Câștigătorii localelor la Iași

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 03-06-2024 21:06

 Dorian OBREJA

Există cel puțin două elemente care facilitează demersul unei prognoze vizând rezultatul alegerilor locale la Iași cu o cât mai mică marjă de eroare.

Cel dintâi este unul de natură obiectivă și a fost prezent în numeroase scrutinuri, de cele mai diverse tipuri. El constă în realitatea că acei candidați aflați deja în funcție au prima șansă într-o competiție electorală, și pentru că pot să prezinte un bilanț concret și proaspăt, dar și fiindcă au la dispoziție, în perioada premergătoare aplicării ștampilei, suficiente mijloace și metode de a face să se încline balanța de partea lor.

Cel de al doilea este specific acestui an și rezidă într-un fel de pact încheiat între social-democrați și liberali, conform căruia cele două partide vor susține reciproc aleșii locali  - a se citi președinții consiliilor județene și primarii - aflați deja în funcție și care, potrivit sondajelor, au șanse foarte mari în obținerea unui nou mandat. ”Tradus”, aceasta a însemnat fără scandal, dar nu și blat!

Privind lucrurile prin prisma rezultată din însumarea celor două elemente, rezultatele nu sunt greu de anticipat. Mai important decât aceasta va fi, fără îndoială, ca aleșii pe 9 iunie să depună eforturi susținute și constante pentru rezolvarea problemelor indicate de ieșeni, începând cu susținerea unei economii dinamice și continuând cu traficul rutier, locurile de parcare și joacă, asfaltarea străzilor, poluarea, lipsa unor baze sportive moderne, modernizarea transportului public (inclusiv prin intermediul trenului metropolitan), conectarea comunităților județului între ele și a municipiului/județului cu sudul și vestul țării, terminarea construirii Spitalului Reional de Urgență la termen (2027), dezvoltarea în continuare a Aeroportului Internațional.

Cele enumerate mai sus constituie prioritățile ce vor trebui să se afle pe agenda permanentă a președintelui Consiliului Județean și a primarului Municipiului. Adică a lui Costel Alexe și Mihai Chirica! Cel dintâi este după un prim mandat (cîștigat cu 38%), cel de al doilea se află deja la a treia confruntare electorală, fiind creditat acum cu 37% (victoriile anterioare au fost cu 47 și 42%). Pentru comunitatea ieșenilor, aflarea lor deja în funcții reprezintă un evident avantaj: alegerile locale se desfășoară pe 9 iunie, dar noii aleși își vor prelua atribuțiile după 27 septembrie, pe când cei menționați își vor putea materializa proiectele de îndată și, foarte important, în continuitate. Misiunea lor va fi, cu certitudine, facilitată și de faptul că este previzibilă formarea unor majorități asigurătoare și stabile, ținând cont că, în municipiu, liberalii sunt creditați cu 30%, iar social-democrații – cu peste 26%, în vreme ce în județ PSD ar obține peste 35%, iar PNL – 30%.

Majorități în cele două consilii aparținând partidelor de la guvernare și apartenența celor doi lideri ai administrației județene și municipale la aceeași formațiune politică pot constitui motive de optimism. Dar ele sunt condiții necesare, nu și suficiente: va trebui ca toți viitorii parlamentari de Iași să facă lobby în favoarea acestuia, ca viitorul executiv (din care ar fi cazul să facă parte și reprezentanți ieșeni) să acorde municipiului și județului fonduri pe măsura importanței și cerințelor acestora.

Lobby ar fi putut să se facă și în parlamentul european; dar toate partidele au avut asemenea considerație pentru Iași, încât nici un nume de aici nu se află pe poziții eligibile!

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Municipiul Vaslui, cu sediul in municipiul Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui, telefon 0235/310.999, fax 0235/315.946, e-mail: pmv@primariavaslui.ro, cod fiscal 3337532. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -4 terenuri apartinand domeniului public al Municipiului Vaslui, in vederea amplasarii de terase provizorii, situate in municipiul Vaslui, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Vaslui nr. 151/30.04.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019, identificate astfel: -T1 -suprafata de 75 mp, situat in imediata vecinatate a cladirii fostului Palat al Telefoanelor; -T2 -suprafata de 35 mp, situat pe platoul pietonal din zona Teatrului de Vara, in fata restaurantului Crama Domneasca; -T3 -suprafata de 64 mp, situat in partea dreapta fata de intrarea principala a Teatrului de Vara; -T4 -suprafata de 67 mp, situat in partea stanga fata de intrarea principala a Teatrului de Vara. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: de la sediul Municipiului Vaslui sau de pe site-ul institutiei: www.primaria vaslui.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Patrimoniu, etaj 2, cam. 210 din cadrul Municipiului Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 22.05.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30.05.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Municipiul Vaslui, Registratura, municipiul Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depun intr-un singur exemplar, in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 02.06.2025, ora 10.00, la sediul administrativ al Pietei Centrale din municipiul Vaslui, Str. Nicolae Iorga nr. 2, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, municipiul Vaslui, Str.Stefan cel Mare nr.54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.05.2025.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Dimitrie Cantemir, cu sediul in sat Hurdugi, comuna Dimitrie Cantemir, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/485.389, e-mail: primaria.dtcm@yahoo.com, cod fiscal 3394295. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -suprafata totala de 20,00 ha, teren extravilan, pasune comunala, apartinand domeniului privat al Comunei Dimitrie Cantemir, situata in sat Hurdugi, comuna Dimitrie Cantemir, judetul Vaslui, conform H.C.L. Comuna Dimitrie Cantemir nr. 27/06.05.2025 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, identificata astfel: -Lot 1 -sat Hurdugi, 10,00 ha, Tarla 69, Parcela 875; -Lot 2 -sat Hurdugi, 10,00 ha, Tarla 69, Parcela 873. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Dimitrie Cantemir. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Dimitrie Cantemir, comuna Dimitrie Cantemir, sat Hurdugi, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 20 Lei/exemplar, care se achita in numerar la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 21.05.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 29.05.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Dimitrie Cantemir, comuna Dimitrie Cantemir, sat Hurdugi, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.05.2025, ora 14.00, la sediul Comunei Dimitrie Cantemir, comuna Dimitrie Cantemir, sat Hurdugi, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 07.05.2025.
Politicieni formați pe trotuar  ne duc, desigur, pe centură...
12/05/2025 18:34

Dorian OBREJA În zgomotul asurzitor si haotic al acestor zile, e necesară o pauză aflată sub beneficul semn al linistii. Zgomotul este produs, dacă mai trebuie explicat, de o generală stare de nemul ...

Singura salvare, rațională și pacificatoare = guvern tehnocrat!
11/05/2025 15:25

 Dorian OBREJA Nu stiu altii cum sunt, sau cum vor fi, dar eu, in dimineata zilei de 19 mai, voi respira pe jumătate usurat. Asa, ca la trecerea – sper definitivă – a unei perioade de minimu ...

Votatul „în draci” și efectul de bumerang
06/05/2025 16:30

 Dorian OBREJA Cu mai mult timp inainte de 4 mai – poate chiar incepand de la data anulării alegerilor precedente – in randul unei părti a romanilor (indiferent dacă erau in tară sau afar ...

Drumul candidaților e pavat cu bune intenții
30/04/2025 06:25

Dorian OBREJA Ieri a fost prima dezbatere dintr-un sir de trei, manifestări menite, intr-o oarecare măsură, să mai schimbe cate ceva in perceptiile si simpatiile electoratului (deja retragerea de la aceast ...

Drumul candidaților e pavat cu bune intenții
29/04/2025 18:34

Dorian OBREJA Ieri a fost prima dezbatere dintr-un sir de trei, manifestări menite, intr-o oarecare măsură, să mai schimbe cate ceva in perceptiile si simpatiile electoratului (deja retragerea de la aceast ...

„Atacul juridic” eșuat = turul 2 înmormântat
28/04/2025 19:22

 Dorian OBREJA Trăim, de mai bine de un deceniu, intr-o perioadă in care, nu stiu din ce motive - sociologii ar trebui să ne spună, sunt la modă „lovituri de stat” (de la cele propriu-zis ...

   Miticii mușcă din autostrada către Iași
20/04/2025 22:11

Dan M.BREZULEANU * dezbinarea, chiar dacă e un substantiv ieftin, face din actiunile fiecărui neghiob chestiuni fascinante Textul e mai vechi, dar din ce in ce mai actual! E vorba de miticii capitalei si de ...

Moldova n-are umbrelă; nici NATO, nici românească!
14/04/2025 17:54

Dorian OBREJA Tocmai ce mă decisesem să abordez subiectul din randurile care urmează, cand mi-a parvenit o stire care il completeză de minune.  „Armata franceză desfăsoară operatiuni de cart ...

Campania prezidențialelor = război al tuturor cu toți
13/04/2025 20:51

Dorian OBREJA În mod teoretic (asta poate să insemne, din păcate, si utopic...), alegerile sunt sinonime cu desemnarea cuiva dintre mai multi, decizia de selectionare in favoarea cuiva. Cu alte cuvint ...

Cornel Nistorescu:Sprînceană și Ciolacu trag clopotele la americani
09/04/2025 07:41

Cam cit il duce mintea pe Ciolacu, cam atita si face! S-a gindit să incerce pe la o usă din spate la Donald Trump. Nu cu o strategie, nu cu hotărire de guvern sau cu o campanie, nu pe căi diplomatice si nu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei