Fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al Electrica a fost trimis în judecată

cristian_busu_91292300

Dimensiune font:

| 07-12-2020 13:20

Cristian Buşu, fost secretar de stat în Ministerul Energiei şi fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al Electrica, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general adjunct al SIF Oltenia, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii. Potrivit unui comunicat al Parchetului, acuzaţiile au legătură cu o declaraţie semnată de Cristian Buşu în faţa unui notar în anul 2014, în care atesta că îndeplineşte condiţiile pentru a ocupa o funcţie de conducere în cadrul Electrica.

„La data de 19.08.2014, inculpatul a declarat în faţa notarului public, în mod necorespunzător adevărului, faptul că îndeplineşte şi respectă criteriile de eligibilitate şi independenţă acceptate pentru acţionarii societăţii, menţionate la art. 17 alin. (2) Ut. a) - k) din Actul constitutiv al Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice - ELECTRICA SA Bucureşti, deşi acesta nu îndeplinea criteriul prevăzut la art. 17 alin. (2) Hi. j) referitor la faptul că în ultimii cinci ani, nu a ocupat o poziţie în cadrul unei autorităţi de stat centrale sau locale sau în societăţi concurente, în vederea producerii unei consecinţe juridice pentru sine", spun procurorii.

În prezent, Cristian Buşu este conferenţiar universitar (doctor în economie) la Academia de Studii Economice şi vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general adjunct al SIF Oltenia.

De-a lungul timpului, el a ocupat mai multe funcţii importante, printre care secretar de stat în Ministerul Energiei (2015-2017), preşedinte al Consiliului de Administraţie al Electrica (septembrie 2014 - aprilie 2018), director economic la Fondul Proprietatea (2009-2013), consilier economic în Guvernul României (2005-2009). 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Tribunalul Iaşi, prin administratorul judiciar desemnat în dosarul nr. 10051/99/2017 (596/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor imobile din patrimoniul debitoarei S.C. „POWER LAND L.T.D.” S.R.L. Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Canta nr. 38, bl. 531, sc. B, parter, ap. 1, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV ADRESA Componenţa Valoare - lei - 1. Construcţii agricole în suprafaţă de 4.519 m.p., terenul extravilan în suprafaţă de 7.160 m.p. înscris în Cartea funciară a comunei Slatina la nr. 34208 este proprietatea persoanelor fizice Ştefan Gavril şi Ştefan Aglaia, teren care figurează cu un drept de comodat în favoarea S.C. Pawer Land L.T.D. S.R.L. Iaşi pe o perioadă de 20 de ani din data de 01.01.2006 localitatea Slatina, comuna Slatina, judeţul Suceava - C1 – Grajd vaci + grajd muls; - C2 – Bucătărie furajeră + depozit furaje; - C3 – Platformă dejecţii; - C4 – Siloz de suprafaţă + bazin purin; - C5 – Fosă (septică); - C6 – Preş dezinfecţie (cabină poartă); - C7 – Puţ (forat); - C8 – Drumuri şi platforme. 62.088,25 16.155,30 3.817,45 18.396,35 514,15 4.165,00 428,40 28.581,00 Total * * 134.145,90 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare sunt cele de mai sus. Vânzarea se va efectua conform hotărârilor adunării creditorilor din data de 02.12.2021. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 07.01.2022, ora 1000 şi se vor organiza 6 şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 14.01.2022, 21.01.2022, 28.01.2022, 04.02.2022, 11.02.2022, la sediul administratorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul administratorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun imobil, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 1.000 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe administratorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul administratorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575. Administrator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
ANUNȚ DE ÎNCEPERE PROIECT - Dotarea unităților de învățământ din comuna Boțești, județul Vaslui cu echipamente specifice pentru gestionarea crizei sanitare cauzate de SARS-COV-2 cod proiect SMIS 14359
08/12/2021 16:53

 ANUNT DE ÎNCEPERE PROIECT - Dotarea unitătilor de invătămant din comuna Botesti, judetul Vaslui cu echipamente specifice pentru gestionarea crizei sanitare cauzate de SARS-COV-2 cod proiect SMIS ...

 - ANUNȚ DE ÎNCEPERE PROIECT - Dotarea unităților de învățământ din comuna Fruntișeni, județul Vaslui
08/12/2021 16:46

 - ANUNT DE ÎNCEPERE PROIECT - Dotarea unitătilor de invătămant din comuna Fruntiseni, judetul Vaslui cu echipamente specifice pentru gestionarea crizei sanitare cauzate de SARS-COV-2 cod proiect ...

 Romsilva oferă spre vânzare, în acest sezon, circa 34 de mii Pomi de Crăciun
08/12/2021 13:26

În perioada Sărbătorilor de Iarnă, Regia Natională a Pădurilor – Romsilva oferă spre vanzare 33.996 Pomi de Crăciun, cea mai mare parte fiind recoltati din culturi specializate din pepinierel ...

Carburanții se scumpesc din nou
08/12/2021 11:15

Carburanţii se scumpesc de la inceputul anului viitor pentru că se majorează accizele. Preţul la pompă al unui litru de benzină fără plumb ar urma să fie mai mare cu puţin peste şapte bani, iar acel ...

Scumpiri la benzină și motorină de la 1 ianuarie. Guvernul majorează accizele
08/12/2021 08:56

Benzina si motorina se vor scumpi, de la 1 ianuarie, după ce Guvernul a majorat nivelul accizelor care vor fi practicate in 2022. Nivelul accizelor aplicabil in anul 2022 a fost stabilit prin „actualiza ...

Ce modificări aduce noul mers al trenurilor
08/12/2021 08:12

Noul mers al trenurilor, care intră in vigoare de pe 12 decembrie, a fost definitivat, in privinta Sucevei fiind destul de multe modificări. Este certă disparitia din noul mers a unor trenuri importante, de ...

Banca importantă din România care schimbă regulile jocului: renunță la numerar și îți ia ”chirie” la depozite
07/12/2021 14:12

După cateva săptămani de speculatii pe marginea subiectului, una dintre cele mai importante bănci din Romania se aliniază la valorile occidentale in defavoarea clientilor romani. Elimină numerarul dintr-o ...

A murit cea mai bătrână girafă din lume. Câți ani avea Mutangi
07/12/2021 11:53

A murit cea mai bătrană girafă din lume. Mutangi se afla la Grădina Zoologică Taronga Western Plains din New South Wales, Australia. Mutangi a murit la varsta de 31 de ani. Girafele au o speranţă de via ...

Concedieri la TAROM
06/12/2021 08:45

Aertă la Guvern, din cauza uneia dintre companiile cele mai cunoscute din Romania, care trebuie neapărat salvată, pană nu este prea tarziu! Este vorba despre operatorul naţional de transport aerian TAROM, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei