default

Dimensiune font:

Ionel Maftei, un an de la trecerea în lumea umbrelor

| 20-01-2016 12:20


S-a împlinit un an de la trecerea în lumea umbrelor a publicistului Ionel Maftei, unul dintre cei mai dăruiţi păstrători ai memoriei culturale a Iaşului.

Distins cu Premiul „Vasile Conta” al Academiei Române (1987) şi Medalia Meritul Cultural pentru „Promovarea culturii” (2004), Ionel Maftei a semnat timp de peste doisprezece ani, în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, una dintre cele mai longevive rubrici din publicistica ieşeană: „Oamenii cetăţii”.

De asemenea, lexiconul „1.000 Personalităţi ieşene”, semnat de Ionel Maftei şi apărut la Editura „Princeps Edit” (2012) face obiectul unei rubrici pe care o puteţi urmări, zilnic, în „Evenimentul Regional al Moldovei”.

A murit lexicograful Ionel Maftei (12 septembrie 1932 - 18 ianuarie 2015)

Autorul unor volume precum „Personalităţi ale ştiinţei, culturii şi artei româneşti” (1968), „Personalităţi ieşene” (vol. I – VIII, 1972 – 2000), „Trăitori sau trecători prin târgu' Ieşului” (în colaborare cu scriitorul Constantin Ostap, vol. I – III, 2005 – 2008), „Personalităţi universitare ieşene din Basarabia” (în colaborare cu dr. Vlad Bejan, 2006), „O istorie a culturii ieşene în date. 1400 – 2000” (în colaborare cu Elena Leonte, 2006, reeditat cu o revizuire a perioadei 1408 – 2008), Ionel Maftei a devenit el însuşi o personalitate a Iaşului.

Gina POPA

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, şos. Aleea Nicolina, nr, 82, jud. Iaşi, tel: 0232/243864; fax: 0232/212231, e-mail: iasi@insolventa.ro, prin asociat coordonator Mititelu Corneliu, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. Com-Beton S.A. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, B-dul Chimiei nr. 14, jud. Iaşi, C.U.I. RO5551582, nr. de înregistrare la O.R.C. J22/189/1994, numită potrivit Încheierii nr. 349/2017 din data de 15 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II Civilă - Faliment, în dosarul nr. 8380/99/2014, anunţă în data de 27.09.2019, ora 12.00, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la sediul lichidatorului judiciar din mun, Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire şi descriere active - Valoare de pornire la licitaţie* (lei, fără T.V.A.) Activ 3 - PROPRIETATEA IMOBILIARĂ FUNCIARĂ amplasată în extravilan com. Vîrfu Cîmpului, jud. Botoşani, compusă din: - teren arabil neproductiv (cu destinaţie Staţie sortare pentru balastieră), în suprafaţă de 5.000 mp, cu număr cadastral 39, C.F. 9/N (nr. cds. nou 39 al C.F. 50595/com. Vîrfu Cîmpului). Imobilul se află în zona periferică a comunei, ocupată preponderent de terenuri virane şi agricole, amplasamentul nu dispune de utilităţi, iar accesul la proprietate se face pe drum pietruit. Imobilul a fost dobândit conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2939/07.10.2004 de B.N.P. Elena Roman. - 325.000,00 lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 26.09.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Licitaţia se va organiza în contul S.C. MINERAL COM S.R.L. care a adjudecat activul 3 în cadrul licitaţiei publice din data de 17.07.2019, ora 12.00 la preţul de 325.000,00 lei. S.C. MINERAL COM S.R.L. va putea să achite la termenul de licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00–16.00, până pe data de 26.09.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la: tel. 0232/243864, 0755132473, 0758049904, fax: 0232/212231 email: secretariat@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
COMPANIA NAŢIONALĂ de CĂI FERATE „C.F.R.” S.A., SUCURSALA REGIONALĂ C.F. IAŞI DIVIZIA COMERCIALĂ, sediul: Iaşi, Piaţa Gării nr.1, cod 700090, organizează licitaţie publică, deschisă, cu strigare, în Sala de Consiliu a Sucursalei Regionala C. F. Iaşi, din Iaşi, Piaţa Gării nr.1, corp A, et.2, joi, 31 octombrie 2019, ora 11.00 pentru închirierea de LOCAŢII (spaţii şi terenuri) către persoane juridice (59 locaţii) în staţii şi interstaţii c f, pe raza Sucursalei Regionala C. F. Iaşi, astfel: Bacău, Bârlad, Bicaz, Botoșani, Buhăieşti, Cîmpulung Moldovenesc, Cîmpulung Est, Dornești, Gura Humorului oraș, Hălăucești, Iaşi (Iaşi, Iaşi Nord), Lespezi-Dolhasca, Nicolina, Orbeni, Pașcani, Piatra Neamţ, Podu Iloaiei, Rădăuţi, Roman, Sîrca, Socola (Socola triaj, Socola mărfuri), Suceava (Suceava, Suceava Nord), TÎrgu Frumos, Tîrgu Neamț, Vaslui, Vatra Dornei (Vatra Dornei și Vatra Dornei Băi) și Verești. Lista locaţiilor cu detalii privind amplasarea, suprafaţa, destinaţia/obiectul de activitate, tariful minim de pornire a licitaţiei, taxele necesar a fi achitate pentru participare la licitaţie, este afişată la intrare în sediul Sucursalei Regionala C. F. Iaşi, Piaţa Gării nr.1, corp A sau poate fi accesată pe site-ul http://www.cfr.ro Procurarea caietului de sarcini unde se regăsesc criteriile de selecţie şi admitere a ofertanţilor, preţul minim de pornire, perioada de valabilitate a contractelor de închiriere (maxim 5 ani) precum şi valoarea altor taxe ce trebuie achitate, depunerea documentaţiei necesare participării la licitaţie şi achitarea taxelor, se pot face până vineri, 25 octombrie 2019, ora 12.00, la sediul Sucursala Regionala C.F. Iaşi – Divizia Comercială, Iaşi, Piaţa Gării nr.1, corp A, et.1, cam.123, tel. 0232/215600, centrala - int.123 149 sau 123 802.
Gheorghe Piperea anunţă închiderea Realitatea TV: 30 octombrie, ultima zi a televiziunii
14/10/2019 09:58

Cunoscutul avocat şi profesor de drept comercial Gheorghe Piperea anunţă că, in urma a doua soluţii pronunţate recent de ÎCCJ, falimentul Realitatea TV este inevitabil. Chiar dacă judecătorul sind ...

Olga Tokarczuk şi Peter Handke au primit Premiul Nobel pentru Literatură
11/10/2019 06:07

    Scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk, in varstă de 57 de ani, a primit premiul Nobel pentru literatură pentru 2018, „pentru imaginaţia narativă, care, cu pasiune enciclopedică, reprez ...

Tescovina, elixir al tinereţii
30/09/2019 08:00

 Procedeele de preparare nu sunt deloc complicate În fapt, tescovina este cel mai important produs din struguri. Coaja, pulpa şi samburii au cel mai mare conţinut de resveratrol, acesta fiind cel ...

„Orice festival trebuie să fie viu, să evolueze, să se reinventeze prin fiecare nouă ediție”
27/09/2019 05:33

    La Iaşi va incepe săptămana viitoare unul dintre cele mai aşteptate evenimente artistice ale anului - Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tanăr Iaşi (FITPTI), ajuns la cea ...

„Sunt încă mulți care fac mișto de tații care se dedică prea mult creșterii copiilor”
24/09/2019 05:46

    - De ce un spectacol pentru tătici? Cum a fost primit de către public spectacolul „Cocoţat pe schele”? - E un personaj in spectacol care spune la un moment dat: ”si tatii t ...

Naționalul ieşean, invitat la primul festival de teatru al toamnei
18/09/2019 05:59

    Teatrul National Iasi este invitat la Chisinău, la Festivalul „Reuniunea Teatrelor Nationale Romanesti”, eveniment cultural cu traditie, de la care Nationalul iesean nu a lipsit nic ...

Teatru pentru insomniaci
13/09/2019 06:07

    Anul acesta, Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tanăr Iaşi (FITPTI), care se va derula in perioada 3-10 octombrie, are şi teatru pentru insomniaci. Secţiunea nu-şi propune ...

  Stagiunea Teatrului Naţional, deschisă de „Opt femei”
11/09/2019 13:11

  „Opt femei” este spectacolul care va deschide cea de-a 179-a stagiune a Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi. Premiera va avea loc joi, 12 septembrie, in Sala Mare. Piesa ...

Muriel Augry-Merlino, noul director al Institutului Francez din Iaşi
11/09/2019 07:01

    Începand din toamna aceasta, Institutul Francez din Iaşi revine pe scena evenimentelor culturale din Iaşi, cu noi acorduri francofone, graţie prezenţei dinamice a noului director, Muri ...

„La Gomera”, proiecţie de gală la Cinema Ateneu
11/09/2019 06:55

    „La Gomera”, al cincilea lungmetraj regizat de Corneliu Porumboiu, va rula intr-o proiectie de gală, in prezenta regizorului si a actritei Catrinel Marlon, duminică, 15 septembrie, ...