Cum au scăpat de pedeapsă doi români judecați pentru organizarea unei partide de poker. Telefoane ascultate și flagrant delict

000000   media-1447

Dimensiune font:

| 05-01-2022 09:03

Doi bărbați de 40 și 45 de ani din Botoșani au fost declarați nevinovați într-un dosar în care au fost trimiși în judecată pentru că „au organizat, împreună, jocuri de noroc de tip poker, pentru care au perceput o taxă de participare şi un procent din câştiguri”. Celor doi le-a fost realizat și un flagrant, dar asta nu a fost suficient pentru judecător.

Dosarul penal care vizează infracțiuni în domeniul jocurilor de noroc a fost deschis prin sesizare din oficiu, în urma unor informații primite de la polițiști de la un martor. Concret, polițiștii au primit informația că începând cu luna ianuarie 2017, într-o încăpere a unui local din Botoșani sunt organizate jocuri de noroc tip poker şi rummy, fără licenţă sau autorizaţie în acest sens.

Telefonul celui care organiza partidele de poker a fost pus sub ascultare, descoperindu-se astfel cum era organizat jocul. Practic, partidele erau organizate după principiul meciurilor de fotbal între prieteni, participanții fiind anunțați de organizator care este ora de începere și cine sunt participanții. „Ora 20:00, rog confirmarea”, este unul dintre mesajele trimise jucătorilor.

În 7 decembrie 2017, polițiștii au organizat flagrantul. Polițiștii, însoțiți de un oficial al Oficiului pentru Jocuri de Noroc, au găsit la masa de poker nouă persoane și pe cei doi organizatori: unul asigura buna desfăşurare a jocului, iar al doilea era dealer, împărţind cărţile de joc şi jetoanele.
 

Jucătorii de poker, martori în dosar au declarat că de organizarea partidelor se ocupa unul dintre cei doi bărbați trimiși în judecată. Martorii au declarat că erau anunţaţi cu privire la data şi ora la care urma să aibă loc jocul de poker, de către unul dintre cei doi organizatori, care comunica și taxa de participare, care era de 200 lei, prin expresia „200 buy-in şi 2/4 blind”.

Martorii au mai declarat că cel care se ocupa de perceperea taxei nu participa la jocul de poker, acesta având rolul de a asigura buna desfăşurare a partidei, „prin aceea de a nu permite altor persoane străine să intervină”.

De ce a decis judecătorul că nu s-a comis o infracțiune

Judecătoria Botoșani, unde s-a judecat dosarul în primă instanță, a dispus achitarea celor doi bărbați pe motiv că faptele lor nu îndeplinesc toate condițiile cerute de lege pentru a fi considerate infracțiune.

Concret, judecătorul susține că nu s-a făcut dovada că inculpaţii ar fi oferit public un potenţial câştig. „Prin „oferirea publică” trebuie să se înţeleagă o ofertă făcută oricărei persoane, publicului în general, iar această ofertă trebuie făcută în aşa fel încât să ajungă la cunoştinţă publică, adică orice persoană să ştie de oferta inculpaţilor şi să poată participa la jocul de noroc.
Ads

În speţa de faţă este de observat că oferta de a juca jocuri de noroc nu a fost niciodată publică. Chiar organele de urmărire penală au reţinut că inculpaţii contactau telefonic anumite persoane, care, de regulă, erau aceleaşi, fiind, deci, vorba de un cerc de cunoştinţe, iar nu persoane străine”, se arată în sentința Judecătoriei Botoșani.

Judecătorul a mai arătat că, pentru ca o persoana fizică să fie pusă sub acuzare, trebuie să se comporte ca o firmă din domeniu, să realizeze acţiunea respectivă în mod sistematic, adică într-un număr suficient de acte care să o releve ca o îndeletnicire cu caracter profesional.

„Or, în speţa de faţă, inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru o singură faptă, săvârşită la 07.12.2017, care, însă, nu trădează o îndeletnicire cu caracter profesional şi, deci, nu îi califică ca subiect activ al infracţiunii în discuţie”, a mai arătat judecătorul.

Judecătoria Botoșani a mai arătat că anchetatorii nu au precizat care ar fi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin fapta inculpaţilor, ba chiar au precizat că „în cursul urmăririi penale, nicio persoană fizică sau juridică nu şi-a manifestat intenţia de a se constitui parte civilă în cauză”. Sentința Judecătoriei Botoșani poate fi atacată cu apel. 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:44

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru luare de mită
21/05/2024 13:35

Un angajat al Inspectoratului de Stat in Construcţii (ISC) a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe langă Tribunalul Iaşi pentru luare de mită, intr-un dosar instrumentat de impreună cu ofiţerii de ...

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită - Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi
21/05/2024 13:04

Un angajat al Inspectoratului de Stat in Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recep ...

Detalii șocante în cazul tentativei de suicid a grefierei de la Vaslui. Ce a împins-o la acest gest
21/05/2024 10:47

Apar detalii socante in cazul grefierei din Vaslui care a incercat să isi pună capăt zilelor. Femeia ar fi dat foc mai multor dosare in biroul in care lucra, iar apoi a incercat să se spanzure. Potrivit an ...

Medvedev, furibund împotriva lui Zelenski: 'Ar trebui judecat sau lichidat!' / 'E o țintă legitimă pentru noi'
21/05/2024 10:37

Vicepresedintele Consiliului de Securitate al Federatiei Ruse, Dmitri Medvedev, a avut o nouă iesire surprinzătoare, foarte dură impotriva presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, despre care spune că ar ...

Viitorul sună bine pentru tinerii din Moldova!
21/05/2024 08:39

Gura Humorului a găzduit in week-end unul dintre cele mai complexe si dinamice evenimente dedicate tinerilor din zona Moldovei, Tabăra RYLA Med+ Moldova — Rotary Youth Leadership Awards. Evenimentul, or ...

Consilierii locali, la ultima şedinţă!
21/05/2024 08:11

Unanimitate pentru toate proiectele * consilierii locali s-au intrunit luni, 20 mai, in ultima şedinţă ordinară din acest manadat, pe a cărei ordine de zi s-au aflat 26 de proiecte de hotărare * in mai p ...

Au fost depuse primele oferte pentru lucrările la Cinematograful „Tineretului”
21/05/2024 07:54

* potrivit indicatorilor tehnico-economici, valoarea totală a proiectului se ridică la peste 27 milioane de lei * in prezent, Cinematograful „Tineretului” este administrat de către Ateneul Naţio ...

Centura Ușoară de Ocolire, blocată la Schitul Tărâța
21/05/2024 07:45

* Centura Uşoară de Ocolire a Municipiului Iaşi, care are ca scop decongestionarea traficului din municipiu, va avea o lungime de 73 de km şi va traversa zece comune -Popricani, Rediu, Letcani, Voinesti, Ho ...

Iaşul va avea un centru regional de gimnastică artistică
21/05/2024 07:30

Clubul Sportiv Municipal (CSM) Iaşi 2020 şi-ar putea mări, de anul viitor, numărul de secţii, prin infiinţarea celei de gimnastică artistică. Astfel, la propunerea consilierului local Liviu Gavril, memb ...

Contractul de delegare a gestiunii serviciilor de apă și de canalizare, modificat
21/05/2024 07:18

Luni,  contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă  si de canalizare incheiat intre Asociatia Regională a Serviciilor de Apă – Canal Iasi (ARSACIS) si ApaVital ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei