INCHIDE

Valea Oltului, blocată de bucăți rupte dintr-un parapet

Valea Oltului, blocată de bucăți rupte dintr-un parapet

Un incident s-a produs pe Valea Oltului, marți seara, 6 septembrie. Bucăți de piatră din parapetul de pe marginea carosabilului s-au desprins din cauza unui TIR.

La nici 20 de kilometri de zona incidentului se execută lucrări din cauza cărora se produc zilnic ambuteiaje. Lucrările au început la jumătatea verii și vor continua până la finalul acestui an.

„În urma degradărilor apărute pe partea carosabilă am fost nevoiți să restricționăm circulația pe prima bandă și banda de urgență în zona Apoldu, pe ambele sensuri. Restricție asemănătoare a fost introdusă și pe o porțiune de 500 de metri pe Viaductul Aciliu, pe sensul Sebeş – Sibiu”, a

transmis CNAIR.Compania a precizat că pe cele trei porţiuni circulația se desfăşoară pe banda doi.

„Vă rugăm să circulați cu prudenţă pe aceste tronsoane şi respectați semnalizarea temporară”, au mai transmis oficialii CNAIR.

Circulația rutieră este restricționată pe prima bandă și cea de urgență ale Autostrăzii A1 Sibiu – Deva, în dreptul localității Sălişte, județul Sibiu, din cauza unei gropi apărute în carosabil.

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!


Subiecte asemanatoare