Dorian OBREJA

De-a lungul istoriei, dacă este să o luăm de la începutul acesteia, teritoriul pe care se află actualmente Afganistanul , deşi muntos, sărac şi aproape de nelocuit, a reprezentat o tentaţie mare, drept care a fost ocupat, succesiv, de perşi, greci, parţi, sasanizi, arabi şi mongoli, iar de la finalul secolului al XIX-lea şi până în 1919 - de Marea Britanie. După proclamarea independenţei – în anul din urmă amintit – ţara a rămas liberă fix 60 de ani, apoi a fost iar ocupată, mai întâi de sovietici, apoi de forţele NATO, adică în principal americani, dar şi trupe aparţinând mulţimii de state componente ale pactului, printre care, nu se putea altfel!, şi unele româneşti. Aşadar, ne putem „mândri” că facem parte dintr-o galerie de cuceritori celebri...

Oprindu-mă ceva mai mult asupra perioadei ultimelor cinci decenii, reamintesc momente importante. URSS a invadat Afganistanul în ultimele zile ale anului 1979, la chemarea uneia dintre cele două facţiuni comuniste care preluaseră puterea, dar nu voiau să o împartă. După 10 ani, mai precis în februarie 1989 – guvernul de la Kremlin apreciind ca o greşeală invazia -, trupele sovietice se retrag, deloc acoperite de glorie.

În continuare, nu a fost deloc linişte în Afganistan, înregistrându-se, ca urmare a războiului între tot soiul de facţiuni, numeroase victime şi milioane de refugiaţi. Dar, măcar, ţara era liberă. Starea nu a durat mult.

Pe 7 octombrie 2001, Afganistanul este atacat şi ocupat de, mai întâi de armata americană şi cea britcanică, drept ripostă la atacurile asupra SUA din 11 septembrie 2001, apoi şi de trupele altor ţări NATO. Scopurile propuse – teoretic şi oficial – erau înfrângerea Al-Qaeda şi a susţinătorilor talibani ai acesteia, precum şi eliminarea celui presupus a fi fost creierul celor întâmplate pe 11 septembrie 2001, Osama Ben Laden. Ceva-ceva membri ai Al-Qaeda şi ai miliţiilor talibane au fost capturaţi ori ucişi. Cât despre Ben Laden, s-a reuşit şi eliminarea lui: aceasta a avut loc după 10 ani (!), într-o localitate din Pakistan (!!!). Dar instaurarea liniştii şi armoniei în ţară nu au fost cu putinţă. Aşa încât, în martie 2020, este semnat un acord de pace între SUA şi talibani, ce prevedea retragerea tuturor trupelor străine în termen de 14 luni, dacă erau întrunite toate condiţiile de securitate. Aceasta însemna că ultimele trupe urmau să plece până pe 31 august 2021. Numai că talibanii – ori neştiind să citească, ori nepăsându-le de acord - au început a cuceri tot mai multe localităţi, iar pe 15 august au intrat în capitala ţării, Kabul, cam în pas de defilare, deci fără opoziţie şi, în cea mai mare parte, fără luptă.

Aşadar, după sovietici, şi americanii (constituind grosul forţelor NATO) au trebuit să se recunoască învinşi de talibani.

Aparent, e un mister. Afganistanul este una dintre ţările cele mai sărace ale lumii, şi nici nu are forţe armate redutabile (deşi, pe rând, americanii, apoi sovieticii/ruşii au investit masiv şi au dotat unele sau altele dintre facţiuni). Adevărul este cu lupta nu s-a dus doar în mod tradiţional, cu fronturi, trupe şi arme. O mai mare importanţă au avut-o banii. De unde bani într-o ţară aşa săracă? Conform surselor, de prin 1995, talibanii controlează peste 95 la sută din câmpurile de mac din ţară şi au făcut din opiu cea mai mare sursă de impozitare. Până în 2.000, Afganistanul reprezenta circa 75 la sută din piaţa mondială, iar, aparent incredibil, după invazia condusă de SUA, producţia de opiu a crescut semnificativ, astfel că, în 2005, ţara a recâştigat poziţia de producătorul numărul unu din lume!!!

Încă de acum un deceniu, ONU releva existenţa unei pieţe de opiu în valoare de  65.000.000.000 dolari, formată din 15 milioane depedenţi, făcând 100.000 victime pe an, piaţă finanţatoare a terorismului la nivel mondial. Între timp, în mod sigur, lucrurile au „evoluat”. Mă întreb, pur retoric, dacă, în 2 decenii de ocupaţie, nu s-ar fi putut distruge toate culturile de mac...