Norman Spinrad – Visul de fier

Deseori am stat si m-am gandit oare cum ar fi aratat lumea noastra daca unele intamplari nu ar fi avut loc sau daca ar fi avut o finalitate diferita. Oare in ce masura ar fi afectata realitatea noastra daca nu ar fi existat Iulius Cezar, Diocletian, Nero sau Constantin cel Mare? Am avea oare aceeasi perceptie despre unele notiuni si daca nu ar fi existat Elisabeta Bathory, Lucretia Borgia sau inchizitia medievala?

De cate ori imi pun astfel de intrebari, imi dau seama la un moment dat ca toate par a fi fost pasi obligatorii de strabatut pentru a ajunge aici, daca azi condamnam sadismul, rasismul, fascismul si extremismul de orice fel, asta in mare parte este meritul unor oameni care, e drept ca printr-un exemplu personal negativ, ne-au atras atentia asupra acestor notiuni si ne-au determinat sa vedem cat de adanca-i prapastia ce ne asteapta in cazul in care uitam.

Noi, romanii, avem un exemplu recent despre cum se schimba perceptia unei intregi societati in privinta unei notiuni. Acum 20 de ani eram inca in comunism. Cand a aparut ideea trecerii la democratie de la comunism, asta a venit din partea celor care reusisera pe moment (revolutia) sa ajunga la putere. Poporul vroia schimbare si ar fi acceptat orice ar fi fost sugerat de acel grup. Daca ne-am fi multumit cu schimbarea presedintelui atunci am fi probabil in comunism si in ziua de azi.

Concluzia la care ajung este aceea ca intotdeauna grupuri mici sau chiar un singur om aduce schimbarea si perceptia generala ii sau il urmeaza. Sclavia de exemplu a fost perceputa ca fiind o normalitate, atunci cand s-a reusit abolirea acesteia, dupa cateva generatii s-a ajuns ca toti oamenii sa considere ca fiind normala libertatea si egalitatea. In cazul in care un grup ar reusi sa-si impuna punctul de vedere si sa reinstaureze sclavia, peste doua-trei generatii asta ar fi privita ca stare de normalitate.

Am scris aceste ganduri pentru ca vreau sa vorbesc despre o carte, una care reuseste sa scuture putin convingerile proprii. Nu sa le schimbe, mai ales ca nici nu doreste asa ceva, ci doar sa arate ca exista si un punct de vedere potrivit caruia orice aberatie poate fi normalitate. Este vorba de “Visul de Fier” al deja celebrului Norman Spinrad. El ne arata un Hitler total diferit fata de cel pe care noi l-am cunoscut din paginile manualelor de istorie. Citind cartea, am fost surprins sa constat la un moment dat ca nu Hitler este cel care difera, cel care a existat realmente si personajul Visului de Fier au aceleasi convingeri intr-o masura considerabila, ceea ce era diferit eram eu insumi, felul meu de a percepe.

Stim cu totii ce s-a intamplat in timpul celui de-al doilea razboi mondial, am citit, am vazut filme si am ramas ingroziti in fata lagarelor de exterminare de candva. Acestea au existat pentru ca atat Hitler, cat si cei aflati in spatele lui aveau convingerea ca exista o rasa ariana, superioara, si ca evreii sau tiganii sunt reprezentantii unei rase ce compromite imaginea omului, o rasa care trebuie eliminata pentru a nu compromite cumva printr-un amestec de gene puritatea ariana.

Un gand, o idee condamnabila. Ne nastem cu totii oameni, caracteristicile noastre sunt realizarea a sute de mii de ani de evolutie, si toti cei care traiesc in ziua de azi au in spatele lor aceasta mostenire, nu exista printre oameni o rasa care sa fi evoluat mai mult si o alta care sa fi ramas in urma. Asta-i realitatea mea, astea sunt convingerile mele. La astea imi prezinta Spinrad o alternativa. El prezinta o lume in care exista oameni puri si mutanti. O lume in care omenirea lupta pentru a ramane umani, lupta pentru a-i elimina pe cei aparuti in urma unei deviatii si care, lasati in pace, ar fi raspandit deviatia tot mai mult pana s-ar fi ajuns la asimilarea totala a caracteristicilor lor mutante.

Felul in care este prezentata aceasta lupta si imaginea unui Hitler aparator al umanitatii ne determina sa ne dam seama, cu surprindere la un moment dat, ca in gandul nostru suntem alaturi de un personaj pe care l-am dezaprobat inainte. Autorul, Norman Spinrad, initiaza de fapt un joc cu perceptia noastra. Pe Hitler il transforma in erou prin personajul care il reprezinta, Feric Jaggar, un lider absolut, lipsit de scrupule, un lider ce nu face compromisuri si-i convins pana in adancul inimii sale de adevarul sau de justetea propriilor actiuni si de faptul ca savarseste un act necesar si pozitiv pentru binele general al omenirii. Este imposibil sa nu-l percepi asa, este firesc sa-l sprijini in gand si chiar sa-l admiri.

Dar sa aruncam o privire si asupra celor care sunt dusmanii lui, mutantii. Realizam ca diferentele dintre ei si oameni sunt de ordin genetic, ca de fapt si in realitate diferentele dintre reprezentantii diferitelor rase sau popoare s-ar putea reduce de asemenea la astfel de diferente. Practic, ne da o imagine veridica a viziunii lui Hitler asupra lumii, ne arata ca pana si gandirile aberante pot avea o logica proprie si ca niciodata cel care este bolnav de asa ceva nu va reusi sa admita ca felul sau de a vedea, simti sau interpreta este eronat.

Spinrad ne prezinta cartea. Stapanul Svasticii este opera lui Hitler. Maniera rudimentara, directa, ferma ne impune un anumit punct de vedere, abordarea care exclude posibilitatea ca eventualii cititori sa impartaseasca alte pareri ne lasa sa intrezarim una dintre explicatiile faptului ca, in foarte scurt timp, Hitler, in ciuda faptului ca a fost un om cu o gandire devianta, a reusit sa-si gaseasca adepti. In marele joc al seductiei, al manipularii maselor, al convingerii celor ezitanti, nesiguri, un rol deosebit joaca multitudinea de imagini simbolice.

Obsesia falica a eroului Feric Jaggar isi are radacinile in presupusa impotenta a realului Hitler, fetisismul acestuia devine insa fascinatie in ochii maselor care, sfasiate de propriile incertitudini, au fost mereu dispuse sa-l urmeze pe cel care se infatisa ca fiind detinatorul adevarului, al sigurantei si al certitudinilor. Practic, in personalitatea lui Jaggar regasim caracteristicile lui Hitler, atat atractia exercitata de concepte si simboluri, cat si geniul sau militar impreuna cu eterna etalare a unei virilitati absolute, a puterii si vointei celui care, in ciuda perceptiei sale patologice, a fost un personaj charismatic, capabil sa domine si sa se prezinte pe sine ca ultim aparator al adevaratei umanitati.

In final, intr-o maniera originala, prin “Postfata la editia a doua” chiar Spinrad (renumitul critic Homer Whiple) ne ofera un comentariu al cartii. Violenta, care in descrieri atinge culmi rar intalnite in alte opere, este catalogata drept element al unui roman science-fiction, desi realitatea celui de-al doilea razboi mondial a fost una cel putin la fel de violenta, de sadica, de brutala sau de sangeroasa.
Ultima concluzie la care se cuvine sa ajungem este aceea ca omenirea ar fi fost scutita de teribila experienta a unui razboi ce s-a intins in intreaga lume daca Hitler si-ar fi trait nebunia in scrierea unor carti aberante.

Sursa: http://nemirabooks.ro