Patrick Graham – Evanghelia dupa Satana

Îmi doream mult să citesc o carte care să mă ţină lipită de pagini până la sfârşit, care să îmi mă provoace să o “joc” în minte ca pe o piesă de teatru. Întâmplarea face că am dat peste o recenzie scurtă dar care mi-a stârnit interesul şi curiozitatea într-atât încât am purces la a face rost de cartea respectivă.

Am amânat un pic dezvăluirea titlului cărţii (deşi sunt convinsă că nu aţi putut evita să priviţi coperta) pentru că de la prima menţionare şi/sau privire a acestei cărţi, reacţia este una de cel puţin interes, cel mult repulsie.

Când am primit coletul (la locul de muncă – o mică gafă…) curiozitatea mi-a fost mai mare decât răbdarea (deşi ştiam cum arată coperta) şi am deschis-o pe birou, lucru care a stârnit reacţia imediată a colegilor – dezgust, revoltă, priviri piezişe…dar asta este o cu totul altă poveste, despre prejudecăţi şi impresii.
Prezentarea este însă excelentă. Una e să vezi poza pe site-ul editurii şi cu totul alta să ţii cartea în mână – impactul vizual este mare (roşu şi negru se potrivesc de minune cu imaginea de pe copertă şi font-ul ales pentru titlu) dar şi cel tactil căci coperta este dintr-o hârie fină şi aproape mătăsoasă.

Scriu aceste lucruri pentru că lectura acestei cărţi a fost o experienţă care mi-a cuprins toate simţurile, o lectură aşa cum ar trebui să fie toate. Deşi nu sunt vitale, aspectul şi prezentarea cărţii sunt importante, mai ales pentru un cititor pasional şi emotiv.
Inutil să spun că am terminat-o în 3 zile…şi ar fi durat chiar şi mai puţin daca mi-aş fi luat liber ca să o citesc non stop aşa cum aş fi vrut dar ştiţi voi cum e cu socoteala din târg, aşa că mi-am petrecut jumătate din săptămână citind şi cealaltă jumătate gândindu-mă la intriga acestui roman incitant.

Ca prim lucru pe care vreau să-l menţionez este că romanul este un thriller şi dacă nu se înţelege de la sine, menţionez şi că este o ficţiune! Şi subliniez acest lucru tocmai din cauza reacţiilor de care vorbeam mai sus, ale celor care judecă o carte…după copertă. De fapt, nu cred să fi citit vreodată un autor cu atâta imaginaţie şi putere de a inventa şi/sau crea personaje şi situaţii care să fie atât de uşor de luat drept reale. Pe tot parcursul romanului, ai impresia ca cineva este martorul acestor evenimente care par a se fi întâmplat în realitate.

Cu cât mai socantă devine povestea şi cu cât mai mult încerci să te gândeşti că nu este decât o operă de ficţiune, cu atât mai mult devine neclar ce este real şi ce este imaginaţie.
Ca să aveţi o idee, declaraţia principală a acestui roman este că diavolul însuşi a pus stăpânire pe lumea (aşa cum o credem noi – creată de dumnezeu acum mult timp), după ce acelasi dumnezeu s-a cam supărat/plictisit şi a plecat îmbufnat la plimbare prin univers, lăsându-şi creaţiile de izbelişte.

Câţi dintre voi gândiţi deja – blasfemie?! Ei bine nu, nu e cazul, vă reamintesc că este o ficţiune! Găsim în ea teorii conspiraţionale vechi de sute de ani, mituri readuse la viaţă, temeri iraţionale şi imagini biblice demistificate. Un criminal în serie depăşeşte bariera timpului şi ajutat de forţele întunericului, face posibilul şi imposibilul pentru a pune mâna pe evanghelia care spune lucrurilor pe nume, care dezvăluie adevărul pe care biserica l-a ascuns atâtea sute de ani. Dumnezeu nu e mort, nici orb, nici surd – pur şi simplu s-a plictisit şi ne-a părăsit. În mare, cam tot ce-i trebuie unui thriller bun, demn de atenţie şi, de ce nu, demn de controverse.

Din cercetările mele reiese că romanul n-a fost încă tradus în engleză (nu ştiu dacă am dreptate), cartea este scrisă în franceză, Patrick Graham fiind un pseudonim, ceea ce explică faptul că, oficial, încă nu s-a revoltat nimeni, că nici o asociaţie creştină nu a cerut încă să fie interzis. Codul lui Dan Brown e bebeluş în faşă pe lângă acest roman pe care, sinceră să fiu, tare aş vrea să-l văd cel puţin la fel de mediatizat.

Nu am rezistat să nu compar romanul cu cel al lui Brown, dar adevărul este că nu sunt in the same league. Acesta are toate ingredientele necesare unui thriller bun si captivant, perfect pentru citit in vacanta sau cand simtiti nevoia să vă recreaţi de la alte lecturi mai solicitante. Îl recomand din toată inima, aşa cum nu am mai recomandat demult un roman, celor care cred in divinitate pentru că le va fi un exerciţiu de credinţă şi celor care nu cred pentru că ii va distra şi ii va provoca la discuţii lungi şi aprinse cu primii.

Sursa: http://nemirabooks.ro