Robert Silverberg – Vatican, ultimul conclav

Doar sa fii inconstient sa crezi ca e usor sa scrii cate ceva pe marginea cartii The Best of Robert Silverberg editata de Barry N. Malzberg in 1976 (cunoscut la noi mai mult ca editor al Amazing Sories si nu ca romancier) pentru Pocket Books si tradusa de Dan Popescu pentru Editura Nemira in 1994 sub titlul Vatican, ultimul conclav (a doua editie, revazuta, 2006).

In primul rand, specificarea Premiului Nebula de pe coperta s-ar putea sa-i induca in eroare pe cei neavizati, dar nu pe cei care au repere minime despre opera lui Robert Silverberg! Nu volumul a obtinut distinctia; volumul cuprinde doua Premii Nebula: Vatican, ultimul conclav (in original Good News from the Vatican, 1971) si Pasagerii (1969), un Premiu Hugo, Aripi de noapte (1969) si o nominalizare la acesta, Hawksbill Station (1968). In al doilea rand, valoarea celor zece povestiri si nuvele antologate sunt mai presus de orice suspiciune, e vorba de zece selectii din sutele de povestiri si nuvele scrise pana acum de Silverberg (bineinteles ca nu intra aici si cele peste 70 de romane).

Pe scurt, povestirile si nuvelele cuprinse sunt in ordine cronologica: Drumul spre noapte (1954; tema canibalismului a facut ca ea sa fie publicata abia in 1958), Omul cel cald (1957; dupa vreo suta de povestiri publicate, este prima acceptata de Fantasy & Science Fiction, o povestire despre un necunoscut care se hraneste cu necazurile si durerile membrilor unei mici comunitati), Sa vezi omul invizibil (1962; este descrisa o lume in care cei vinovati sunt declarati invizibili, persona non grata carora nu trebuie sa le acorzi nicio atentie! Aici, cum spune chiar Silverberg, “am preluat ideea din Loteria din Babiloni si am dezvoltat-o pentru a explora implicatiile ei practice si astfel, facand ceeea ce Borges lasase nefacut), Al saselea palat (1964; povestire cu accente zen despre paznicul unei comori; finalul neasteptat ii da intreaga savoare; a fost publicata in “Galaxy”), Mustele (1965; o povestire sumbra scrisa pentru prima antologie Dangerous Visions a lui Harlan Ellison; e vorba despre un exemplar uman modificat in asa fel incat sa detecteze si sa transmita emotiile primare ale celorlalti), Hawksbill Station (1966; o alternativa la pedeapsa cu moartea pentru detinutii politici, in fapt, o statie de exil undeva in paleozoicul timpuriu, ideea, dezvoltata doi ani mai tarziu intr-un roman, ajunge pe lista nominalizarilor pentru Premiul Hugo), Pasagerii (1967; de cinci sau sase ori inapoiata pentru rescriere, povestirea despre entitatile mentale care “ne calaresc” trupurile ii aduce in cele din urma Premiul Nebula), Aripi de noapte (1968; un Pamant situat in Al Treilea Ciclu, impartit in ghilde: Stapani, Veghetori, Pelerini, Zburatori, Aparatori, Amintitori etc; o poveste de dragoste in care este implicat un spion… si un Premiu Hugo), Dansul soarelui (1968; “demonstratie de manual a constructiei unei povestiri” despre un ciudat mod de comunicare a unei rase extraterestre), Vatican, ultimul conclav (1971; o idee originala; Premiul Nebula).

Nu cred ca Editura Nemira a facut vreo greseala  propunand ca titlu pentru aceasta antologie, Vatican, ultimul conclav. La noi nu exista o traditie a genului SF ca la americani. Nu poti vinde o carte intitulata “Cele mai bune povestiri ale lui Robert Silverberg”, chiar daca e o selectie excelenta ce jaloneaza perioada ’54 – ’71, povestiri la care autorul tine, au fost premiate sau nominalizate la premii importante si au fost publicate in nenumarate randuri! La noi titlul trebuie inca sa stimuleze curiozitatea cititorilor  (din cauza asta nici “Vesti bune de la Vatican” nu mergea).

Poate ca generatiile mai tinere (innebunite sa fie in trend) considera ca literatura anilor ’60 si ’70 tine deja de “antichitate” si ca nu merita aceeasi atentie ca cea acordata noilor laureati… Daca-i asa, atunci se inseala! Robert Silverberg, acest greu al literaturii science fiction (Grand Master, 2004) este in continuare in topul vanzarilor! In Franta cu Les Monades urbaines (The World Inside, despre monadele urbane ale viitorului, constructii monolitice pe un Pamant al anului 2381 cu 75 de miliarde de locuitori, roman nominalizat la Premiul Hugo in 1971), iar peste ocean cu Dying Inside (un roman incitant despre pierderea capacitatilor unui medium, nominalizat la Premiul Hugo si la Premiul Nebula in ’73 si reeditat acum doua luni, pe 3 martie 2009). In plus, cuvintele din prefata lui Malzberg (1975), “Pasagerii si Dansul soarelui pot sta alaturi de cele mai bune lucrari scrise oriunde, de oricine, in zilele noastre!”  nu si-au pierdut semnificatia, chiar daca au trecut atatia ani!

Sursa: http://nemirabooks.ro