Diaspora a lăsat morarii fără grâu pentru pâine!

1grau

Dimensiune font:

| 16-04-2020 22:15

* reprezentanţii industriei de panificaţie au cerut ajutorul statului după ce au constatat că cererea de pâine a crescut foarte mult odată cu întoarcerea în ţară a două milioane de români * în contextul interzicerii exportului, preţurile de achiziţie la grâu pe piaţa internă depăşesc, în acest moment, 0,93 - 0,95 lei/kg, existând practica refuzării vânzării cu scopul de creştere şi mai mare a preţului

Cererea de grâu pe piaţa internă era, până în prezent, de 130.000 de tone. Însă, odată cu întoarcerea românilor aflaţi la muncă în străinătate, din cauza coronavirusului, cererea s-a mărit considerabil, cu peste 50.000 de tone.

Datorită pandemiei a crescut cererea de pâine la fondul pieţei, într-o lună cât în patru luni. Morarii au fost luaţi prin surprindere de cererea mărită şi au cerut ajutorul statului. „Noi ne-am făcut contractele să ne ajungă grâul până în 15 iulie. Dar nu am luat în calcul că vin două milioane de români în ţară, care mănâncă şi ei pâine. Morarii au cerut să împrumute de la rezerva de stat, cum s-a mai practicat şi-n alţi ani, 150.000 de tone de grâu, ca să putem face legătura cu noua recoltă”, a precizat Aurel Popescu, preşedinte ROMPAN. 

România produce anual apoximativ 10 milioane de tone de grâu. Dintre acestea, 5 milioane sunt trimise la export. Guvernul a interzis exportul de cereale când fermierii exportaseră 86% din targetul de export. Acest lucru înseamnă că ar trebui să mai avem 700.000 de tone de grâu în interiorul ţării.

Preţul de achiziţie al grâului a ajuns la 0,95 lei/kg

În contextul interzicerii exportului, preţurile de achiziţie la grâu pe piaţa internă depăşesc, în acest moment, 0,93 - 0,95 lei/kg, existând practica refuzării vânzării cu scopul de creştere şi mai mare a preţului, a anunţat Federaţia Naţională Pro Agro. Precizarea a fost făcută „în contextul protestelor apărute în spaţiul public, pe tema interzicerii exporturilor de cereale conform Ordonanţei Militare nr. 8, în vigoare din data de 10 aprilie 2020, respectiv susţinerile în conformitate cu care piaţa cerealelor a înregistrat scăderi ale preţului”. „Deşi au existat voci care au criticat această măsură, respectiv comunicări în conformitate cu care decizia de interzicere a exportului (către ţările terţe) a afectat preţul grâului pe piaţa internă până la 0,7 lei/kg, am decis consultarea membrilor Pro Agro cu activităţi de morărit şi panificaţie pentru a putea avea o imagine clară, raportată la piaţa de profil şi preţurile practicate în mod real în această perioadă”, se mai spune în comunicat.
Reprezentanţii Pro Agro reclamă în acelaşi timp „o practică de dezinformare cu privire la pierderile reale ale producătorilor de cereale, mai ales în condiţiile în care exporturile de până la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 8 s-au situat la 86% din target”. „Având în vedere iminenta criză economică care va afecta România în perioada următoare, considerăm cu tărie că este extrem de important ca în ponderea comerţului intra comunitar şi a exporturilor, cea mai însemnată categorie de produse să fie cele cu valoare adăugată şi nu materia primă. Este necesar ca în această perioadă, extrem de dificilă pentru economia românească, să manifestăm solidaritate, inclusiv între sectorul producţiei primare şi cel al procesării, în detrimentul lobbyului agresiv care prezintă scăderi alarmante, de 20 euro pe tona de grâu, mai ales având în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei Militare nr. 8, comerţul intracomunitar nu a fost în vreun fel restricţionat”, se mai precizează în comunicat.
În aceste condiţii, reprezentanţii Federaţiei Naţionale Pro Agro solicită Guvernului României o analiză a stocurilor de cereale existente, raportat la necesarul din panificaţie, la cel din zootehnie, dar şi la necesarul ce reprezintă rezerva de stat.În măsura în care se va constata că există cantităţi suficiente consumului intern, propunem stabilirea unor contingente pentru porumb, chiar înainte de încetarea situaţiei de urgenţă, având în vedere că din cauza pestei porcine sectorul zootehnic nu susţine un consum semnificativ, consecinţa fiind aglomerarea spaţiilor de stocare”, se mai spune în comunicat.
De asemenea, reprezentanţii Federaţiei Naţionale Pro Agro propune actualizarea listei produselor agroalimentare pentru care se interzice/se suspendă exportul pe perioada stării de urgenţă, în sensul eliminării produselor procesate din materie primă de pe piaţa internă, cu scopul protejării industriei interne. Raluca STROE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Rezervele BNR au scăzut la 69,7 miliarde euro
03/05/2024 07:18

  Redeschiderea pietei pentru o singură sedintă, după ziua de 1 mai si inainte de minivacanta de Paste, nu a adus schimbări semnificative ale cursului euro, chiar dacă au crescut iesirile de capital ...

Scandal la Luduș după închiderea Fabricii Leoni. 200 de oameni au ieșit în stradă
02/05/2024 16:30

Aproximativ 200 de angajaţi ai Fabricii LEONI din Luduş au protestat, joi, după decizia de inchidere a punctului de lucru, solicitand să li se respecte drepturile sociale. Fondatorul grupului de iniţiativ ...

 Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deșeuri municipale Fălticeni, județul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare” IDTDMF
02/05/2024 09:10

  Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deseuri municipale Fălticeni, judetul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare”& ...

BIZZ Accelerator, cel mai amplu proiect de educație pentru antreprenorii și managerii din România
02/05/2024 07:13

Într-un context economic in care antreprenoriatul romanesc cunoaste o expansiune rapidă, dar adesea haotică, Stefan Mandachi, impreună cu economistul Iancu Guda, lansează BIZZ Accelerator, un program ...

Peste 5.300 antreprenori din regiunea Moldovei au renunțat la afaceri!
01/05/2024 13:22

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) care au iesit din sistemul economic, in primele trei luni din an, au ajuns, in regiunea de Nord-Est, la 5.391, cu aproape 20 la sut ...

Trenuri suplimentare de 1 Mai și Paște
30/04/2024 14:30

CFR Călători va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu. Prin ...

S-a ieftinit mălaiul
30/04/2024 13:47

Preţurile produselor agricole au scăzut cu 18,69% in luna februarie 2024, comparativ cu luna februarie 2023, potrivit Buletinului statistic de preţuri al Institutului Naţionale de Statistică, in care se me ...

CNAIR a desemnat câștigătorul contractului necesar finalizării studiului de fezabilitate al Autostrăzii Braşov-Bacău
30/04/2024 13:36

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat, marţi, caştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate al Autostrăzii Braşov-Bacău, respect ...

Datoriile bugetului general iau amploare!
29/04/2024 12:28

Arieratele bugetului general consolidate au crescut cu 21,8%, in martie 2024, comparativ cu luna precedentă, la 389,9 milioane de lei, de la 320,1 milioane de lei in februarie, conform datelor publicate pe sit ...

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a scăzut
29/04/2024 10:49

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate in primul trimestru din acest an a ajuns la 7.422, in scădere cu 7,2% faţă de trimestrul I din 2023, potrivit datelor publicate ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei