Dar de dor de Dimov

 Dorian OBREJA

Indubitabil, ne aflăm în luna care nu trebuie să rămână doar cu numele „a cadourilor”; în finalul acestor rânduri, am să vă dezvălui care este sugestia mea, urmând ca în cuprinsul textului să ofer argumentele care să vă convingă.

Cu certitudine, Nicu Alifantis s-a aflat, în urmă cu vreo două luni, în zona paroxistică a nostalgiei după violet. Traduc această aparent misterioasă şi încifrată exprimare  mai întâi cu un citat din el: „Doar atunci când mi-este mov, mă apropii de Dimov...”, şi apoi cu precizarea că, în acea perioadă, s-au realizat cele despre care voi aminti.

Fără îndoială, muzicianul, actorul, poetul, cântăreţul şi compozitorul mai sus pomenit ar fi putut să fie/este şi un excelent prozator. Iată dovada (din păcate, spaţiul nu-mi permite decât un scurt citat): „Apoi a venit o seară de 3 martie a anului 1976, când am bătut pentru prima dată la uşa lui Leonid Dimov.(...) Când a deschis uşa, poftindu-ne înăuntru, am simţit că-mi pică cerul pe cap.(...). După un timp, ne-am relaxat şi a urmat o seară de vis.(...) Cum altcumva putea să fie o seară petrecută alături de Leonid Dimov, dacă nu de vis?...Apoi seara s-a petrecut în noapte, noaptea în poezie şi poezia în muzică...”.

Şi iată că, la aproape jumătate de veac de la acea  primă întâlnire (căreia i-au urmat, timp de aproape un deceniu, cât a mai vieţuit Dimov, nenumărate altele, tot cu pe/treceri în nopţi, poezie şi muzică), are loc, într-un fel magic, o întoarcere prin tunelul timpului – respectiv transformarea muzicii în poezii şi apoi nopţi.

Aceasta datorită lui Nicu şi a partenerilor săi, reuniţi sub titulatura de Alifantis & ZAN, realizatori ai unui album de excepţie, însoţit, într-o „casetă” integratoare, de o carte pe măsură.

Cel din urmă cuprinde 12 melodii, pe versuri de Leonid Dimov, printre care „Încotro”, „Nelinişte”, „Realitate”, „Destin cu baobab”, „Buturuga”. Cum un cd nu poate fi...povestit, el trebuie ascultat. Când scriu trebuie, asta înseamnă că merită cu prisosinţă! Dar nu trebuie omis, la acest capitol, în a spune: că jumătate dintre melodii au fost compuse în 1973, iar cealaltă jumătate – în 1975-1976; că albumul a fost înregistrat într-un timp record, adică 5 zile de repetiţii şi 14 zile de înregistrări, totalizând 80 de ore, în perioada octombrie-noiembrie a acestui an.    

Altfel stau lucrururile în ceea ce priveşte cartea, începând cu ţinuta grafică remarcabilă (copertă şi ilustraţii de Florin Pucă), şi continuând cu substanţa ei, adică: amintiri semnate Nicu Alifantis, imagini ale unor manuscrise dimoviene, versurile melodiilor cântate pe cd, texte/definiri ale poetului, scrise de Alexandru Tocilescu,  Ioan Cristescu („Creatorul de vise”), grafică de Florin Pucă şi rânduri despre acelaşi (semnate Mircia Dumitrescu, Eugen Schileru, Eugen Barbu, Raoul Şorban), amintiri despre spectacolul „Swanewit” (prima colaborare Alexandru Tocilescu – regia, Nicu Alifantis – muzica, pe versuri de Leonid Dimov).

Definind „caseta” (cd plus carte), producătorul-impresar Aurel Mitran subliniază: „Sunteţi posesorul unui produs minunat. Asta înseamnă că aveţi gust şi miros. Problemele care pot apărea ulterior au la bază faptul că aţi intrat în Triunghiul Bermudelor Culturale. Un triunghi al prieteniei, respectului şi harului dincolo de vremi: Alifantis – Dimov – Tocilescu. Atenţie! Magnetismul acestui triunghi poate crea dependenţă! Totuşi, până la urmă, cel mai important lucru este că „Leoneed is Love”.

 Acesta este, de altfel, şi titlul „casetei” pe care vă sugerez să o dăruiţi celor dragi sau vouă înşivă, dacă destinatarii sunt împătimiţi de muzica bună, menită a rămâne şi a fi mereu ascultată, pentru că mereu are ceva de comunicat!