default

Dimensiune font:

Fragmente dintr-un carnet găsit

| 01-11-2012 18:55

Autor: Mihail Sebastian
Rating: Mihail Sebastian Fragmente dintr-un carnet gasit rating - recenzii carti
Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 2005
76 de pagini
ISBN:973-50-0917-X



Fragmente dintr-un carnet găsit a marcat debutul scriitoricesc al lui Mihail Sebastian, o carte scrisă la 25 de ani, neatinsă de dramele din paginile Jurnalului. Diferenţa dintre acest mic roman de început şi amplul jurnal de mai târziu este că primul stă sub semnul libertăţii. Povestea e simplă: naratorul găseşte pe podul Mirabeau un carnet cu coperţi negre, pe care-l citeşte imediat şi-l traduce pentru ceilalţi. Dar nu pe tot, doar fragmente alese.

Deşi firav (are doar 76 de pagini, brăzdat şi de fotografiile lui Sebastian la diferite vârste), Fragmente" adună, dacă nu toate, măcar cele mai importante revolte şi patimi ale unei generaţii, dintre care, pregnante, reies înclinaţia către autenticitate şi exerciţiul introspecţiei. Deghizate în pure reflecţii despre viaţă, mărturisirile personajului lui Sebastian îl vor alina pe junele dilematic, aflat într-o hulpavă căutare de răspunsuri.

Naratorul prinde în note scurte şi de impact - nu rareori găseşti expresii memorabile - toată banalitatea şi insignifianţa "celor lumeşti", vorbind cu aceeaşi nonşalanţă despre călătorii, prietenie, necazuri, relaţia cu Dumnezeu, iubire sau cărţi. Ca o caracteristică, din toate însemnările reiese cu precizie acea aroganţă, "fumurile" specifice vârstei tinere. Nu este vorba de certitudini, ceea ce ştie cu siguranţă tânărul narator este că nu ştie nimic. Felului în care-şi exprimă totuşi opiniile îi lipsesc nuanţele: naratorul este categoric, spune exact ceea ce vrea să spună: "Dintre toate avariţiile, pe asta o urăsc cel mai tare: să agoniseşti bucăţi de viaţă pentru mai târziu, ["], pentru momentele de plictiseală eventuală. Nu sunt eu în stare să fac asemenea economii. Muşc dintr-un măr atât cât am poftă: pe urmă, ["], îl arunc".

Umilinţa ratării l-a ocolit pentru că nu s-a "socotit niciodată sortit unui anume drum". Dimpotrivă, viaţa lui e mai mult consecinţa unei "potriveli", hazardul este cel ce face jocurile. Amorurile nu sunt decât detalii,mizeriile, parte integrantă a firii sale aventuriere, crizele, doruri de a "rupe" o situaţie, o stare de fapt devenită insuportabilă ("Eu n-am avut crize sufleteşti. Am avut doar anotimpuri").

Singurătatea, receptată acut în Jurnal, este asumată aici cu voluptate, îmbinându-se armonios cu fericirea de a fi el, unic şi irepetabil: "Tragedia de a nu fi înţeles? Nu cunosc. Vreţi să spuneţi plăcerea, patima, extazul de a nu fi înţeles. Să te simţi unic, baricadat în tine, impenetrabil, singur cu superstiţiile tale, cu simbolurile, cu semnele, cu idolii tăi"Doamne, mă întreb cu ce am meritat atâta fericire!"

Cititorul s-ar putea întreba pe bună dreptate unde e viaţa, unde respiră naratorul şi pe cine atinge acest făuritor de idei. Cum acumularea de experienţe îi repugnă, aşa cum am văzut mai sus, personajul lui Sebastian se limitează la a consemna câteva evenimente: un el murdar şi beat şi-o ea elegantă şi cuminte, "să treci în goana unui automobil pe lângă o fereastră care se deschide", femei cu braţele goale ieşind de la teatru etc. Gustul de a-i observa pe ceilalţi este vădit, deşi există o oroare făţişă faţă de explicaţii, naratorul preferând misterul, tăcerea, simbolul.

Acest mic roman bucură datorită spiritului din cuvinte, este "o bucurie la un colţ de destin", tocmai prin căutarea formulării juste (cred că "just" este un cuvânt foarte drag lui Sebastian) şi este cu neputinţă să nu te simţi implicat şi frământat. Mai ales atunci când eşti îndrăgostit de Sebastian.

Sursa: http://www.bookblog.ro/

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 4383/99/2017 (210/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum și a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Ago – Parus” S.R.L. Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanu, tronson 5, biroul 9, în NH Bussiness Company, la sediul Cabinetului de Avocat Daniela Arhire, etj. 1, județul Iași, după cum urmează: Nr. crt. - DENUMIRE ACTIV – Componenţa – Valoare -lei- 1. Bunuri mobile - Aparate de joc electronice slot machine - 22.605,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2019. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 16.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 23.04.2020, 30.04.2020, 07.05.2020, 14.05.2020 și 21.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanţiei de participare la licitație, cât și a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035 şi 0727/850575..
Tribunalul Iași, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 8669/99/2017 (526/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum şi a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Tutun și Ziare” S.R.L. Iași, cu sediul în municipiul Iași, str. Bălţii nr. 6, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV – Valoare -lei- 1. Chioşcuri ziare dezafectate - 10.906,00; 2. Utilitare dacia Logan - 10.230,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2020. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 13.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 27.04.2020, 04.05.2020, 11.05.2020, 18.05.2020 și 25.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanției de participare la licitație de 30% din prețul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât și documentele de înființare și împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanției de participare la licitație, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toți cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informații suplimentare se pot obține la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, județul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035, 0727/850575 și 0744/291653..
Un concert Led Zeppelin, disponibil gratuit in format streaming timp de trei zile (Video)
28/05/2020 23:15

 Formatia Led Zeppelin va oferi acces liber sambata, incepand cu ora 8PM GMT, pentru inregistrarea concertului Celebration Day din 2007. Timp de trei zile publicul va putea vedea acest show pe YouTube. ...

Luna Nouă în Gemeni. Un nou început
20/05/2020 22:04

Pe 22 mai, vă avea loc o nouă Lună Nouă, de această dată in semnul Gemenilor. O Lună Nouă este asociată mereu cu un pas nou, o idee nouă, un cuvant nou, ambitii si obiective noi, o haină nouă unui p ...

Scriitorul Mirel Cană a plecat printre îngeri
19/05/2020 22:21

 * el a fost răspus de o boală nemiloasă, despre care a si scris in cartea sa „Diagnostic” Lumea culturală ieseană si nu numai este in doliu. Unul dintre cei mai indrăgiti scriitori a pl ...

De ce pierdem energie după ce reîncepem lucrul?
19/05/2020 22:17

 Dacă este să aruncăm o piatră in apă, ea ajunge mai departe sau mai aproape, in functie de puterea (energia) cu care am aruncat-o. Fix la fel se intamplă si atunci cand ne apucăm (sau in cazul de f ...

O echipă de tineri lansează TeachU, prima platformă de meditaţii gratuite din România
18/05/2020 23:44

 Teachu.ro este o platforma de meditaţii, dedicată liceenilor din Romania. Platforma face legătura intre mentori, profesori sau tineri cu performanţei şi liceeni care fie caută să-şi imbunătăţea ...

Pandemia ne-a învățat cum să nu ne mai agățăm de planuri
18/05/2020 23:41

Cu toate acestea, psihologul Andra Tănăsescu, vicepresedinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), afirmă că fiecare dintre noi am invătat cate ceva din aceste experimente nefaste - un ...

Eurovision: Cea mai buna piesa din toate timpurile este
17/05/2020 10:49

     "Waterloo" a grupului suedez Abba a fost votata de telespectatorii BBC drept cea mai buna piesa prezentata vreodata la Eurovision. Programul "Eurovision: Come Toget ...

Sofia Carmina Coppola trece la regia unui serial online
13/05/2020 22:43

 Fata celebrului regizor italo-american Francis Ford Coppola, Sofia Carmina, a călcat pe urmele tatălui. Cineasta, acum in varstă de 48 de ani, cunoscută şi sub alintul "Domino", a debutat m ...