INCHIDE

Încă o zi liberă pentru români

Încă o zi liberă pentru români

Se pregătește o schimbare care poate da peste cap ritmul întregii țări: ziua de 10 Mai – simbol istoric major – ar putea deveni oficial zi liberă legală, iar românii ar ajunge la nu mai puțin de 18 zile nelucrătoare pe an.

Decizia, aflată acum în dezbatere legislativă, reaprinde o temă fierbinte: cât își mai poate permite România să oprească motoarele economiei? Pentru unii, vestea este aur curat – încă o pauză binemeritată într-un an deja fragmentat de sărbători. Pentru alții, este un semnal de alarmă: productivitate în scădere, costuri în creștere, presiune pe mediul privat.

Dar miza reală nu este doar economică – este și simbolică. Data de 10 Mai nu este o zi oarecare: este ziua în care România și-a afirmat independența și a intrat pe drumul modernității. În spatele acestei inițiative stă o încărcătură istorică uriașă, legată de figura lui Carol I și de momentul în care statul român s-a desprins de sub influența Imperiul Otoman.

Între 1866 și 1947, 10 Mai era Ziua Națională – o sărbătoare a identității și unității. Apoi, a dispărut din calendar sub regimul comunist, fiind înlocuită de alte simboluri. Acum, după decenii, ziua ar putea reveni în forță – nu doar ca simbol, ci și ca zi liberă pentru toți românii.

Dacă proiectul trece, România intră într-o nouă eră a calendarului muncii, cu 18 zile libere.