Are nevoie Iaşul de un nou simbol?

 Dorian OBREJA

Iulie 1887, Paris, Franţa. Un moment de reţinut: atunci a început edificarea Turnului Eiffel. Construcţie celebră, pe schelet de oâel, măsurând 324 metri înălţime şi devenit, de atunci încoace, simbolul Franţei (şi al Parisului) cel mai răspândit la nivel mondial, deşi, tot de atunci încoace, s-au mai construit diferite obiective.

Legat de acest simbol, iată câteva lucruri mai puţin ştiute şi care e bine să fie cunoscute (fie şi din dorinţa de a nu repeta greşeli consemnate de istorie). Cel al cărui nume este purtat de turn, Gustave Eiffel, a fost, iniţial, cât se poate de reticent privind proiectul, devenind abia cu vremea susţinător al lui. ceea ce l-a determinat să cumpere brevetul, şi, pe cale consecinţă, să „boteze” construcţia cu numele lui. Structura a fost realizată între 1887-1889, trebuind să fie arc de intrare la Expoziţia Universală din 1889 – eveniment mondial ce sărbătorea centenarul Revoluţiei franceze. Conform celor convenite iniţial, turnul trebuia demontat după 2 decenii, dar, având în vedere că, practic, oferea beneficii în zona comunicaţiilor, iar în plan estetic se impunea tot mai mult ca simbol, s-a renunţat şi construcţia rezistă şi astăzi...

Încă înainte de iulie 1887, aflându-se despre proiect, au fost valuri succesive şi multiple de contestaţii la adresa lui, fie că era vorba de simplii cetăţeni francez, fie că protestatarii proveneau din lumea culturii şi artei. Astfel, circa 300 de artişti plastici, arhitecţi şi scriitori (printre care multe nume celebre) au trimis o petiţie, solicitând oprirea edificării turnului „ridicol, ce avea să domine Parisul ca un coş de fum negru gigantic”.  

Recent, Turnul Eiffel a fost iarăşi în centrul unei dispute, privind proiectul amenajării spaţiului din jurul său, pe circa 50 de hectare. Mulţi au criticat proiectul, dar e lăudabil că Primăria Parisului a lansat o consultare publică în privinţa lui (voi reveni când se va lua o decizie).

În prima mea vizită la Paris (în 1997), am admirat, dar nu cât să cad pe spate, Turnul Eiffel. Dar, mai ales, am admirat administraţia pariziană, ce nu lăsase ca oraşul să fie împestriţat şi urâţit de clădiri noi, deloc în ton cu cele vechi, grupându-le pe cele dintâi în superbul şi futuristul cartier Arc de la Defense.

Azi, situaţia stă altfel, banii şi tot felul de alte influenţe au demolat zidul tradiţiei (inclusiv în privinţa Turnului Eiffel, cu imaginea obturată dintr-o parte de o catedrală rusească inaugurată acum vreo 6 ani...). Cam acelaşi lucru s-ar putea afirma şi despre Londra unde, cu tot mitul conservatorismului englezesc, au apărut năzdrăvănii de genul Turnului Gerskin sau a London Eye (Roata Mileniului).

Şi-acum, să mă întorc la oile, pardon, construcţiile de la Iaşi. După ce s-a făcut, cam pe fugă, fără concurs şi cu rezultate pe măsură, o tentativă de rebranduire a oraşului, acum se poate consemna una de a se realiza o clădire care să devină noul simbol al localităţii. Am, mai întâi, o întrebare: simbolul vechi al Palatului Culturii nu mai e bun? Am câteva obiecţii. Asupra locului ales - ar fi umbrite monumente precum chiar Palatul Culturii, dar şi Casa Dosoftei, Trei Ierarhi, Mitropolia, Catedrala catolică, mai potrivită fiind intersecţia dintre străzile Panu şi Elena Doamna. Asupra termenului de predare a proiectului, finele lui iunie, prea scurt. Am şi un semn de întrebare asupra calificării şefului juriului, dar poate voi reveni şi dezvolta, după aflarea rezultatelor.