Dan Diaconescu, reținut pentru relații cu minore
Dimensiune font:
Mascații și procurorii au descins în cursul dimineții de joi la locuința din București a lui Dan Diaconescu, potrivit informațiilor date de mai multe surse judiciare.
Fostul patron OTV, Dan Diaconescu, a fost scos de la audieri, din sediul Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa și condus la apartamentul său din localitate. El a fost însoțit de polițiștii de la biroul investigații criminale care efectuează percheziții în locuința acestuia de la malul Mării Negre, după cum relatează Antena 3.
Potrivit surselor G4 media, fostul prezentator TV este bănuit că a întreținut relații sexuale cu minore ce făceau parte dintr-o rețea de prostituție.
„La data de 6 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința unui bărbat, de 55 de ani, din municipiul București, într-un dosar în care sunt sesizate fapte de natură penală pe care acesta este bănuit că le-ar fi săvârșit”, conform unui comunicat al IPJ Constanța.
„Dan Diaconescu are în acest moment calitatea de suspect. Urmează să se deplaseze la Constanța, unde vom afla mai multe. Nu sunt infracțiuni de pornografie infantilă, așa cum văzut în presă. Am vorbit cu el și mi-a zis că nu nici vorbă de așa ceva. Consider că e o replică a cutremurului din America, Stormy Daniels, varianta românească. Atât s-a putut la noi”, a spus avocatul lui Dan Diaconescu, pentru gândul.ro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau