O premieră editorială absolută

În 2017 s-au împlinit 95 de ani de la naşterea lui Marin Preda şi 75 de la debutul său. La această dublă aniversare a creatorului „Moromeţilor” nu se putea un omagiu mai potrivit şi mai profitabil pentru toţi care iubim literatura română decât o sinteză de anvergura celei a cercetătorului şi istoricului literar Stan V. Cristea, care a publicat la Editura AIUS din Craiova o monumentală, la propriu şi la figurat. „Marin Preda. Repere biobibliografice”. Este un masiv volum format mare, de 800 de pagini, caractere mici, o lucrare pe care o consider mult mai importantă decât orice biografie sau monografie consacrate marelui scriitor. De fapt, este vorba acum de o a doua ediţie „revizuită şi foarte mult adăugită” a celei apărute cu cinci ani în urmă, care era o premieră editorială absolută. Niciun scriitor român postbelic nu beneficiază de o asemenea biobibliografie adusă până la zi. Repet ceea ce scriam în „Cultura” la prima ediţie: din când în când, destul de rar, mai apare şi câte o carte care chiar ne trebuie, precum aceasta. Stan V.Cristea şi-a propus ca vasta lucrare, căreia i-a dedicat mulţi ani de investigaţii, de lectură, de scotocire în periodice şi de culegere de mărturii să dea seamă de evoluţia şi „arhitectura” operei lui Marin Preda, dar şi de receptarea acesteia de-a lungul a trei sferturi de veac, câte s-au scurs de la debutul „marelui singuratic” şi până în prezent, organizându-şi imensul material în trei secţiuni: 1. Reperele biografiei; 2. Reperele operei (în volume şi periodice) 3. Reperele receptării (referinţe în volume şi în periodice). În scopul facilitării unei cât mai lesnicioase consultări a datelor, titlurilor şi notelor întinse pe sute de pagini de o densitate şi varietate a informaţiilor specifice lucrărilor de acest gen, autorul a prevăzut ediţia cu ceea ce însuşi numeşte un „pachet” de indici privind opera lui Marin Preda precum şi indici de nume. Pentru a da o idee de bogăţia de date, referinţe, mărturii cuprinse în cele 800 de pagini, menţionez că ele însumează 1492 de poziţii ce privesc creaţia scriitorului şi 9763 care reflectă receptarea acesteia, atât în timpul vieţii lui Marin Preda, cât şi în postumitatea sa de aproape patru decenii. Avem astfel oglinda traiectoriei destinului omului şi a destinului operei sale, care de fapt se confundă. A spus-o Eugen Simion, în persoana căruia Marin Preda – ca şi Nichita Stănescu – şi-a găsit, aşa-zicând, criticul nu doar cel mai devotat, dar şi cel mai profund: „... istoria vieţii lui Marin Preda este, în fapt, istoria operei sale”.

Aflăm din această temeinică şi vastă lucrare că personalitatea şi opera autorului „Imposibilei întoarceri” au constituit până acum subiectul a 194 de „volume individuale”, cum le numeşte cercetătorul, publicate în perioada 1973-2016, la care se adaugă, desigur, numeroasele articole, eseuri, cuvinte înainte, prefeţe, postfeţe, profiluri din diverse istorii literare, dicţionare, volume de critică şi publicistică literară, unele colective, etc. Biografia şi literatura lui Marin Preda au făcut obiectul câtorva zeci de teze de doctorat susţinute la universităţile din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara. Receptarea înseamnă, desigur, şi în cazul lui Preda evaluări, reevaluări, revizuiri. Stan V.Cristea şi, odată cu el oricine parcurge cu creionul în mână impresionantul tom, constată că posteritatea lui Marin Preda este una „dificilă”. O posteritate densă şi nelipsită de un anume dramatism care o înnobilează o dată în plus, îi conferă o specificitate ce rezonează, în fond, cu originalitatea operei acestui mare scriitor sigilat de destin, cum ar fi spus Călinescu.

În „Nota asupra ediţiei” Stan.V.Cristea subliniază că ceea ce a guvernat efortul său de înregistrare a faptelor aşa cum s-au petrecut ori s-au „configurat” ele, inclusiv privind evaluarea lor de către cei ce le-au analizat şi le-au comentat de-a lungul a trei sferturi de veac, a avut la bază criteriul obiectivităţii depline. Apoi, el notează: „Multe lucruri – dar nu dintre cele esenţiale – au rămas încă pe dinafară din motive obiective, unele care ţin de înseşi posibilităţile autorului de a întreprinde de unul singur o cercetare pe arii atât de extinse, iar altele care ţin de faptul că unele dintre cărţile şi periodicele care ar fi trebuit să fie văzute, nu există în marile biblioteci publice, unde autorul şi-ar fi putut aprofunda cecetarea. Din păcate, nici toate ediţiile cărţilor scriitorului, originale şi traduse, nu pot fi găsite la Biblioteca Naţională a României, întâia cu drept de depzit legal, fapt cu atât mai regretabil cu cât multe dintre ele sunt apărute la edituri de prestigiu din România, ca să nu mai vorbim de cele publicate în străinătate”. Aceeaşi situaţie regretabilă, mi-aş permite să spun intolerabilă, o constată Stan V. Cristea şi în cazul unor periodice, încât „receptarea operei prediste, care implică o cercetare extrem de laborioasă şi mare consumatoare de răbdare şi de timp, nici ea nu poate fi socotită cu totul exhaustivă”. Dar, ne asigură autorul, şi îi acordăm tot creditul, ceea ce lipseşte din această sinteză din motivele arătate, nu sunt date şi informaţii esenţiale, iar micile şi neînsemnatele lacune vor putea fi înlăturate la o viitoare ediţie a „Biobibliografiei”. Altminteri, e un truism, lucrări de o asemenea factură nu pot fi considerate încheiate niciodată. Ca şi dicţionarele. Mereu vor apărea studii, exegeze, comentarii critice care vor lărgi bibliografia unui scriitor, cu atât mai mult a unui mare scriitor, în cazul de faţă Marin Preda.
Lectura lucrării lui Stan V. Cristea pe parcursul câtorva zile mi-a strecurat în suflet şi un sentiment de nostalgie. Cât de mult ne lipseşte un scriitor ca Marin Preda?! - „Un prozator excepţional” (Nicolae Manolescu), „comparabil poate cu Rebreanu” (Alexandru Ivasiuc), „un scriitor european” (Nichita Stănescu), „un om cu o personalitate complexă”, la sfârşitul vieţii autorul unui „roman total… rormanul unei mari conştiinţe”: „Cel mai iubit dintre pământeni” (Eugen Simion), „o certitudine şi o şansă mare a literaturii române” (Marin Sorescu), „o exemplară conştiinţă artistică” (Fănuş Neagu), un „ţăran enorm rătăcit în oraş” (Nicolae Breban). În fine, Alex Ștefănescu îl definea astfel: „Marin Preda a fost mai mult decât un scriitor, a fost o conştiinţă” Ce mare nevoie ar avea societatea noastră de azi de o asemenea conştiinţă artistică şi civică?! Constantin Noica, filozoful ivit pe aceleaşi tărămuri teleormănene, ca şi autorul „Vieţii ca o pradă”, ca, de altfel, şi autorul ar fi spus odată că Marin Preda „este singurul care ne reprezintă şi care va rămâne sigur şi peste timp”. Filozoful îşi argumenta afirmaţia prin aceea că personajele create de Marin Preda sunt „aşa cum suntem noi la origine, simpli, cu gândul curat, cu seninătatea şi mâhnirea noastră”.

Constantin Coroiu