Daune morale reduse drastic în urma unui apel. De la 150.000 de euro s-a ajuns la 38.000 de euro

download (2)

Dimensiune font:

| 15-08-2022 10:30

Curtea de Apel Oradea a pronunțat sentința finală în cazul unui accident mortal provocat în anul 2019 de un șofer care a condus băut și drogat. În urma accidentului, un adolescent de 17 ani a murit, corpul său fiind secționat de un parapet intrat prin parbriz.

Potrivit rechizitoriului și sentinței, tânărul aflat la volan a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe drum și a intrat într-un parapet care a sfârtecat pur și simplu corpul victimei.


„La data de 19.02.2019 în jurul orelor 14:30 inculpatul a condus autoturismul marca Volkswagen, pe DC 97, direcția Cărăsău către Petid, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu parapetul metalic situat pe partea stângă a direcției de mers. Parapetul a secționat autoturismul în partea din mijloc, a pătruns în habitaclul autoturismului, secționând și corpul numitului …. în vârstă de 17 ani, pasager pe scaunul din dreapta față, după care a ieșit prin haion, iar autoturismul și-a continuat deplasarea cu parapetul în interior pe o distanță de 27,6 metri”, este descris accidentul, în rechizitoriu.

În urma accidentului, tânărul aflat pe scaunul din față a murit pe loc.


Șoferul și sora sa, aflată pe bancheta din spate, au supraviețuit, iar ancheta a arătat că tânărul aflat la volan se afla sub influența drogurilor și a alcoolului. Mai mult decât atât, în zona în care s-a produs accidentul, deși limita de viteză maximă permisă era de 50 km/h, șoferul conducea cu 86 km/h.

Vinovatul a fost obligat să le achite rudelor victimei (părinți, frați, bunici, unchi) daune morale în valoare totală de 150.000 de euro.

Daunele morale, reduse drastic în apel

Hotărârea judecătorului din Salonta a fost atacată cu apel, care s-a judecat la Curtea de Apel Oradea. Judecătorii de aici au redus cu două luni pedeapsa, de la doi ani și șase luni la doi ani și patru luni. În plus, daunele morale acordate rudelor victimei au fost reduse de la 150.000 de euro, la 38.500 de euro.


„Se reține că din probele administrate în fața instanței de fond rezultă că părinții victimei, fratele acesteia, cele două surori, trei bunici și trei unchi ai victimei într-adevăr au suferit ca urmare a decesului victimei, cu care aveau relații strânse anterior producerii accidentului, locuind împreună cu o parte din ei sau vizitându-se des.

Prin urmare acordarea daunelor morale în mod corect a fost dispusă de instanța de judecată, dar cuantumul acestora este nejustificat de mare urmând a fi redus.

În acest sens se reține că acordarea unor daune în cuantumul stabilit de instanța de fond este de natură practic a schimba standardul de viață a părților civile în condițiile în care au fost acordate despăgubiri pe familie (părinți frați bunici) care însumate trec de 150.000 euro. Or, nu acesta este scopul daunelor morale oricât de greu încercată ar fi familia victimei”, au arătat judecătorii Curții de Apel Oradea. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

 

Austria a rămas singura țară care se opune deocamdată aderării României la Schengen / Din partea Olandei se așteaptă un vot pozitiv în parlament, la propunerea guvernului / Decizia finală va fi luată pe 7 decembrie
01/12/2022 20:12

Proiectul Deciziei privind aderarea Romaniei la spatiul Schengen figurează in continuare pe agenda Consiliului JAI din 8 decembrie 2022, spun surse guvernamentale pentru G4Media, care confirmă informatia că ...

Gest simbolic pentru 1 decembrie: Parlamentul Republicii Moldova a modificat codul electoral și a anulat buletinele de vot în limba rusă
01/12/2022 19:51

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat un nou cod electoral, care elimină necesitatea tipăririi buletinelor de vot in limba rusă. Documentul a fost aprobat in cadrul sedintei de joi a legislativului moldov ...

FOTO Au fost aprinse luminile de sărbători la Iași
01/12/2022 17:52

 La Iaşi s-au aprins luminile de sărbători. Joi seară, la Iasi, a avut loc unul dintre cele mai asteptate momente ale sărbătorilor de iarnă – pornirea iluminatului festiv. Manifestările care ...

Aglomeraţie pe Valea Prahovei odată cu începerea minivacanţei
01/12/2022 16:14

 Este aglomeratie, joi, pe Valea Prahovei, pe sensul spre zona montană, pentru că multi turisti se indreaptă spre statiuni.   Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Romane info ...

Coliziune intre doua trenuri incarcate cu cereale! O locomotivă şi patru vagoane - deraiate în urma coliziunii
01/12/2022 15:23

 Accident feroviar in aceasta dimineata intre Dumbrăveni si Sihlea. 2 garnituri incărcate cu cereale s-au ciocnite iar 4 vagoane si o locomotiva au deraiat. Din fericire nu s-au inregistrat victime. La ...

Schimbări majore la concediul pentru creșterea copiilor. Cine stă mai mult acasă
01/12/2022 12:57

Guvernul vrea să extindă perioada de concediu pentru cresterea copilului in cazul celuilalt părinte care nu a solicitat initial acest drept, fie că este vorba de mama sau de tatăl salariat. Astfel, perio ...

O măicuţă din Timişoara îşi împarte viaţa între slujbele la biserică şi profesia de medic: Toată viaţa mea a fost rânduită de Dumnezeu
01/12/2022 12:47

Măicuţa Anastasia sau medicul Ana Maria Pah, aşa o cunosc deopotrivă credincioşii şi bolnavii pe care ea ii vindecă. Măicuţa Anastasia este medicul primar Ana Maria Pah de la Spitalul CF din Timişoa ...

Cabral a anunțat că se retrage din televiziune: Trebuie să fii în șoșonii cuiva!
01/12/2022 12:45

Cabral a decis să se retragă din televiziune. Indrăgita vedetă care apare pe sticlă de peste 17 ani si-a explicat motivele si spune că e nevoie ca altcineva să fie in papucii lui ca să il inteleagă. ...

 Pericol după erupția celui mai mare vulcan din lume: bulele de lavă explodează și se transformă în sticlă
01/12/2022 12:44

„Nu vă faceti griji pentru lavă. Dar aveti grijă la părul unei zeite”. Acesta a fost mesajul oficialilor guvernamentali americani la cateva minute după ce cel mai mare vulcan activ din lume, Mauna L ...

Cel puţin trei morţi şi 23 de răniţi într-un atentat sinucigaş în vestul Pakistanului
01/12/2022 12:40

Cel puţin trei persoane au fost ucise şi 23 rănite miercuri intr-un atentat sinucigaş revendicat de talibanii pakistanezi, vizand poliţişti care insoţeau o echipă responsabilă cu vaccinarea impotriva ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei