Doar o luptă pierdută, nu şi războiul

Campionatul e lung, nu se joacă doar o singură etapă. Poţi pierde oricând, chiar dacă eşti lider şi joci acasă cu ultima clasată. Chiar Poli a procvocat aşa ceva acum vreo 15 ani, când a debutat Popa ca antrenor la Iaşi. 1-0 în Ghencea, ei echipă temută în cupele europene, noi abia promovaţi şi cred, nu mai ţin minte, n-aveam niciun punct...

Dar nu despre asta-i vorba, ci despre meciul de la Botoşani şi despre alegerea lui Daniel Pancu. Am ieşit cu bine din iureşul de start al gazdelor, am echilibrat jocul, echipa a desenat frumos în teren, dispunere corectă şi riguroasă pe faza defensivă (în ciuda improvizaţiilor pe care a fost nevoit să le facă antrenorul), imaginaţie şi mult aplomb în atac.

Primul sfert de oră de după pauză indica o foarte probabilă victorie a Politehnicii. Echipă care n-a acuzat nici şocul eliminării lui De Iriondo şi nici golul primit după un ofsaid cât casa (aici nu intru în amănunte, nu fac plângăreli, ca antrenor eşti obligat să iei în calcul şi astfel de faze).

Buuun! Ce faci tu ca antrenor, în situaţii din astea? Mai sunt 22 de minute de joc (fără prelungiri), evoluezi pe terenul unei pretendente la titlu, ai lot în piuneze, eşti condus cu doar 1-0, echipa a arătat că se poate apăra....

Mai toţi ar opta pentru tactici de tip autobază. "Mai luăm maxim un gol, pierdem onorabil".

Daniel mi-a spus, încă dinainte de a fi 100% sigur că va semna cu Poli, că el nu face aşa, că vrea altă atitudine, că vrea să atace, să joace la victorie, indiferent de adversar şi de teren.

Şi asta a făcut. A mers pe principiul "pierd o luptă, dar câştig războiul". Da, e frustrant să iei pe final, în câteva minute, trei goluri, toate pe contre. După ce ai avut ceva ocazii....

"În fotbalul actual, micile amănunte contează enorm!", spunea nu cu mult timp în urmă Mircea Lucescu. Asemenea amănunte au făcut diferenţa azi. Şi era de aşteptat să se întâmple asta. Botoşaniul e o echipă deja închegată, cu pretenţii la titlu. La noi, jucătorii se mai strigă încă între ei cu apelativul "colegul", iar pe foaia de arbitraj sunt încă locuri libere... Azi am pierdut pentru că încă nu suntem în stare (şi nici n-avem cum la ora asta) să gestionăm aceste "mici amănunte". O să mai dureze.

Daniel Pancu a avut, în acel minut (67 parcă) două opţiuni. Ori să meargă mai departe cu mica ciupeală, "înfrângeri onorabile", "am pierdut la mare luptă" etc., ori să-şi urmeze filozofia, să dezvolte jocul, să-şi obişnuiască elevii cu ideea de agresivitate tactică (am specificat ca să priceapă toată lumea), să atace şi să încerce să învingă pe oricine, oriunde şi oricând.

E greu asta, n-ai cum s-o faci în trei săptămâni, pentru cei care doar chibiţează şi n-au nicio treabă cu antrenoratul, o să detaliez cu alt prilej. Dar calea aleasă e cea justă. Doar aşa putem scăpa de la istoricul deziderat "să nu retrogradăm".

Vom mai pierde puncte, vom mai lua bătaie, poate şi la scoruri mai mari, poate chiar acasă, cu echipe mult mai slabe decât Botoşaniul. Inevitabil. Când m-am uitat pe ţintar, am zis că, la modul optimist, nu avem de unde scoate mai mult de 9 puncte după primele 9 etape. Mizam atunci pe nişte puncte la Arad, dar la cum s-au întărit ăştia...

OK, dar "după tur, vine şi returul", spune un vechi proverb al ierbii. Decât "de pe azi pe mâine", autobaze şi "apărare fermă, mingea-n tribune, cheia succesului", mai bine calea aleasă de Daniel. Mult mai bine.

Deocamdată, după previziunile mele, este chiar peste grafic. Pronosticasem egal cu Chindia şi înfrângere cu Botoşaniul. Dar chestiile astea chiar n-au importanţă acum, în primele etape. Istoria de pretutindeni ne-arată că-s destule cazuri când s-a pornit cu 3-4 înfrângeri la rând pentru ca apoi echipa în cauză să ajungă cel puţin pe podium. Sunt exemple de felul ăsta şi la noi în campionat. Steaua - Bacău 1-5, cândva.

În final, un mic aspect, dar deloc lipsit de importanţă. Dacă tăiem din filmul meciului strict fazele golurilor, rămân vreo 85 de minute de joc echilibrat. Cu momente bune pentru fiecare echipă. Marcel FLUERARU