriitorul confirmă cu asupra de măsură abilitatea sa de a povesti captivant, înzestrare ce l-a făcut faimos pe multe meridiane. Chiar dacă romanul are peste 700 de pagini, nici un moment nu-ţi vine să-l laşi din mână. Dacă eşti pe plajă, citindu-l, rişti să te prăjeşti la soare fără să observi, iar dacă eşti într-o cabană la munte, renunţi la orice drumeţie, numai ca să-l parcurgi mai repede. Din acest punct de vedere, într-adevăr, nu e cea mai nime­ri­tă lectură pentru concediu, mai sănătos ar fi să cari după tine în rucsac un impozant volum de eseuri.

Dar ce e atât de pasionant în “Detectivul”?

Protagonistul lui este Malcolm Ainslie, poliţist din Miami, un loc mirific, unde turiştii dau năvală pentru a cunoaşte plăceri şi distracţii (criticii literari americani nu-i îndeamnă să-şi ia cu ei opuri de metafizică pentru a le răsfoi cu nesaţ după o petrecere până în zori sau după o întâlnire amoroasă). Dar unde se-adună multă lume pestriţă, şi infracţionalitatea cunoaşte o curbă ascendentă, ea diminuând drastic profiturile din turism. Iar una dintre ameninţări este reprezentată de apariţia unui criminal în serie, care îşi torturează victimele înainte de a le ucide, lăsând mesaje criptice inspirate din Biblie.

Vânarea lui este un prilej pentru Hailey de a ne prezenta modul cum se desfăşoară o investigaţie. El nu omite să amintească de codurile pe care le folosesc între ei poliţiştii, de felul în care se cer­ce­tea­ză scena crimei de către procurori şi legişti, de teh­nica recoltării de informaţii şi de priceperea ne­ce­sară la un interogatoriu sau la o confruntare de martori mai mult sau mai puţin cooperanţi. Toate aceste detalii consemnate cu minuţiozitate fac relatarea şi mai credibilă, astfel încât uneori ai impresia că parcurgi un reportaj scris de către un observator al realităţii extrem de atent.

Până la urmă, echipa lui Malcolm Ainslie reuşeşte să-l prindă pe ucigaş şi să-l aducă în faţa justiţiei. Criminalul este condamnat la moarte şi toţi respiră uşuraţi, având din nou liber­ta­tea de a-şi pierde nopţile prin baruri, prin cazinouri, şi chiar de a citi cărţi pe care le recomandă critica literară din România. Însă cu puţine minute înainte de a-şi găsi sfârşitul pe scaunul electric, se produce o lovitură de teatru. Condamnatul are o întrevedere cu sergentul-detectiv Malcolm Ainslie, căruia îi destăinuie, ca unui duhovnic, un fapt cumplit: da, a omorât zece oameni, dar alte două crime care i se atribuie nu-i aparţin.

Însuşi Malcolm Ainslie observase la respectivele omoruri elemente ce nu se încadrau în tiparul după care acţiona asasinul. Obţinând o confirmare a bănuielilor sale, porneşte o nouă anchetă care va aduce la suprafaţă fapte înfiorătoare şi va stârni un cutremur în societatea înaltă din Florida.

Arthur Hailey scrie direct, simplu, fără pretenţia de a dezvălui adevărurile supreme ale condiţiei umane. Tocmai această lipsă de emfază în abordarea subiectelor sale îl face apropiat cititorilor care îi parcurg cărţile cu aviditate, indiferent dacă sunt sau nu în vacanţă.

“Cynthia se pregăti să tragă, iar el închise ochii şi apoi auzi împuşcătura… Ciudat, nu simţi nimic… Apoi îi deschise. Cynthia căzuse la podea, avea ochii închişi, cu pistolul mic strâns în pumn. Din partea stângă a pieptului gâlgâia sângele, curgând dintr-o rană deschisă”.

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/