Bâlciul deşertăciunilor & orgoliilor şi intereselor

 

Dorian OBREJA

„Bâlciul deşertăciunilor”, apărut în 1848, avându-l ca autor pe scriitorul englez William Thackeray, este un roman şi de dragoste, dar pe care eu îl iau acum ca punct de plecare mai ales pentru componenta lui satirică.

A fost adaptat de patru ori pentru posturi de radio, ecranizat tot de patru ori ca film mut, de trei ori ca film (cu) sonor, şi de şase ori ca serial de televiziune (inclusiv, o dată, în URSS!).

În România, exista, până de curând, doar varianta de piesă radiofonică. Dar, iată, a venit vremea unei ecranizări-reality show de „zile mari”. Deşi, mai degrabă, s-ar potrivi calificativul de „noaptea minţii”. E vorba, cred că v-aţi dat seama, de cele ce se întâmplă la noi după alegerile parlamentare, facerea, in vitro, a cabinetului...

Înainte de a dezvolta subiectul, nu este lipsit de interes să informez (sau aduc aminte...) că, în limba noastră, cuvântul bâlci semnifică, după cum ne arată dicţionarele, „târg mare (...) însoţit de spectacole şi de petreceri populare”, dar şi „gălăgie, hărmălaie, zăpăceală”, precum şi „învoială (tocmeală) făcută între vânzător şi cumpărător”. De asemenea, e demnă de subliniat, mai ales dacă ne uităm la numele personajelor principale ale întâmplărilor, provenienţa: din maghiarul bolcsu!!!

Cel care deţine rolul principal în acest reality show apare, la o oră de maximă audienţă, în postura de plantator. Nu în accepţia veche, ce trimitea cu gândul la colonialism, ci în aceea de plantator de puieţi de pomi (în poziţie strâmbă, şi cu ajutorul unui pădurar), deci de ctitor al viitoarelor păduri mioritice. În felul acesta, o expresie mai veche, conform căreia „codrul e frate cu românul”, poate fi actualizată, adăugându-se termeni noi, precum sasul (care îl sporeşte), eventual pentru a contrabalansa legătura acestuia cu austriacul (care îl utilizează pentru a produce lucruri folositoare altora, dar, cu certitudine, dăunătoare mediului românesc).

Celelalte personaje fac diverse: unele se tocmesc, altele se păruiesc. Nu, nu spre binele sau amuzamentul spectatorilor (citeşte poporul român), ci pentru avantajul propriu, al partidelor şi grupurilor de interese din care fac parte. Ce pandemie de covid, ce criză economică, ce perspective tot mai negre pentru viitor? Funcţii, ciolane, aranjamente – acestea primează.

După momente în care se părea că se va ajunge ori la situaţii absurde (re-înscăunarea ca premier al unuia ce fusese demis/dmisionase din această funcţie), ori la blocaj, s-au reuşit totuşi paşi înainte, care aproape că dau certitudinea că imediat după Crăciun va fi instalat noul executiv.

Sincer, mi-ar fi plăcut ca liberalii să aibă un partid puternic şi să facă un guvern cu oameni comepetenţi. Din păcate, în loc de asta, s-au lăsat infestaţi pe jumătate cu ex-pedelişti, şi cu  încă un mare procent cu fugari şi trădători de prin alte partide. Aşa că noul cabinet va fi făcut în combinaţie cu o formaţiune artificială şi suspectă (condusă de Pat & Patachon), şi cu o târformaţiune etnică, aceeaşi ce s-a „întins” cu mai toate guvernările ultimilor trei decenii. Pe lângă asta, şi personajele aflate „în cărţi” pentru diferite funcţii au dulapuri pline de schelete sau sunt sulfuroase. Cel mai important a luat 4 la examenul de treaptă şi a picat de două ori la admiterea la facultate; mai rău de atât, a fost concediat de la o bancă şi considerat participant la atacul speculativ asupra leului. Despre alţii vom mai vorbi când lucrurile se vor fi tranşat definitiv...