Peste 104 milioane euro pentru proiecte de dezvoltare rurală
Dimensiune font:
Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Suceava a plătit, până în luna martie 2013, aproximativ 104,55 milioane de euro din fondurile alocate de Uniunea Europeană pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 – 2013. Conform reprezentanţilor instituţiei, până în prezent, pe Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri” au fost contractate 140 de proiecte, în valoare de 3,62 milioane euro, din această sumă fiind plătiţi aproximativ 2,25 milioane euro. Pe Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” au fost efectuate plăţi către beneficiari în valoare de peste 9,39 milioane euro, nerambursabili, numărul proiectelor contractate fiind 39, în valoare totală de 19,37 milioane euro. Pe Măsura 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi – subzistenţă” au fost contractate 1.365 de proiecte, în valoare de 10,24 milioane euro, din care s-au plătit aproximativ 4,75 milioane euro. Pe Măsura 313, de încurajare a activităţilor turistice, sunt 65 de contracte de finanţare nerambursabilă, în valoare de 7,95 milioane de euro, aproximativ 3,29 milioane de euro fiind plătiţi beneficiarilor. Pentru Axa IV - Leader sunt în derulare şapte contracte, în valoare totală de 1,26 milioane de euro, din care s-a plătit suma de 0,38 milioane de euro. Numărul total al iniţiativelor contractate în judeţul Suceava este de 1.789 de proiecte, cu o valoare de peste 194,55 milioane de euro. (Lidia Diaconu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau