Sorin Grindeanu, audiat la DNA în dosarul numirilor de la vârful CFR
Ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost audiat la DNA, fiind citat în calitate de martor în dosarul în care directorul general interimar al CFR SA Ion Alexandru Simu și directorul general adjunct tehnic al companiei, Petru Ceșa, sunt urmăriți penal pentru instigare la abuz în serviciu, respectiv abuz în serviciu
Conform unor surse, Sorin Grindeanu a fost chemat în calitate de martor, în condițiile în care CFR SA se află în subordinea Ministerului Transporturilor.
Ministerul Transporturilor a reacționat printr-un comunicat de presă în care spune că Sorin Grindeanu „a dat o declarație în fața procurorilor”, fiind „întrebat în legătură cu un dosar instrumentat de către DNA”. „Sorin Grindeanu a subliniat că, în calitatea sa de ministru al Transporturilor și Infrastructurii, își dorește o clarificare cât mai rapidă a situației şi aflarea adevărului.
Preocupările și activitățile desfășurate de către ministru, la minister, se concentrează, de la începutul mandatului, pe dezvoltarea infrastructurii, atragerea de bani europeni și dezvoltarea capacității administrative.
Totodată, Sorin Grindeanu precizează că va da curs cu celeritate tuturor solicitărilor venite din partea organelor statului, pentru clarificarea situației”, a transmis Ministerul Transporturilor.
Dosarul de corupție privind numirile la vârful CFR
DNA a anunțat luni că directorul general interimar al CFR SA Ion Alexandru Simu și directorul general adjunct tehnic al companiei, Petru Ceșa, sunt urmăriți penal pentru instigare la abuz în serviciu, respectiv abuz în serviciu. Cei doi sunt acuzați de numirea ilegală a lui Simu la conducerea companiei și de concedierea unei angajate pe care o suspectau că ar fi transmis jurnaliștilor detalii despre deciziile ilegale de numire.
Acuzațiile aduse de DNA celor doi directori din CFR
„În cursul lunii aprilie 2022, Petru Ceșa, în calitatea menționată mai sus, la instigarea directorului Simu, și-ar fi arogat atribuțiile funcției de director general al CNCF CFR SA, cu toate că nu deținea această funcție sau o împuternicire în acest sens și a emis două decizii.
Prin cea de-a doua decizie, el l-a numit pe Alexandru Simu la conducerea Sucursalei Regionalei de Căi Ferate Timișoara.
Prin aceste două decizii privind traseul profesional al lui Simu, Petru Ceșa ar fi urmărit să-i asigure primului stabilitatea unei funcții de conducere la nivel regional, după încetarea celei de director general interimar al CNCF CFR SA.
După apariția în spațiul public a uneia dintre acele decizii, Petru Ceșa, la instigarea celuilalt, în urma unei cercetări disciplinare formale, ar fi emis două decizii prin care unei subordonate bănuite că ar fi remis presei documentul respectiv i-ar fi fost desfăcut contractul individual de muncă din motive disciplinare, cu încălcarea prevederilor din Codul Muncii, motivând că „angajata nu a reușit să-și dovedească nevinovăția”.
Acționând în această manieră, cei doi directori ar fi urmărit să dea un exemplu celorlalți angajați din subordine pentru ca pe viitor suspecții să nu se mai vadă expuși „riscului” ca publicul, prin intermediul presei, să cunoască diferite aspecte nelegale/legale din actul de conducere al CNCF CFR SA”.
Reacția Ministerului Transporturilor după ce DNA a anunțat punerea sub acuzare a doi directori din CFR
„Ministerul Transporturilor și Infrastructurii nu exprimă puncte de vedere în legătură cu activitatea instituțiilor statutului român care sunt parte a puterii judecătorești. Totodată, reamintim că reprezentanții consiliului de administrație ai unei societăți au competența de numire a directorului general”, a transmis luni Ministerul Transporturilor.
Ion Alexandru Simu este director al CFR SA din decembrie 2021, venind din funcția de consilier la Sucursala Regională CF Timișoara. Între 2014 și 2020 a fost director al Sucursalei Regionale CF Timișoara.
Despre Simu, presa a scris că a reușit să ocupe succesiv trei funcții în patru zile la CFR SA, iar despre Petru Ceșa s-a scris în contextul prieteniei sale cu Ion Alexandru Simu și presupuse ilegalități la Regionala Cluj.
În vara anului 2018, Ion Simu-Alexandru a decis suplimentarea garniturilor spre București, pentru a aduce participanți la mitingul organizat de PSD, scria Pressone. Ana POP
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Schimbări importante la pensii. Ce se pregătește la Ministerul Finanțelor
Statul pregătește reducere de impozit pentru cei care plătesc la timp: cine poate primi bonificația
Lidl lansează un nou tip de magazin, în Franța 6 februarie 2026,
Statul aruncă banii pe masă! Dobânzi record la FIDELIS: 7,25% în lei, 6% în euro!
Bun-platnicii, recompensați de ANAF. Regulile care trebuie respectate până pe 15 aprilie pentru a primi o bonificație de 3% din impozitul pe venit datorat
Ce se schimbă pentru microîntreprinderi în noul pachet de relansare economică.
Statul s-a împrumutat, săptămâna aceasta, cu 3,7 miliarde de lei
Legea care îi protejează pe proprietari! Pot rămâne „stăpâni” pe casă chiar și după vânzare sau donație
Ora de vară 2026. Când trecem la noul program și pierdem o oră
Noile reguli APIA pentru 2026 aduc detalii care pot schimba planurile fermierilor
Convocator din 30 ianuarie 2026
Judoka Tudor Moșoi, medaliat cu bronz la Sarajevo
Ce a scris arbitrul în raport după scenele șocante dintre Cristiano Bergodi și Andrei Cordea
Iașul dă lovitura! Ploaie de bani europeni, tramvaie noi și revoluție totală în trafic
Revin ninsorile, viscolul și gerul. Toată țara, sub atenționare / Anunțul făcut acum de meteorologi
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Mort din cauza frigului, la Piața Nicolina
Înmormântarea a devenit un lux
Îngrijirea la domiciliu în Iași a intrat în zona gri
Școlile de șoferi, afacerea care nu moare niciodată
FOTO -- Breazu, un sat departe de civilizație. Aleșii rămân constanți, dar absenți
Sorana Cîrstea, titlul #4FOTO Triumf spectaculos la Transylvania Open în finala cu Răducanu! A primit trofeul de la Halep: „N-am mai trăit așa ceva”
Tâlharii de pe bulevardul Ștefan cel Mare din Iași au fost arestați pentru 30 de zile. Cei doi tineri au furat 200 de lei și au lovit un adolescent de 16 ani
Câte panouri fotovoltaice sunt necesare pentru o casă? Iată tot ce trebuie să cunoască românii!
O companie din Coreea de Sud a trimis accidental utilizatorilor bitcoini în valoare de 44 de miliarde de dolari
Primul test în deplasare: Șerif Tiraspol – Politehnica Iași 3-0 (2-0)!
Copie la indigo: ACS USV Iași – Unirea Ruginoasa 6-0 (2-0)!
ANAF impune noi reguli. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei.
Schimbări importante la pensii. Ce se pregătește la Ministerul Finanțelor
Rațiu și colegii s-au săturatJucătorii și antrenorii lui Rayo s-au răzvrătit împotriva conducerii. N-au apă caldă la dușuri! » La Liga a reacționat
Mai mulți romi din Iași ar fi țepuit statul cu peste 1 miliard de lei vechi și au șanse să scape! Dosarul se află în instanță de ani buni și a fost amânat de 55 de ori!
FOTO - Campusul universitar de la Miroslava prinde formă
Moldova dă lecții Capitalei! Regiunea ignorată de stat produce giganții economiei românești
Cartierele vechi ale Iașului, vizate de un program de 37 de milioane de euro
Iașul, sufocat de procese: mii de oameni cer în instanță casele în care trăiesc de o viață!
Istoria monahismului se rescrie: noi mănăstiri și metocuri, în Moldova!
FOTO -- Noroi cât casa, la 4 km de Iași. Locuitorii din Breazu reclamă dezastrul rămas după lucrările de canalizare
FOTO - Esplanadă nouă în inima Iașului. Centrul orașului se închide pentru mașini
Zece giganți ai construcțiilor se luptă pentru varianta ocolitoare a Vasluiului
Tentativă de omor în penitenciarul Iași
Weekend de noapte în Iași. Harta petrecerilor de nișă
FOTO -- Ajută-l pe Andrei să iasă din tăcere!
FOTO -- Coșmarul șantierelor. Lucrările la Podul Aurel Vlaicu au dat peste cap circulația în Tătărași
FOTO -- Iașul în glod. În Bucium se sapă același șanț pentru a treia oară
FOTO - Autostrada A7: până la finalul verii, Moldova ar putea primi un cadou istoric
Poli Iași - FC Bacău: 2-3. 16 ani pe teren, 0 bani în conturi
Gradațiile de merit din Iași - performanța unui sistem care se autorecompensează
Dezastru în școlile Iașului: un examen cu peste 700 de note sub 2!
Sofia-Teodora Enoiu-Pânzariu, aplauze pentru un sunet sincer de chitară
Crin Antonescu spală pe jos cu CTP: Ați câștigat totdeauna: și cu Iliescu, și cu Băsescu, și cu Kovesi, și cu Iohannis și cu Nicușor Dan. Nici nu știu, sincer, de ce, după atâtea victorii, o fi România, citez, „în rahat”. Bolojenie ușoară!
Băsescu a găsit vinovații pentru dezastrul din România: Daddy, Ciucă și Ciolacu
Revoluție la DGASPC Iași. Cea mai amplă reformă a sistemului de asistență socială din ultimele decenii!
FOTO - Campusul universitar de la Miroslava prinde formă
Moldova dă lecții Capitalei! Regiunea ignorată de stat produce giganții economiei românești
Se schimbă harta spitalelor din Iași!
Aeroportul Iași intră în liga mare: pistă inteligentă care vede prin ceață, ger și furtună
Cartierele vechi ale Iașului, vizate de un program de 37 de milioane de euro
Autobuze „tăiate” din greșeală! Haos în transportul județean din Iași
Trenurile viitorului ajung mâine la Iași! 160 km/h, wi-fi și confort de Europa
Iașul, sufocat de procese: mii de oameni cer în instanță casele în care trăiesc de o viață!
Istoria monahismului se rescrie: noi mănăstiri și metocuri, în Moldova!
Moldova
Iașul dă lovitura! Ploaie de bani europeni, tramvaie noi și revoluție totală în trafic
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Mort din cauza frigului, la Piața Nicolina
Înmormântarea a devenit un lux
Îngrijirea la domiciliu în Iași a intrat în zona gri
Școlile de șoferi, afacerea care nu moare niciodată
Politica
Impozite duble, drone deasupra caselor, mii de posturi tăiate... România intră în era controlului total
Posturile TV care sunt obligatorii în orice grilă de programe. CNA a publicat lista completă
Episcopul catolic de Iași, PS Iosif Păuleț, vizat de un dosar penal deschis de procurorii din Bacău
Sprijin financiar pentru iarnă și cine ar putea beneficia de el?
Crin Antonescu spală pe jos cu CTP: Ați câștigat totdeauna: și cu Iliescu, și cu Băsescu, și cu Kovesi, și cu Iohannis și cu Nicușor Dan. Nici nu știu, sincer, de ce, după atâtea victorii, o fi România, citez, „în rahat”. Bolojenie ușoară!
Noi alianţe pentru energie între Ucraina și România deschid perspective neașteptate
Ultima Ora
Judoka Tudor Moșoi, medaliat cu bronz la Sarajevo
Ce a scris arbitrul în raport după scenele șocante dintre Cristiano Bergodi și Andrei Cordea
Iașul dă lovitura! Ploaie de bani europeni, tramvaie noi și revoluție totală în trafic
