default

Dimensiune font:

Constantin P. Bogdan, matematician

| 08-08-2015 04:17

 Profesorul dr. Constantin P. Bogdan s-a născut la Iaşi, pe 9 mai 1910, fiind al cincilea copil al profesorului academician Petre Bogdan, fost rector al Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi.
Şcoala primară a urmat-o la Iaşi, iar studiile liceale la „C. Negruzzi” din acelaşi oraş, absolvindu-l în 1928. S-a înscris apoi la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi, secţia matematici, de unde în 1931 şi-a luat licenţa. În 1937, a plecat la Roma unde, în 1938 şi-a trecut doctoratul în matematici sub conducerea geometrului italian Enrico Bompiani. Teza de doctorat se ocupă de o suprafaţă specială în spaţiul proiectiv, suprafaţa Veronese.


Întors în ţară, a fost numit în anul 1941 conferenţiar provizoriu de matematici generale la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, iar în 1943, conferenţiar definitiv de matematici generale şi geometrie la aceeaşi universitate. În 1948 a fost numit profesor de matematici generale la Institutul de măsurători terestre din Iaşi, în care situaţie a funcţionat până în 1950, când acest institut a fost mutat la Galaţi, iar profesorul Constantin P. Bogdan a fost transferat la Institutul Agronomic din Iaşi. Aici a funcţionat până în 1952, când a fost pensionat.


Consecinţele celui de-Al Doilea Război Mondial au însemnat pentru profesorul Constantin P. Bogdan scăderea potenţialului creator şi a activităţii ştiinţifice care s-a redus la publicarea a numai 15 memorii în domeniul geometriei diferenţiale-proiective. Totuşi, ocupându-se de curbe şi suprafeţe în spaţiul proiectiv dintre suprafeţe, studiind în special suprafaţa lui Veronese sau suprafaţa lui Steiner ce se obţine prin proiecţiune din cea a lui Veronese, el a adus o contribuţie valoroasă în acest domeniu şi a găsit ecuaţiile unor curbe care poartă în geometria proiectivă numele de „Quadricele lui Bogdan”. Lucrările sale au fost publicate în Analele Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi. Ultimii ani ai vieţii, din dorinţa de a fi util, şi i-a petrecut dând lecţii de matematică la elevi şi studenţi, urmărindu-i în activitatea şcolară cu conştiinciozitate de profesor, determinând multe succese în rândul tinerilor pe care-i preţuia nespus de mult.

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Subscrisul Cabinet Individual de Insolvenţă Opriş Irina, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. SALIX FARM IMPEX S.R.L, conform Încheiere nr. 137 din data de 16.10.2018, emisă de Secţia a II a Civilă a Tribunalului Iaşi-Faliment, anunţă, scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică cu strigare, în data de 09.03.2020, orele 14.00, a imobilului situat în localitatea Popeşti, parter, ap.1, judeţul Iaşi, la 9.037,50 euro fără TVA, reprezentand 75% din valoarea de piaţă stabilită prin Raportul de evaluare. Licitaţia se va desfăşura la sediul lichidatorului judiciar din Iaşi, str. Pictor Octav Băncilă, nr.1, jud. Iaşi în conformitate cu regulamentul de vânzare, ce va fi afişat la loc vizibil, cu cel puţin 5 zile înaintea ţinerii şedinţei de licitaţie. Preţul de la care începe licitaţia este echivalentul în Ron la cursul BNR din ziua licitaţiei a 75% din valoarea stabilită prin Raportul de evaluare a imobilului, la care se adaugă TVA. În cazul în care la licitaţia din data de 09.03.2020 nu se va reuşi valorificarea imobilului, se vor organiza noi licitaţii, în aceleaşi condiţii, pe 16.03.2020, respectiv 23.03.2020 orele 14,00. Toţi cei care posedă un drept real asupra imobilului scos la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, de a face lichitatorului dovada acestuia, până în preziua licitaţiei. Imobilul se va vinde liber de orice sarcini conform art. 91 alin. 1 din Legea 85/2014. Poate participa la licitatie orice persoană fizică sau juridică care depune cu cel puţin o zi înaintea ţinerii şedinţei de licitaţie, până la ora 12.00, la sediul lichidatorului documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, între orele 08.00-16.00. Garanţiei de participare este în procent de 20% din preţul de pornire la licitaţiei. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0751103771.
Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 4383/99/2017 (210/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum și a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Ago – Parus” S.R.L. Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanu, tronson 5, biroul 9, în NH Bussiness Company, la sediul Cabinetului de Avocat Daniela Arhire, etj. 1, județul Iași, după cum urmează: Nr. crt. - DENUMIRE ACTIV – Componenţa – Valoare -lei- 1. Bunuri mobile - Aparate de joc electronice slot machine - 22.605,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2019. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 16.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 23.04.2020, 30.04.2020, 07.05.2020, 14.05.2020 și 21.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanţiei de participare la licitație, cât și a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035 şi 0727/850575..
Tribunalul Iași, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 8669/99/2017 (526/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum şi a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Tutun și Ziare” S.R.L. Iași, cu sediul în municipiul Iași, str. Bălţii nr. 6, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV – Valoare -lei- 1. Chioşcuri ziare dezafectate - 10.906,00; 2. Utilitare dacia Logan - 10.230,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2020. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 13.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 27.04.2020, 04.05.2020, 11.05.2020, 18.05.2020 și 25.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanției de participare la licitație de 30% din prețul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât și documentele de înființare și împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanției de participare la licitație, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toți cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informații suplimentare se pot obține la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, județul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035, 0727/850575 și 0744/291653..
VIDEO O legendă a cinematografiei împlinește 90 de ani - Își urăște ziua de naștere
31/05/2020 10:18

 Pe 31 mai 1930, la San Francisco se năstea Clint Eastwood. Nume mare in cinematografia mondială, Clint a castigat premii Oscar de-a lungul carierei in calitate de regizor, actor si producător. Cum va s ...

YouTube lansează oficial opțiunea așteptată de milioane de utilizatori
31/05/2020 05:10

YouTube a lansat oficial opţiunea Video Chapters pentru creatorii de conţinut. Aceasta ii va ajuta pe utilizatori să vizualizeze usor si rapid capitolele care ii interesează din cadul unui material video ma ...

In ce conditii vor functiona de luni muzeele, galeriile de arta, bibliotecile si librariile
30/05/2020 20:11

 A fost publicat in Monitorul Oficial Ordinul comun al ministrului Culturii si ministrului Sanatatii privind privind masurile care trebuie luate pentru prevenirea contaminarii cu noul coronavirus si pentru ...

Un concert Led Zeppelin, disponibil gratuit in format streaming timp de trei zile (Video)
28/05/2020 23:15

 Formatia Led Zeppelin va oferi acces liber sambata, incepand cu ora 8PM GMT, pentru inregistrarea concertului Celebration Day din 2007. Timp de trei zile publicul va putea vedea acest show pe YouTube. ...

Luna Nouă în Gemeni. Un nou început
20/05/2020 22:04

Pe 22 mai, vă avea loc o nouă Lună Nouă, de această dată in semnul Gemenilor. O Lună Nouă este asociată mereu cu un pas nou, o idee nouă, un cuvant nou, ambitii si obiective noi, o haină nouă unui p ...

Scriitorul Mirel Cană a plecat printre îngeri
19/05/2020 22:21

 * el a fost răspus de o boală nemiloasă, despre care a si scris in cartea sa „Diagnostic” Lumea culturală ieseană si nu numai este in doliu. Unul dintre cei mai indrăgiti scriitori a pl ...

De ce pierdem energie după ce reîncepem lucrul?
19/05/2020 22:17

 Dacă este să aruncăm o piatră in apă, ea ajunge mai departe sau mai aproape, in functie de puterea (energia) cu care am aruncat-o. Fix la fel se intamplă si atunci cand ne apucăm (sau in cazul de f ...

O echipă de tineri lansează TeachU, prima platformă de meditaţii gratuite din România
18/05/2020 23:44

 Teachu.ro este o platforma de meditaţii, dedicată liceenilor din Romania. Platforma face legătura intre mentori, profesori sau tineri cu performanţei şi liceeni care fie caută să-şi imbunătăţea ...