Am „rezolvat” Terra, urmează Marte!

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 02-05-2022 22:30

 Dorian OBREJA

Periodic, fără să-mi fi propus aceasta cu tot dinadinsul, ci, pur şi simplu, pentru că aşa se întâmplă, mă întâlnesc şi am discuţii pe teme de actualitate cu reprezentanţi ai tinerei generaţii. Pentru mine, nu ca individ, ci în calitate de jurnalist, acestea sunt extrem de utile, întrucât mă ajută să «iau pulsul» categoriei amintite, să constat dacă falia existentă de când lumea între o generaţie şi cea care îi urmează este, acum, mai adâncă şi mai amplă ca niciodată (cum susţin unii) sau nu.

La cea mai recentă întâlnire, unul dintre subiecte a fost personajul considerat, la ora actuală, cel mai bogat om din lume. Să fiu sincer, aş fi preferat o conversaţie despre Stephen Hawking, unul dintre cei mai inteligenţi oameni, dar, datorită dispariţiei sale, în urmă cu patru ani, probabil că începe să intre în uitare; oricum, nu cred că a constituit un model pentru foarte mulţi, pe când cel care şade pe cel mai înalt munte de bani, desigur, fascinează...

Eu, unul, nu-l invidiez pe cel din urmă, pentru că mi se pare a avea o viaţă aflată prea puţin sub semnul normalităţii, începând cu faptul că, potrivit propriilor declaraţii, nu ar avea o casă şi profită de canapelele prietenilor săi şi terminând cu avatarurile familiale. Oricum, în esenţă, cred că e preferabil să ai grijă de unde faci rost de bani, decât să porţi grija banilor pe care îi ai şi vrei să-i păstrezi, dacă nu să-i înmulţeşti la infinit.

Printre elogiile aduse personajului s-a numărat şi aceea că, datorită eforturilor şi fondurilor sale, se devansează cu mult potenţiala  colonizare a planetei Marte. Dacă aşa ceva va avea loc, bănuiesc că va fi destinat unui număr foarte restrâns de «aleşi» (cu siguranţă, dintre cei foarte avuţi), care vor ajunge să locuiască pe planeta amintită într-un soi de sere – un motiv în plus să nu-i invidiez chiar deloc !

Problema esenţială mi se pare a fi aceea că, înainte de ajunge «acolo», ar trebui să ne preocupe mai mult ceea ce se întâmplă «aici». Deşi pare din ce în ce mai târziu pentru a salva Terra de încălzirea globală, încă un avertisment nu strică : lansările de rachete în spaţiu fac extrem de rău mediului, şi aşa atât de afectat, prin consumul unei cantităţi imense de combustibil, deci poluare. Situaţia seamănă, ipotetic şi sintetic, cu aceea a unui om care ar vrea să se mute într-o altă casă, încă în stadiul de proiect şi care va fi situată, ca şi sigur, sub pământ, şi dă deja foc actualei case...

Sumele exorbitante folosite, acum, pentru excentricii şi vanitoşii «turişti spaţiali», iar, în viitor, pentru colonizarea ipotetică, ar fi fost mult mai utile în combaterea efectelor încălzirii globale. Dacă doar pentru un zbor cu avionul pe distanţe lungi cantitatea de poluare este de una până la trei tone de dioxid de carbon pe pasager, calculaţi singuri cât poluează o navă spaţială, pentru orgoliul unora de a privi Terra de sus.

Susţin că este nu doar mai practic, ci şi extrem de urgent ca, în loc de a vorbi despre proiecte fanteziste, să privim realitatea : încă în urmă cu trei luni, reprezentanţi ai ONU au transmis că, la acest moment, când lipsesc nu atât soluţiile de combatere a poluării, cât dorinţa şi voinţa de a le aplica, «viaţa umană nu mai este posibilă» !!! În august 2021, a fost lansat Codul Roşu pentru umanitate ; în februarie acest an, un nou semnal de alarmă. Ambele, neglijate. Sunt mult mai atractive proiectele colonizării planetei Marte. Dacă va mai apuca cineva să le vadă materializate !

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 35,16 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, bl. E2, sc. D, parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara nr. 70102-C1-U27, nr. cadastral 1/4;0;3, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 63/19.07.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 14.08.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.07.2024.
Biden m-a ascultat, Trump e încăpățânat!
23/07/2024 21:36

  Dorian OBREJA Duminică, am aflat destul de devreme vestea renuntării lui Biden spre a avea timp să comit un editorial „la cald”, pentru a doua zi. Am mai meditat si am renuntat. Cu s ...

Prin escrocherie, spre președinție?
23/07/2024 06:56

  Dorian OBREJA Printre nechematii care consideră că dorinta lor de a parveni la Cotroceni tine loc de calitătile necesare unui prezidentiabil se numără si unul care pare a fi decis să recurgă la ...

Dragoș Damian îi atrage atenția Ministrului Energiei, Sebastian Burduja că România stă pe infrastructura construită de Nicolae Ceaușescu: Nu s-a construit aproape nimic în ultimii 35 de ani
19/07/2024 15:34

Dragos Damian, director general Terapia Cluj si director executiv PRIMER (Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din Romania) ii atrage atentia Ministrului Energiei, Sebastian Burduja că Romania ...

Ce (mai) înseamnă o notă bună la Evaluarea Națională și cum alegem liceul, ulterior acestui examen?
17/07/2024 11:49

Lect. univ. dr. Bogdan NECULAU Educatia de calitate are la bază un real efort colectiv. În acest sens, se cuvine să le multumim si să-i felicităm pe elevii care au obtinut rezultate frumoase la Eva ...

Fotbalul, tot mai plictisitor
15/07/2024 22:34

 Dorian OBREJA Fotbalul e un subiect pe care il abordez chiar mai rar decat „din An in Paste”, desi il urmăresc de peste 60 de ani, iar vreme de vreun deceniu chiar l-am „practicat&rdqu ...

Cornel Nistorescu:Urșii prin Parlamentul României
15/07/2024 11:35

Nu mai avem altă solutie decit impuscarea ursilor care umblă hai-hui in căutare de hrană, jucăusi sau amenintători prin comunităti. Nici un ONG-ist si nici un super- dresor nu-i mai poate intoarce in in ...

Cornel Nistorescu:O să fie bine și Iohannis, departe
15/07/2024 11:23

Klaus Iohannis nu mai are curajul să facă la Bucuresti declaratii despre situatia din tară. Le face departe de populatie, de presă si de ursi. De la Washington, ne transmite mistificări si incurajăr ...

Cum să faci dintr-un ratat bici...prezidențial
07/07/2024 17:51

  Dorian OBREJA   Astăzi, in locul editorialului, apare un pamflet (pe baza informatiilor din presă), ce trebuie tratat ca atare. Deci nicio legătură cu ce s-a intamplat pe malurile Dambovitei ...

Dacă nu pușcăria, atunci iadul!
01/07/2024 21:40

 Dorian OBREJA Vă propun să facem o sintetică, dar extrem de sugestivă trecere in revistă a catorva cazuri in care romani si bazati (financiar si sau politic) si „destepti” s-au sustras p ...

Baba + mitraliera = România semi-prezidențială
30/06/2024 22:25

 Dorian OBREJA Teribil (prin efecte) de mult timp si multe energii se consumă aiurea pe scena politică si, de aici, la scara intregii societăti. Un exemplu a fost acela reprezentat de luarea deciziei p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei