Daune morale uriașe în dosarul accidentului cu dansatorii de la „Ciocârlia”

2daune

Dimensiune font:

| 01-11-2021 07:00

  * un supravieţuitor al groaznicului accident în care s-a răsturnat autocarul cu dansatorii Ansamblului „Ciocârlia” a obţinut 75.000 lei daune morale * procesul penal împotriva şoferului vinovat a încetat, întrucât acesta a decedat în urma impactului

Accidentul din data de 17 iunie 2016 a stârnit multe valuri la vremea respectivă. Autocarul transporta membrii Ansamblului de dansuri populare „Ciocârlia” de la Palatul Copiilor din Iaşi către Arad, unde urma să se desfăşoare Festivalul Internaţional de Folclor. În jurul orei 12.30, pe DN1, între Braşov şi Sibiu, şoferul Andrei P. nu a adaptat viteza de mers la condiţiile de drum, n-a ţinut cont de indicatoarele „Panouri succesive pentru curbe deosebit de periculoase” şi „Curbă deosebit de periculoasă”, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu parapeţii din beton separatori ai sensurilor de deplasare, dislocându-i, fiind proiectat pe contrasens, unde s-a răsturnat. Au murit patru persoane (cei doi şoferi, dirijorul şi un tânăr coregraf), restul de 26 pasageri ajungând la spital cu diverse răni, mai mult sau mai puţin grave. Printre ei, şi Eusebiu I., un tânăr asupra căruia acel accident a lăsat numeroase traume psihice.  El se afla pe a şasea banchetă din partea stângă a autobuzului, locul dinspre culoar, iar în urma producerii accidentului a suferit multiple vătămări corporale contuzie cot drept cu plagă liniară , excoriaţii scalp, hemitorace drept , genunchi stâng şi a stat câteva zile internat în spital.

Mult mai grav a fost însă impactul asupra mentalului, vederea trupului sfârtecat al dirijorului, cu bucăţi de corp împrăştiate peste tot l-a bulversat cu totul. Şi acum mai retrăieşte momentele acelea. O lungă perioadă de timp i-a fost frică să meargă cu maşina şi de fiecare dată când o făcea avea mari emoţii. Imediat după, tot pentru o perioadă, frica se manifesta în mai multe feluri: coşmaruri, fioruri când mergea pe întuneric.

A mers la psiholog, dar lucrurile nu s-au îmbunătăţit prea mult. În urma stressului post traumatic, a devenit anxios, introvertit, uşor iritabil, în cadrul familiei au început să apară certurile, preferând să stea mai mult retras, să stea întins în pat, nu a mai avut deloc răbdarea şi puterea fizică necesară pentru activităţile zilnice, manifestând o stare de neputinţă. N-a fost în stare să înveţe pentru bacalaureat, iar toate aceste suferinţe şi frustrări l-a determinat să dea în judecată firma de asigurări la care avea poliţă autocarul răsturnat. Şoferului vinovat n-a avut ce să-i facă, murise în urma impactului.

Eusebiu a cerut în instanţă 200 lei daune materiale şi 200.000 lei daune morale, a depus la dosar raportul de evaluare psihologică şi, prin sentinţa de săptămâna trecută, a fost despăgubit în bună parte. Magistraţii de la Tribunalul Iaşi au decis ca firma de asigurări să plătească daune în cuantum de 75.000 lei, la care se adaugă dobânda legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată (27 noiembrie 2020) şi până la achitarea întregii sume. Marcel FLUERARU

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Încendiu, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, Neamț
05/05/2024 06:26

Un incendiu a izbucnit, in noaptea de sambătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu fla ...

Chinul lui Andrei, băiatul de 14 ani omorât de tată într-un sat din Vaslui. Pedeapsă minoră primită de criminal
05/05/2024 06:01

Un bărbat din Vaslui si-a rănit mortal fiul pe fondul consumului de alcool si al unor probleme psihice netratate. Băiatul era maltrat de tatăl său de ani de zile, care de multe ori il bătea fără motiv. ...

Continuă războiul surd, pentru Cheile Bicazului, între Secuime și Neamț. Alt proces pierdut de Harghita
05/05/2024 05:30

De ani de zile, autorităţile din Harghita incearcă, fără succes, să preia in administrare celebrul defileu, considerand că li se cuvine. Recent, au pierdut un nou proces, la fel ca multe altele. „Inal ...

Gheorghe Flutur: Foarte mulţi creştini cu zâmbetul pe buze au venit să primească Sfânta Lumină- Uitaţi-vă cum pleacă de la Suceava către Cernăuţi
05/05/2024 04:45

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a afirmat, sambătă seară, după ce Lumina Sfantă a ajuns la Suceava, că foarte mulţi creştini au venit să ia această lumină, iar de a ...

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj la SCJU Suceava, pentru extragerea cheagului
04/05/2024 21:47

Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sambătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj la SCJU Suceava, pentru extrage ...

Pastorala de Paști a IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei - „Prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat”
04/05/2024 17:31

Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel ...

Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț din Suceava. Există riscul ca focul să se extindă
04/05/2024 16:37

Un incendiu puternic a izbucnit, in urmă cu putin timp, langă Mănăstirea Voronet din orasul Gura Humorului, in judetul Suceava. O casă aflată la doar cateva sute de metri de biserică a luat foc. Din cau ...

MOTIVARE Doctorița din Suceava condamnată cu suspendare după ce a luat mită vrea ca denunțătorii ei să fie pedepsiți
04/05/2024 15:12

Fosta sefă a Sectiei Oncologie a Spitalului Judetean Suceava Anca Ababneh Dumitrovici, care a recunoscut că a primit mită de 280 de ori in mai putin de o lună, a depus o plangere penală impotriva rudelor p ...

Lumină de la Ierusalim și concurs de ciocnit ouă, de Paște, la Suceava
04/05/2024 10:43

Gheorghe Flutur, presedintele Consiliului Judetean Suceava, le-a transmis celor ce vin in Bucovina invitatia de a participa duminică, 5 mai, in prima zi de Pasti, la traditionalele concerte organizate in perio ...

Istoria și disciplinele Socio-umane aduc premii la Iași
04/05/2024 10:00

Elevii ieşeni au venit acasă cu premii binemeritate, atat de la Olimpiada Natională de Stiinte Socio-Umane, organizată la Baia Mare in judetul Maramures, cat si de la Olimpiada Natională de Istorie, organi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei