Arthur C. Clarke, Isaac Asimov si Robert Heinlein au fost recunoscuti de-a lungul timpului drept “The Big Three” ai science-fiction-ului, lucrarea de fata demonstrandu-ne de ce Arthur Clarke merita pe buna dreptate sa fie pus alaturi de ceilalti doi autori. Pe langa 2001: Odiseea spatiala el a mai scris numeroase povestiri, nuvele si romane, doua dintre acestea fiind renumitele “Sfarsitul copilariei” si “Intalnire cu Rama” pentru care a castigat si unele premii. Deoarece nu am pus mana pe cele doua carti nu voi face nicio comparatie intre respectivele si lucrarea de fata.
Citind recenzii pe diferite site-uri si forum-uri am intalnit diverse opinii, ele variind de la tipicul “E plictisitoare”, la “O carte interesanta” si in final ajungand la “Opera de arta”. Deoarece autorul a fost si un important om de stiinta contribuind semnificativ la progresul civilizatiei, am decis sa incerc aceasta carte, in ciuda unor retineri minore. Acum, dupa ce am terminat-o, pot spune cu certitudine ca fac parte din ultima categorie.
Romanul incepe cu o prezentare a stramosilor omului – maimutele din Africa. Actiunea din aceste prime capitole este plasata in jurul lui Priveste-Luna, liderul unui trib. Viata acestuia era una dificila din cauza problemelor cauzate de lipsa hranei. Toate aceste lucruri se vor schimba in momentul in care, intr-o noapte, o stanca de felul careia nu mai vazusera pana atunci, isi face aparitia.
Actiunea se deplaseaza apoi in anul 2001 (oamenii insa descoperisera tehnologii care in prezent apartin de domeniul science-fiction-ului) si il urmareste pe Heywood Floyd, iar apoi se muta in jurul lui Frank Poole si David Bowman care fac parte dintr-un echipaj de 5 ai unei nave spatiale indreptate spre Saturn. Nu voi mai insista cu povestirea celor petrecute deoarece consider ca scopul unei recenzii nu este acesta.
Ajungem la final, care pentru mine a fost de-a dreptul socant. Cei care au vazut filmul si nu au avut ocazia sa lectureze aceasta carte cred ca au ramas cu un sentiment de final grabit sau cu alte cuvinte, slab. Sfarsitul cartii insa nu este atat de ambiguu si clarifica cele intamplate in film, fiind mai accesibil. Mai accesibil in acest caz insa nu inseamna mai slab (Pot spune ca finalul este chiar partea cea mai intriganta si mai reusita a romanului). Regizorul filmului a dorit ca pelicula sa sa poata fi interpretata in mai multe moduri, lucrarea de fata fiind in viziunea autorului una dintre posibilele interpretari.
Scriitorul are un stil excelent, el descrie ceea ce este necesar si nu se lungeste cu frazele astfel incat ele sa devina plictisitoare. Probabil cel mai important lucru in legatura cu modul de expunere este faptul ca cititorul este liber sa-si creeze propria imagine a obiectului/fiintei descrise.
Arthur C. Clarke reuseste in aceasta carte sa prezinte o intreaga istorie a evolutiei umanitatii: pornind de la primitivii nostri stramosi si ajungand la civilizatia actuala, capabila sa trimita oameni in spatiul cosmic. Odata cu aceste progrese tehnologice apar inevitabil si alte probleme excelent redate in roman: stiinta a ajuns intr-un punct atat de indepartat incat omul a reusit sa creeze roboti dotati cu o inteligenta proprie. Acestia pot lua decizii de unii singuri, insa, ca toti oamenii, mai comit unele greseli. Problema apare insa atunci cand ei decid sa nu se mai supuna celor care i-au construit, ci sa ia hotarari dupa cum doresc. Pare o tema des intalnita si exploatata in lucrarile SF, dar autorul reuseste sa incheie (sau nu, deoarece cartea face parte dintr-o serie) povestea robotului HAL 9000 intr-un mod exemplar.
Cu toate ca ar fi de comentat o multime de lucruri doresc sa va las pe voi sa descoperiti si sa savurati romanul asa cum se cuvine. Cititi aceasta capodopera si nu o veti uita!
Sursa: http://www.cartidecitit.ro/
Adauga comentariul tau