SERGIU CELIBIDACHE!!! Nascut la Neamt, trait in Iasi

S-a născut în 1912, la Roman, în județul Neamț. Pe când avea câteva luni, familia acestuia s-a mutat la Iași și de fapt, tatăl lui Sergiu, grec la origine, a fost multă vreme prefect al județului.

Pe când avea 4 ani, Sergiu Celibidache a început să studieze pianul, însă înstărita sa familie considera această preocupare cel mult o metodă de petrecere a timpului liber.

Părinții lui Sergiu Celibidache își doreau cu orice preț ca fiul lor să devină inginer și mai mult de nevoie, acesta s-a înscris la Universitatea Politehnică din București.

A renunțat după numai un an, dar din acel moment, părinții nu i-au mai trimis nici măcar un leu. Nu a fost o problemă pentru tânărul Celibidache, care și-a asigurat traiul predând lecții de pian.

Cu un an înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, s-a înscris la Academia de Muzică din Berlin. În paralel, a făcut și cursuri de psihologie și metafizică, și una peste alta, a fost apreciat de toți profesorii săi. Așa se face că imediat după terminarea Războiului, lui Celibidache i se dă pe mână Filmarnonică din Berlin.

Avea doar 33 de ani când a devenit dirijorul acestei prestigioase orchestre, pe care a și condus-o până în 1952.

Celibidache a trebuit să renunțe după ce vechiul dirijor a fost achitat în procesul în care era acuzat că ar fi colaborat cu autoritățile naziste. Tot răul a fost spre bine, pentru din acel moment, lui Celibidache i s-a cerut să dirijeze orchestre din Italia, Anglia, Argentina, Mexic sau Canada.

Sergiu Celibidache s-a mai întors în România abia după 1990, și până la momentul morții sale, a ocupat funcția de director al Filarmonicii din Munchen.

Pe finalul vieții, s-a retras în Franța, în mica localitate Neuville sur Essone, unde a și fost îngropat.

S-a stins din viață în 14 august 1996, la vârsta de 84 de ani.”

Eu mă simt natural român, mai român decât atunci când am plecat, pentru că tot ce am făcut a fost pornind de la o oarecare bogăţie şi complexitate pentru care Iaşul are o mare vină sau un mare merit. Eu mă înclin în faţa Iaşului, în faţa dărniciei atotştiutoare a oraşului ăsta care şi-a călăuzit copiii şi înzestrat aşa încât nu a fost un moment de îndoială în mine în privinţa drumului pe care trebuia să merg. Asta se datoreşte Iaşului. Dacă azi mi-a rămas o mare doză de poezie, pe care de multe ori reuşesc să o materializez şi în muzică, asta se datoreşte în întregime Iaşului. Toată copilăria, toată adolescenţa am petrecut-o lângă personalităţi enorme ca: Mihail Sadoveanu, fraţii Teodoreanu, Mihai Codreanu, Demostene Botez, Octav Botez, profesorul meu. Deci din punct de vedere al înzestrării, Iaşul mi-a dat ceva care la început m-a ajutat să devin om, şi, după aceea, într-adevăr, să pot ieşi cu uşurinţă din labirintul îndoielilor. Şi când a fost vorba să iau hotărâri mari, le-am luat ca ieşean, adică cu înţelepciune moldovenească. Deci am fost cât se poate de marcat din copilărie şi adolescenţă, de Iaşul care, a fost oxigenul tuturor.”