Ludoteca, instrument de transmitere a culturii - Ieşenii, tot mai interesaţi de „bibliotecile” de jocuri
Dimensiune font:
Dorinţa multor părinţi ieşeni este de a-şi petrece cât mai mult timp cu copiii lor, dar într-un mod cât mai distractiv şi educativ totodată, pentru a oferi acestora o alternativă la televizor şi calculator, tehnologia acaparându-i din ce în ce mai mult în zilele noastre. Ritmul alert al vieţii moderne poate avea un efect esenţial asupra clipelor petrecute în familie. Aşadar, un serviciu care să permită valorificarea potenţialului creativ şi dispoziţia ludică atât a copiilor, cât şi a adulţilor (părinţi, tineri, educatori etc.) este imperios necesar, un sprijin în acest sens constituindu-l ludotecile teritoriale, în cadrul cărora este promovat jocul liber, acestea fiind cadrul perfect pentru a recâştiga dreptul la joacă, la socializare, la liberă exprimare, la cunoaşterea motivată a tuturor contextelor în cadrul cărora copilul trăieşte şi se dezvoltă.
Ludoteca este un centru de activităţi (re)creative şi educaţionale, un loc de întâlnire socială pentru copii şi tineri, la care ai acces gratuit zilnic, doar cu un permis de bibliotecă. Reprezintă locul în care jocul şi dorinţa de a descoperi, de a cunoaşte, de a asimila noi informaţii, dar şi de a socializa, de a petrece timp împreună cu prietenii, părinţii, colegii de grădiniţă, şcoală sau în compania altor copii.
Noţiunea de ludotecă provine din latinescul „ludo”, care înseamnă a se juca, a se antrena şi grecescul „theca” – loc de întâlnire, de conversaţie. Cu alte cuvinte, Ludoteca este un loc de întâlnire pentru joacă şi comunicare.
La Iaşi, Ludoteca din cadrul Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” din Iaşi promovează o calitate a vieţii mai bună a copilului şi a familiei în general, Secţia pentru copii fiind destinată frecventării de către cei mai tineri utilizatori ai bibliotecii (2-8 ani), şi dispune de un fond valoros, bogat, actualizat şi variat, ce conţine peste 49.000 unităţi – cărţi, reviste, DVD-uri, jocuri, jucării. Vine, astfel, şi mai mult în sprijinul părinţilor, care, oricât de înstăriţi ar fi, cu siguranţă nu îşi pot permite chiar toate jucăriile existente.
Se desfăşoară concursuri şi jocuri interactive cu copiii prezenţi, precum şi alte activităţi recreative şi educaţionale specifice educaţiei non-formale/educaţiei prin joc.
Ludoteca a apărut ca o alternativă la actualul mod de realizare a educaţiei, care vine să completeze formarea şcolară, eventuale carenţe, reprezentând totodată un instrument de transmitere a culturii, însă sunt şi ieşeni care nu au aflat de existenţa acestui loc până acum. „Ludotecă? Nu, nu am auzit... Mă bucur că Biblioteca Judeţeană a făcut un astfel de departament astfel încât noi, ca părinţi, nu vom mai cheltui atâţia bani pentru jucării şi cărţi, pentru că ele se vor găsi la bibliotecă. Chiar este un lucru bun, deoarece copiii încep să uite sau poate nu vor prinde niciodată drag de cărţi din cauza tehnologiei, fiind prinşi în această capcană de la vârste mici”, a spus Cristina, mama unui copil în vârstă de un an.
O „bibliotecă” de jocuri
În Ludotecă se găsesc jocuri educative, logice, de dezvoltare a abilităţilor intelectuale, a creativităţii şi a abilităţilor manuale, de echipă sau pentru întreaga familie, cărţi cu poveşti şi poezii ilustrate, enciclopedii din diferite domenii, cărţi- colecţii cu jocuri, benzi desenate, reviste pentru copii, precum şi papetărie/ materiale consumabile - creioane colorate, planşe pentru colorat etc. „Fondul de carte este destul de actualizat, căci până la urmă acesta este şi motivul pentru care mergem”, spune Geanina, care precizează că este un loc în care îşi duce copiii de 3 şi 5 ani destul de des, mai ales când vremea este mai blândă. „Jucăriile destule la număr, trecute prin mâinile a mai multor copii cu chef de joacă. Jocurile, în schimb, sunt puţine sau incomplete, dar copiii mei şi-au găsit activităţi cu care să se distreze pe lângă jucării - desenat, decupat, de asemenea au fost încântaţi de leagănul ce se află în interiorul secţiei pentru împrumut. Bibliotecarele sunt foarte dedicate şi chiar interesate de noile apariţii pe care, uneori, noi, părinţii, le aducem în atenţie. Ce este, poate, în plus la un astfel de spaţiu este televizorul la care rulează desene animate, dar doamnele, la cererea noastră îl pot închide”, mai spune aceasta.
Sala de lectură este dotată cu un fond de documente – literatura de referinţă (enciclopedii, dicţionare, istorii, ghiduri, atlase, culegeri de teste, texte literare şi gramaticale, culegeri de probleme, antologii, colecţii de reviste: Arborele lumii, Atlasul lumii, Naţional Geographic Junior, care este destinat consultării pe loc, iar împrumutul se realizează în regim automatizat, pe baza permisului. Utilizatorii pot împrumuta la domiciliu 1-4 volume odată, pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea prelungirii. Florentina SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau