Cum și când ar putea avea loc sfârșitul lumii. Astronomii, descoperire importantă: "Planeta va intra în coliziune cu steaua sa"

120943_spatiul-timpul-pamantul

Dimensiune font:

| 21-12-2022 22:26

 Astronomii au observat în premieră o planetă îndepărtată care se apropie periculos de mult de steaua ei îmbătrânită, conform rezultatelor unui studiu publicat luni, care oferă o posibilă perspectivă asupra modului în care ar putea sfârşi Pământul, transmite AFP. Situată la o distanţă de 2.600 de ani-lumină de Pământ, Kepler-1658b este o exoplanetă - adică o planetă din afara sistemului solar - cu aproximativ aceeaşi dimensiune ca Jupiter, scrie Agerpres.


Spre deosebire însă de acel gigant gazos aflat departe de Soare, Kepler-1658b orbitează în jurul stelei sale la doar o optime din distanţa ce separă steaua noastră de Mercur, planeta cea mai apropiată de ea.

Acest "Jupiter fierbinte" orbitează în jurul stelei sale în mai puţin de trei zile, iar această perioadă de revoluţie se scurtează cu aproximativ 131 de milisecunde pe an, descrie un studiu publicat în The Astrophysical Journal Letters.

"Planeta va intra în coliziune cu steaua sa"
 

"În acest ritm, planeta va intra în coliziune cu steaua sa în mai puţin de trei milioane de ani", a declarat Shreyas Vissapragada, de la Centrul de astrofizică Harvard-Smithsonian, autorul principal al studiului.

"Este prima dată când observăm dovezi directe ale unei planete cu o traiectorie în spirală în jurul stelei sale îmbătrânite", a explicat astrofizicianul pentru AFP.

Steaua în cauză se află într-un stadiu avansat al ciclului său, în care începe să se "umfle" şi să devină din ce în ce mai strălucitoare.

Orbita lui Kepler-1658b scade inexorabil sub efectul gravitaţiei exercitate de stea, similar celui exercitat de Lună în diferite puncte ale Pământului. Acest efect, numit forţă mareică, poate atrage două corpuri, la fel de bine cum le poate îndepărta - Luna, spre exemplu, se îndepărtează foarte lent de Pământ, cu o traiectorie în spirală.

Ultimul rămas-bun al Pământului?
 

Va cunoaşte planeta noastră acelaşi proces de dezintegrare? "Moartea unei planete provocată de o stea este un destin cu care se vor confrunta multe lumi şi ar putea fi ultimul rămas-bun al Pământului, peste miliarde de ani, pe măsură ce Soarele nostru evoluează", a scris Centrul de astrofizică într-un comunicat.

În aproximativ 5 miliarde de ani, Soarele va deveni o "gigantă roşie" care va creşte din ce în ce mai mult, la fel ca steaua gazdă a lui Kepler-1658b.

Ca şi această exoplanetă, Pământul s-ar putea apropia inexorabil de Soare sub efectul forţelor mareice. Însă, acest efect ar putea fi contrabalansat şi de pierderea de masă a Soarelui, a precizat Shreyas Vissapragadan, subliniind că "soarta finală a Pământului rămâne incertă".

Kepler-1658b a fost prima exoplanetă observată cu telescopul spaţial Kepler, în 2009. Timp de 13 ani, oamenii de ştiinţă au observat schimbarea lentă, dar constantă, a orbitei planetei în trecere prin faţa stelei gazdă.

Găsind-o surprinzător de strălucitoare comparativ cu alte exoplanete, cercetătorii au presupus de mult timp că aceasta reflectă deosebit de bine lumina stelelor. Ei sunt acum de părere că Kepler-1658b este chiar mai fierbinte decât se estimase ca urmare a atracţiei exercitate de stea. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Ciolacu vrea să meargă voluntar la Noaptea Muzeelor: „O să beau o cafea şi o să rezist. Nu e o problemă”
18/05/2024 12:57

Marcel Ciolacu anuntă că, dacă va fi nevoie, va merge voluntar la „Noaptea Muzeelor”. Reactia premierului vine după ce sindicalistii au transmis că cele mai importante muzee din tară nu vor fi deschis ...

Pe o rază de 500 de metri în jurul școlilor, fără chipsuri, pizza și sucuri
18/05/2024 00:15

Vanzarea unor alimente si băuturi intr-un perimetru de 500 de metri in jurul scolilor, grădinitelor si altor institutii de invătămant ar putea fi interzisă, potrivit unui ordin propus de Ministerul Sănăt ...

Lazea,
18/05/2024 00:06

Economistul sef al Băncii Nationale a Romaniei, Valentin Lazea, continuă rolul de ,,sperietoare” a BNR si avertizează populatia că va suporta nota de plată, după alegeri, pentru majorările de salarii s ...

Numărul ieşenilor daţi în urmărire internaţională s-a înjumătăţit în câteva luni!
17/05/2024 13:11

Desi, anul trecut, numărul iesenilor căutati de politie pentru a fi incarcerati, in urma unor sentinte judecătoresti, depăsea 300, lucrurile s-au reglat in mai putin de sase luni! Numărul celor care se asc ...

Abuzurile sexuale asupra copiilor s-au accentuat în mediul online
17/05/2024 10:12

Majoritatea covarsitoare a sesizărilor procesate de expertii Salvati Copiii Romania la linia esc_ABUZ, care vizează continutul ilegal sau dăunător pentru copii, din mediul online, au vizat materiale care co ...

Veștile proaste curg: Românii pensionați până în 2001 pierd bani la recalculare
16/05/2024 00:18

Vin vesti proaste pentru o parte din romanii care s-au pensionat inainte de 2001. Conform unor informatii apărute in spatiul public, acestia nu vor benefica de majorări in urma recalculării pensiilor. Asta p ...

Alertă în domeniul IT din România - O multinațională dă afară toți angajații din Cluj
15/05/2024 16:30

Gameloft, renumitul producător si dezvoltator de jocuri video, a anuntat inchiderea studioului său din Cluj-Napoca, deschis in urmă cu 15 ani, si concedierea celor 136 de angajati care lucrau in acest sediu. ...

Pensiile din străinătate se pot transfera în România
15/05/2024 07:41

Cei care au lucrat cel putin un an peste granită cu acte in regulă pot să solicite pensie de la statul respectiv pentru perioada lucrată, dacă indeplinesc toate conditiile de pensionare din tara respectiv ...

Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați din aparatul de lucru al premierului Ciolacu cer salarii mai mari
14/05/2024 09:30

Zeci de angajati din aparatul de lucru al Guvernului organizează la această oră un protest spontan in fata Palatului Victoria. Potrivit liderului sindical, Noni Iordache, angajatii cer salarii mai mari si de ...

Mesajul controversat al unui cunoscut economist român. „Dacă tu iei mai puțin de 1.500 de euro net e doar eșecul tău”
12/05/2024 19:35

Un cunoscut economist roman cu studii in Elvetia a starnit o adevărată furtună afirmand că, in acest moment, oricine nu reuseste să castige cel putin 1.500 de euro net este principalul vinovat de acest luc ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei