Medierea, „aur” pentru infractori

default

Dimensiune font:

| 18-08-2014 09:03

Cazurile penale ar putea fi rezolvate pe cale amiabilă. Atât victimele, cât şi infractorii ar putea ajunge la un acord, la plata unor daune, fără a fi necesară o perioadă de detenţie costisitoare pentru stat.

Procedura medierii ar putea fi folosită cu succes şi în speţele penale. Specialiştii în domeniu din Iaşi susţin că atât victimele cât şi infractorii ar avea de câştigat din utilizarea acestei metode concepute iniţial ca un instrument economic. „Cetăţeanul trebuie să fie foarte bine informat asupra tuturor aspectelor ce ţin de bunul mers al vieţii noastre de zi cu zi. Fiecare dintre noi ne confruntăm la un moment dat cu o anumită problemă sau un conflict pe latură penală. Iar noi, cu voie, sau fară voia noastră, ajungem într-o situaţie pe care nu ştim cum să o rezolvăm, şi la care singura speranţă de rezolvare este organul judiciar, Poliţia, Parchetul, Instanţa. De aceea, primul pas pe care îl facem când avem o problemă de rezolvat este să mergem la Poliţie pentru a face o plângere, o reclamaţie asupra unei fapte care sa săvârşit”, susţine Liliana Ştefan, unul dintre cei mai cunoscuţi mediatori ieşeni.

Însă, ceea ce nu se ştie este faptul că aceste conflicte se pot rezolva prin mediere. Organul judiciar este obligat să informeze părţile asupra dreptului de a apela la un mediator pentru rezolvare conflictului existent. „Părţile pot apela la mediator chiar şi înaintea începerii procesului penal. Noul cod penal permite victimei şi făptuitorul/infractorul să spună că au încheiat o înţelegere. În materie penală, marele avantaj al medierii este acela că prin retragerea plângerilor sau împăcarea părţilor, făptuitorul poate scăpa fără înscrierea în cazier a faptei penale” a completat Liliana Ştefan.

Cum să scapi de închisoare

Astfel, pentru a veni atât în ajutorul victimei, dar şi pentru a sprijini reabilitarea infractorului, organul judiciar trebuie să informeze şi să trimită părţile la mediere, să ia act de înţelegerea părţilor prin Acordul de mediere şi să dispună, după caz, începerea sau neînceperea urmăririi penale. „Avantajul constă în timpul redus de soluţionare a unui dosar şi în reducerea considerabilă a cheltuielilor efectuate de către stat în rezolvarea cazului”, susţine mediatorul. De altfel, medierea în aceste situaţii vine şi în avantajul suspecţilor, care în cazul în care contractează serviciile unui mediator pentru a rezolva conflictul pe cale amiabilă, pot chiar scăpa de închisoare, sau, în cazul în care dosarul ajunge la instanţă, judecătorul va lua act de eforturile depuse de inculpat, pentru înlăturarea consecinţelor infracţiunii şi poate să dispună renunţarea la urmărirea penală, sau amânarea aplicării pedepsei.

Caracterul confidenţial al medierii face ca acestă procedură să fie benefică ambelor părţi, atât din punct de vedere emoţional cât şi din punct de vedere etic”

Liliana Ştefan, mediator

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:00

Subscrisa EUROBUSINESS LRJ S.P.R.L., cu sediul în Iaşi, Str. Zorilor, nr. 11, Jud. Iaşi, în calitate de lichidator judiciar al AYA SPORTS S.R.L., desemnat prin Sentinţa Comercială nr. 585/25.05.2010 de Tribunalul Iaşi – Sectia a II - a Civilă - Faliment în dosarul nr. 1970/99/2009 (nr. format vechi 96/2009), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, coroborat cu prevederile CPC si hotărârea Adunării creditorilor din 17.06.2021, organizează în ziua de 16.12.2021,ora 11:00, licitaţie publică competitivă cu strigare, pentru valorificarea următorului bun imobil: Denumire activ: Preț de pornire a licitației (EUR, fără TVA) Proprietate rezidențială, tip “casă de locuit cu regim de înălțime P+1E+M, cu teren aferent”, situată în Sat Răsboieni, Com. Țibănești, Jud. Iași, compusă din: 8.298,00 Teren intravilan categoria de folosință curți construcții, în suprafață de 962,26 mp, nr. cad. 392, CF nr. 237/UAT Țibănești 1.100,00 Corp clădire C1 cu destinație casă de locuit, în stare de degradare, P+1E+M, nr. cad. 392 - C1, CF nr. 237/ UAT Țibănești,Sc = 258,18 mp; Scd = 516,36 mp;Su parter = 170,48 mp;Su etaj = 172,84 mp;Su mansardă = 66,78 mp și Su totală = 410,1 mp 7.198,00 Prețurile nu includ TVA.Urmează a fi făcută aplicabilitatea dispozițiilor art. 292, (alin. 2), lit. F, din Codul Fiscal, în măsura aplicabilității. Persoanele care pretind vreun drept asupra activului ce urmează a fi scos la vânzare,au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 15.12.2021, ora 16:00, la sediul lichidatorului judiciar.În conformitate cu prevederile art. 53, din Legea nr. 85/2006, bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori măsuri asiguratorii.Modalitatea de valorificare a activului este licitaţie publică, cu strigare, competitivă, conform hotărârilor adoptate în Adunarea Creditorilor din data de 17.06.2021. Pasul de licitaţie stabilit este de 5% din preţul de pornire al licitaţiei.Înscrierea la licitaţie se face cel târziu cu o zi lucrătoare, ora 16:00, înainte de data fixată pentru începerea licitaţiei prin depunerea tuturor documentelor prevăzute în Regulamentul de organizare al licitaţiei.Garanţia de participare la licitaţie este în valoare de 5% din preţul de pornire a licitaţiei, sumă ce va fi depusă în contul de lichidare al debitoarei,nr.:RO64BUCU1032235342764RON,deschis la Alpha Bank.În cazul câştigării licitaţiei garanţia se constituie avans, iar în caz contrar se va restitui licitantului. Vizitarea şi prezentarea activului se poate face în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu acceptul lichidatorului judiciar. Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini. Vizualizarea bunului imobil reprezintă o condiție obligatorie pentru participarea la licitații.În caz de neadjudecare, licitația se va amâna la un alt termen, pentru care se vor îndeplini din nou formalitățile de publicitate prevăzute de art. 838 Cod de procedura civilă. În cazul în care nu este oferit nici preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 30 de zile, pentru care se va face o nouă publicaţie, în condiţiile art. 838. La acest termen, licitaţia va începe de la preţul de 50% din preţul de pornire al primei licitaţii. Dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei şi există cel puţin 2 licitatori, la acelaşi termen, bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit, dar nu mai puţin de 30% din preţul de pornire al primei licitaţii. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de la care începe licitaţia.Detaliile privind documentaţia necesară în vederea participării la licitaţia publică şi modul de organizare a licitaţiei, precum şi descrierea bunului imobil supus procedurii de valorificare sunt expuse în Caietul de Sarcini care include Regulamentul de vânzare şi de organizare a licitaţiei şi care poate fi achiziţionat on–line, de la lichidatorul judiciar. Potenţialii ofertanţi au obligaţia achiziţionării caietului de sarcini, aceasta fiind condiţie obligatorie privind participarea la licitaţie. Preţul caietul de sarcini este de 595,00 lei, TVA inclus, plătibili în contul lichidatorului judiciar,nr:RO93BUCU1031215949892RON, deschis la Alpha Bank Iaşi.Informaţii suplimentare se pot obţine pe:www.lrj.ro, 0733.683.701, 0733.683.702, mail: vanzari@lrj.ro, anabella.padurariu@lrj.ro, office.is@lrj.ro.
„EuroBusiness LRJ”S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei”FANYON”S.R.L., conform Hotărârii nr.120/02.04.2018, pronunțată în dosarul nr.2172/113/2017, de către Tribunalul Brăila, organizează în zilele de 16.12.2021, 06.01.2022, 20.01.2022, respectiv 03.02.2022, ora 14:00, la sediul ales al lichidatorului judiciar din Bucuresti, Bd.Magheru, nr.31,et.1, cam.25, Sector, licitații în vederea valorificării următoarelor bunuri imobil și mobile, proprietatea debitoarei: BUN IMOBIL PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR,fără TVA) Proprietate imobiliară, teren,căsuțe de vacanță și anexe, situată în Sat Dragosloveni, Com.Soveja, Jud. Vrancea, înscrisă în CF nr. 50048 a Com. Soveja, compusă din: Teren intravilan în suprafață de 2.438,00 mp, amplasat în Sat Dragosloveni, Com.Soveja, Jud.Vrancea, CF nr.50048 a Com.Soveja, nr.cad.50048, Construcția C1-magazie, nr.cad.50048-C1Sc=67,00 mp, Construcția C2-anexă, nr.cad.50048-C2, Sc=170,00 mp, Construcția C3-magazie, nr.cad50048-C3, Sc=12,00 mp, Construcția C4-grup sanitar, nr.cad.50048-C4, Sc=17,00 mp, Construcția C5-bucatarie, nr.cad.50048-C5,Sc=24,00 mp, Construcția C6-umbrar lemn, nr.cad.50048-C6,Sc=9,00 mp, Construcția C7-umbrar lemn, nr.cad.50048-C7,Sc=9,00 mp, Construcția C8-casă de vacanță, nr.cad.50048-C8,Sc=15,00 mp,Construcția C9-casă de vacanță,nr.cad.50048-C9,Sc=14,00 mp,Construcția C10-club,nr.cad.50048-C10,Sc=64,00 mp,Construcția C11-casă de vacanță,nr.cad.50048-C11,Sc=15,00 mp, Construcția C12-casă de vacanță, nr.cad.50048-C13,Sc=15,00 mp, Construcția C13-casă de vacanță, nr.cad.50048-C13,Sc=65,00 mp, Construcția C14-casă de vacanță, nr.cad.50048-C14, Sc=15,00 mp, Construcția C15-casă de vacanță, nr.cad.50048-C15, Sc=15,00 mp, Construcția C16-casă de vacanță, nr.cad.50048-C16,Sc=65,00 mp, Construcția C17-casă de vacanță, nr.cad.50048-C17,Sc=15,00 mp, Construcția C18-casă de vacanță, nr.cad.50048-C18,Sc=15,00 mp, Construcția C19-casă de vacanță, nr.cad.50048-C19, Sc=65,00 mp, Construcția C20-casă de vacanță, nr.cad.50048-C20,Sc=28,00 mp, Construcția C21-magazie, nr.cad.50048-C21, Sc=145,00 mp, Construcția C22-casă de vacanță, nr.cad.50048-C22,Sc=51,00 mp, Construcția C23-casă de vacanță, nr.cad.50048-C23, Sc=35,00 mp și Construcția C24 - wc, nr.cad.50048-C24, Sc=17,00 mp. 50.085,00 BUNURI MOBILE PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA) CARUCIOR +CUVA 5,59 MASINA GLAZURAT CIOCOLATA 2.489,43 Masina cernut faina 35,76 CARUCIOARE CU NIVELE pt cuptor 162,73 CUPTOR POLINI MOD.80100 162,73 CUPTOR POLINI MOD.8080190 162,73 CUPTOR ROTATIV ROTO 6080SR.200SC 1.946,93 CUPTOR WERNER REA 1280 162,73 CUPTOR WERNER REA 1280 162,73 MASINA ROTATIVA ROTOFORM 3.453,58 Moara ptr. Preg. Probelor 590,46 Balanta analitica 317,40 Echip. Ptr. Determ. Aciditatii 438,89 Etuva 165,84 Balanta tehnica 135,62 Sist. Automat ptr. Determ. Azot 2.123,99 Sist. Autom. Ptr. Determ. Gras. 1.972,29 Distilator apa 423,71 Aparat perf. Pt.Deter. Cant. De z 1.234,67 Incinta termostatare probe 362,96 Sistem aut. Amb. Prod. Gr.IP600 16.358,42 Aparat de realiz. Mixuri pt. Ret 2.327,90 Malaxor spiral cuva rabatabila 3.709,14 Linie pentru obtinere covrigi 44.167,83 Camera racire semifabricat 2.651,43 Cuptor rotativ 5.422,00 Cuptor rotativ 5.422,00 Cuptor rotativ 5.422,00 Cuptoar rotativ 5.422,00 Cuptor rotativ 5.422,00 Cuptor rotativ 5.422,00 Cuptor rotativ 5.422,00 Masina de glazurat si uscat turta dulce 6.792,90 DEDURIZATOR FD-25 321,54 LINIE PENTRU OBTINEREA CROCHETE 80.961,71 LINIE PENTRU OBTINERE COVRIGI 57.216,37 MALAXOR 5.403,07 Oala fierbere 179,77 DULAP FRIGORIFIC 293,25 AGENT FRIGORIFIC 59,24 ECHIPAMENT MIXER PLANETAR 6.313,34 MASINA PADO PT FURSEC SI TURTA 9.470,01 Masina taiat foi nap -Doina 202,70 Masina taiat nuga 339,37 Cuptor rotativ 1.598,65 CUPTOR FOI 9.409,99 Toate condiţiile de participare la licitaţie şi condiţiile de adjudecare se regăsesc în caietele de sarcini care pot fi procurate on-line de la lichidatorul judiciar, contravaloarea acestora fiind de 2.380,00 RON,TVA inclus, pentru bunuri mobile și 2.380,00 RON, TVA pentru bunul imobil/caiet de vanzare, dovada achiziţiei acestora fiind obligatorie pentru participarea la licitaţie, plata acestora efectuându-se în contul lichidatorului judiciar, nr.:RO93BUCU1031215949892RON, deschis la Alpha Bank Iaşi. Persoanele care doresc să se înscrie la licitaţie au obligaţia de a depune garanţia de participare la licitaţie de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, plata acesteia efectuându-se în lei, la cursul BNR din data plății în contul de lichidare al ”FANYON”S.R.L., nr.: RO76BUCU1032235342465RON, deschis în lei la Alpha Bank S.A. Înscrierile la licitație se pot face până în preziua licitaţiei (zilele de miercuri), ora 14:00, scrisoarea de participare la licitaţie, împreună cu toate documentele menţionate în caietele de sarcini, urmând a fi trimise on-line pe adresele de e-mail :vanzari@lrj.ro și stefania.nitu@insolvency.ro.Vizitarea şi prezentarea activelor se poate face doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul lichidatorului judiciar, la locul în care acestea se află. Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului judiciar vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini.Vizualizarea activului imobil, respectiv a bunurilor mobile, este o condiție obligatorie pentru participarea la licitații. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul lichidatorului judiciar.:www.lrj.ro,telefon:0733.683.702,0729.292.746,email:vanzari@lrj.ro,manuel.stoica@lrj.ro,office.is@lrj.ro,telefon:0737.242.544,e-mail:stefania.nitu@insolvency.ro,telefon:0747.012.820,email:paula.stoian@fanyon.ro
Moldova, în colaps - Economia gâfâie, tinerii nu ajută, iar societăţile comerciale dispar!
30/12/2019 01:19

  În lipsa investiţiilor consistente, in special a celor in infrastructură, economia Regiunii de Dezvoltare Nord-Est pare mai degrabă in pragul colapsului, decat pe drumul revirimentului. Nici ...

Ajutor de deces. Ce se întâmplă de la 1 ianuarie 2020
26/12/2019 11:59

Proiectul de buget pe 2020 prevede modificări si in privinta ajutorului de deces. Vestea este una bună dat fiindcă proiectul de buget prevede majorarea acestui ajutor. Ajutorul de deces se va se acordă as ...

Mister greu de deslușit. Băncile centrale nu știu unde dispar banii
23/12/2019 11:37

Volumul de bancnote emise de bănci a atins cote fără precedent, dar care, in mod paradoxal, par să dispară de pe faţa pămantului. Fenomenul reprezintă un mister greu de deslusit pentru băncile centrale ...

Retrospectivă 2019. OUG 114. Electricitate din import, prețuri record la gaze
23/12/2019 11:16

Ordonanţa de Urgenţă 114/2018, aprobată la finalul anului trecut, a modificat radical activitatea in sectorul energetic, introducand noi taxe, plafonand preţuri sau reglementand din nou pieţe liberalizate ...

Schimbare radicală! Cum se vor acorda sporurile la toti bugetarii
22/12/2019 12:32

Potrivit unei propuneri legislative emisă de Guvern modul de acordare a sporurilor pentru conditii deosebite de muncă va suporta modificări. În noua propunere, pentru care Guvernul isi va asuma răspu ...

Indicele ROBOR a atins cel mai mare nivel din ultimele 6 luni
20/12/2019 14:29

Indicele ROBOR la 3 luni, in funcţie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, a crescut, ajungand la 3,22%, cel mai mare nivel din ultimele 6 luni, potrivit informatiilor publicate, v ...

Lista sporurilor la pensie în funcție de vechimea în muncă
19/12/2019 15:22

Noua Lege a pensiilor cuprinde mai multe schimbări, printre care si modul de acordare a sporurilor in functie de vechimea in muncă. Persoanele care nu fac dovada venitului total lunar realizat anterior datei ...

 Parlament. Decizie VOT FINAL eliminare pensii speciale
18/12/2019 13:47

Potrivit Romania TV, s-a luat o decizie de ultim moment la votul eliminării pensiilor speciale din plenul Camerei Deputatilor din Parlament. Votul pentru eliminarea pensiilor speciale s-a amanat! Acesta nu se ...

Curs valutar BNR, miercuri, 18 decembrie. Cât costă euro și dolarul la casele de schimb
18/12/2019 13:21

Specialistii de la Banca Natională a Romaniei emit un nou curs valutare. Care sunt cotatiile de azi, 18 decembrie si care a fost evolutia monedelor de circulatie internatională in perioada aceasta? Curs valu ...

Camera Deputaţilor, decizie privind reducerea de TVA
18/12/2019 13:14

Plenul Camerei Deputatilor a decis, miercuri, retrimiterea la comisie pentru raport suplimentar a proiectului care prevede reducerea TVA. În timpul dezbaterii, deputatul PSD Nicolae Bacalbasa l-a acuzat p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei