Acțiune de amploare a DIICOT: Zeci de percheziții în București și două județe, la două grupuri infracționale

download (27)

Dimensiune font:

| 05-08-2020 10:00

 Miercuri dimineață, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului Grupuri Infracționale Violente - DGPMB au efectuat un număr de 37 de percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Constanța, într-o cauză vizând destructurarea a două grupuri infracționale organizate specializate în săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în zona Piața Reșita din București, Sector 4, activează două grupări infracționale, al căror nucleu este reprezentat de doi frați, care au ca principală preocupare comercializarea de țigări fără marcaj fiscal, provenite, de regulă, din Republica Moldova, introduse nelegal pe teritoriul României cu sprijinul unor cetățeni moldoveni și deținute cu încălcarea dispozițiilor legale.

 

 

Activitățile de comercializare a țigărilor provenite din contrabandă sunt desfășurate în două „puncte de desfacere”, poziționate strategic la extremitățile Pieței Reșița.

 

Astfel, unul dintre ei coordonează activitatea infracţională de comercializare a ţigărilor de contrabandă ce se desfăşoară la o garsonieră pe care o deţine la parterul unui bloc din apropierea pieței, acesta fiind sprijinit de alte persoane care în momentul în care în zonă îşi fac apariţia organele de poliţie, îl anunţă pentru a închide fereastra.

Pe de altă parte, celălalt lider coordonează activitatea infracţională de comercializare a ţigărilor de contrabandă ce se desfăşoară într-un spaţiu comercial aflat pe exteriorul complexului din Piaţa Reşiţa, în care funcţionează aparent un amanet. Și la acest punct de desfacere sarcinile membrilor grupării sunt foarte bine stabilite, în sensul că, în timp ce una dintre persoanele menţionate mai sus se află în interiorul amanetului şi vinde ţigări de contrabandă pe fereastra uşii de acces în amanet, ceilalţi stau afară în stradă şi abordează potențialii clienți, pe care îi îndrumă să cumpere ţigări.

Totodată, cei aflaţi în afara amanetului asigură zona şi îl anunţă de fiecare dată (de cele mai multe ori prin intermediul unei staţii de emise recepţie) pe cel aflat în interior despre eventuala prezență în zonă a organelor de poliție.

Activitatea de comercializare a țigaretelor se desfășoară și aici după un program strict, începând cu ora 08:00 și până în jurul orei 19:00, existând, de asemenea, o medie de aproximativ 200 de clienți pe zi, iar prețul unui pachet de țigarete este de aproximativ 10 lei.

La sediul DIICOT – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 26 persoane.

 

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea de Analiza Informaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

BANCUL ZILEI

13:00

Românii, pesimiști din cauza pandemiei și a banilor
14/01/2021 07:45

Romanii au inceput noul an cu o stare de pesimism in legătură cu situatia generală din tară, arată un sondaj realizat de Institutul Roman de Evaluare si Strategie (IRES). Potrivit datelor, romanii, chiar ...

Trei sferturi dintre români sunt de acord să ajute persoanele nevoiașe, de sărbători
16/12/2020 13:15

  Peste trei sferturi (76%) dintre persoanele intervievate in cadrul unui studiu realizat de World Vision International (WVI) la nivel global au declarat că este important ca anul acesta, de Crăciun, s ...

 Aproape 1,4 milioane de copii din România rabdă de foame
02/11/2020 12:10

  Potrivit unui comunicat transmis luni de SOS Satele Copiilor din Romania a lansat o campanie de strangere de fonduri, „Ajută copiii cei mai afectaţi de pandemie”, pentru a atrage atenţia ...

 VIDEO - 5 ani de la tragedia Colectiv
29/10/2020 15:06

  30 octombrie 2015, Romania avea să trăiască cea mai mare tragedie din istoria postdecembristă- Incendiul din clubul Colectiv. Ora 22.30 pe scenă urcă trupa Goodbye to Gravity. În timpul conc ...

Foc de armă într-un centru comercial din Voluntari. Un bărbat, căutat de polițiști
15/09/2020 16:14

Poliţiştii din Ilfov caută un bărbat care, marti, 15 septembrie, a tras cu un pistol in incinta societătii comerciale unde lucra. După focul de armă, bărbatul a fugit cu un autoturism. Biroul de presă ...

Copil torturat de mamă, live pe Facebook. Poliția s-a autosesizat și femeia este anchetată
14/09/2020 12:34

 Sute de oameni indignati de modul in care mama isi tratează copilul au scris mesaje de revoltă pe Facebook, după ce imaginile au fost făcute publice. Imaginile au fost postate de o tanără care a ...

ULTIMA ORĂ: Doi deținuți găsiți morți în celulă
14/09/2020 11:16

Unul dintre deţinuţi este din judeţul Giurgiu, iar celălalt din Bucureşti. Autoritătile desfăşoară cercetări la faţa locului pentru a stabili cum s-a intamplat incidentul. 

Un deținut din Penitenciarul Satu Mare a murit
13/09/2020 20:41

Un detinut care ispăsea pedeapsa in Penitenciarul Satu Mare a murit, duminică, la mai bine de două luni după ce a fost internat. Reprezentantii Penitenciarului spun că decesul nu are legătură epidemia C ...

DIICOT: Percheziții în București la domiciliile unor persoane acuzate de trafic de minori și proxenetism
13/09/2020 13:54

Bărbatul, in varstă de 50 de ani, a profitat de situaţia financiară si familială problematică a minorei, promitandu-i că ii va oferi ei si mamei sale o viată lipsită de griji materiale. Pentru a-i cast ...

Bărbat MORT în Vâlcea, după ce s-ar fi aruncat de la etaj
11/09/2020 17:05

Reprezentantii IPJ Valcea au anuntat că, vineri dimineată, un bărbat in varstă de 40 de ani, care s-ar fi aruncat de la etajul cinci al unui bloc de pe Bulevardul Tineretului, a murit in faţa imobilului. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei