Noi și Bulgarii, cei mai săraci! Iată ce salarii încasează europenii! Informații care vă pot afecta emoțional

criza-economica

Dimensiune font:

| 25-01-2020 09:50

Între 2.000 şi 300 de euro sunt salariile minime în UE. Luxemburg are cel mai ridicat salariu minim, iar Albania, aspirantă la aderarea la clubul european, salariul cel mai mic



Odată cu sosirea noului an, noul guvern spaniol, sindicatele şi angajatorii au convenit asupra creşterii salariului minim interprofesional (SMI) pentru 2020 de 5,5%, până la 950 de euro pe lună. Dar care este salariul minim în restul ţărilor europene?

Salariul minim a crescut în 20 de ani de la 485,70 în 1999, la 950 de euro azi, o creştere de peste 85%. Cu toate acestea, aceşti 950 de euro sunt încă departe de principalele economii ale Uniunii Europene (UE), se arată într-o analiză făcută de pulicația spaniolă cope.es.

Luxemburg, 2.142 de euro pe lună: nu numai că este cel mai mare salariu minim din UE, ci este şi din lume. Pentru a pune aceste date în context, site-ul Numbeo spune că în ţara central-europeană costul vieţii este cu 47% mai scump decât în Spania.

Clubul celor cu 1.500: Circa 1.500 de euro pe lună se înregistrează într-un grup select de ţări, conduse de Regatul Unit (1.760) şi Irlanda (1.707), urmate de Olanda (1.654), Belgia (1.594), Germania (1.584) şi Franţa (1.539).

Sub 1.000 de euro pe lună: Dacă unii lucrători câştigă 1.000 de euro sau mai puţin într-un loc de muncă în care desfăşoară o activitate pentru care ar trebui să primească mai mult, cea mai mare parte dintre ţările UE au un SMI mai mic de o mie de euro, începând cu Spania (în prezent 900, care va ajunge la 950), şi continuând cu ţara vecină, Portugalia, cu 741 de euro. Alte state mediteraneene, cum ar fi Grecia (758) sunt la acest nivel.

Cele mai mici salarii din Europa de Est: Bulgaria (312 euro), România (466) sau Ungaria (487) sunt ţările în care SMI este printre cele mai scăzute dintre statele membre. Naţiunile baltice nu sunt departe de ele: 607 de euro în Lituania, 430 în Letonia şi 584 în Estonia. Ţările candidate pentru a intra în clubul continental precum Albania, Muntenegru, Macedonia şi Serbia nu ajung în niciun caz la 300 de euro pe lună.

Ţări fără salariu minim: 6 din cele 28 de state membre ale UE nu au salariu minim. Acestea sunt Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia. Motivul salariului minim reglementat este de a garanta un venit minim pentru clasele inferioare, iar în aceste ţări salariul mediu este între cele mai mari din Europa. Danezii primesc, în medie, aproape 3.000 de euro, o sumă similară cu cea primită de suedezi. Desigur, în aceste ţări viaţa este mai scumpă. O ţară apropiată şi similară cu a noastră, Italia, a avut în 2017 un salariu mediu de peste 2.500 de euro. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Ai rate la bancă? Află ce trebuie să faci ca să le amâni
27/01/2021 20:45

Executivul a adoptat in şedinţa de guvern de astăzi propunerea Ministerului de Finanţe de a continua şi după 1 ianuarie 2021 măsurile de sprijin acordate celor aflaţi in dificultate din cauza pandemie ...

Apple a devenit cel mai valoros brand din lume. Amazon a trecut pe locul doi
27/01/2021 19:40

Apple depăşeşte Amazon, Google şi Microsoft, devenind cel mai valoros brand din lume, pentru prima dată din 2016, conform clasamentului din 2021 Brand Finance Global 500, realizat de compania de consulta ...

Elon Musk şi Jeff Bezos își dispută CERUL
27/01/2021 15:46

O dispută a izbucnit pe reţelele de socializare intre Elon Musk (CEO-ul SpaceX) şi Jeff Bezos (CEO-ul Amazon), aflaţi intr-o competiţie stransă pentru constelaţiile lor de sateliţi plasaţi pe orbite jo ...

Antibiotice a obţinut nota 10, în clasamentul celor 77 de firme, pentru comunicarea cu investitorii. Distincția a fost anunțată la Gala Vektor
27/01/2021 13:27

Pentru al doilea an consecutiv, compania Antibiotice a obţinut nota 10 in clasamentul celor 77 de companii incluse in indicatorul Vektor, prezentat in cadrul Galei Vektor 2021, de Asociaţia pentru Relaţii cu ...

Comunicat de presă. Proiectul “Cresterea competitivitatii firmei Bauliv 2000 SRL prin achizitia de utilaje pentru realizarea lucrarilor de constructii”, cod MySMIS 132367, finanțat prin Programul Oper
27/01/2021 10:04

Comunicat de presă. Proiectul “Cresterea competitivitatii firmei Bauliv 2000 SRL prin achizitia de utilaje pentru realizarea lucrarilor de constructii”, cod MySMIS 132367, finantat prin Programul ...

COMUNICAT DE PRESĂ -  T.U.R.I.S.T. (TERITORIU URBAN REVITALIZAT CU INFRASTRUCTURĂ PENTRU SPRIJINIREA TURISMULUI) GURA HUMORULUI Cod SMIS 119557
27/01/2021 09:00

 COMUNICAT DE PRESĂ Data: 27.01.2021 T.U.R.I.S.T. (TERITORIU URBAN REVITALIZAT CU INFRASTRUCTURĂ PENTRU SPRIJINIREA TURISMULUI) GURA HUMORULUI Cod SMIS 119557

Percheziții la hoții de lemne din 5 județe. Este vizată și Suceava
27/01/2021 08:49

În această dimineată, politistii efectuează 30 de perchezitii domiciliare, in 5 judete, la persoane bănuite de ilegalităti in domeniul silvic. Actiunea, organizată de politistii din Mures, sub coor ...

Șomaj la cote înalte în Marea Britanie
27/01/2021 07:30

Rata şomajului in Marea Britanie a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape cinci ani in perioada septembrie - noiembrie 2020, iar concedierile au atins un record, după ce pandemia de coronavirus (C ...

Ministrul Muncii anunță recalcularea pensiilor
26/01/2021 13:45

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a explicat că actualul guvern doreste să majoreze pensiile romanilor, dar nu cu 40%, iar ca solutie pentru perioada următoare spune că a fost identificată recalcularea tutu ...

Facebook news se lansează în Marea Britanie
26/01/2021 11:55

Facebook News se extinde, pentru prima oară, in afara Statelor Unite, fiind acum disponibil in Marea Britanie, unde promite bani şi trafic pentru publicaţii. Lansat anul trecut doar pe teritoriul Statelor ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei