De ce ne promovează instituţiile europene personaje controversate?

 Dorian OBREJA

Mai întâi am sesizat, de multă vreme, că noi, românii, avem obiceiul nu foarte sănătos de a ne auto-denigra, auto-subesatima şi, pe cale de consecinţă, de a ne pune cenuşă în cap, comparându-ne cu alţii şi trăgând concluzia că noi/ai noştri suntem/sunt mai puţin dotaţi, mai corupţi, mai leneşi ş.a.m.d. În mod firesc, rezulta o supra-evaluare şi o apreciere fără măsură a calităţilor altora.

Cu vremea, mergând prin ţări străine, stând câte oleacă pe acolo, dar, mai ales, urmărind presa din respectivele state, mi-am dat seama că maniera aceasta de a privi lucrurile nu era/este un dat specific românesc.

Dar sunt şi situaţii în care, în mod obiectiv, lucrurile sunt negre sau cu pete (şi văzute ca atare de cei aflaţi aproape), şi percepute/prezentate ca fiind albe de la distanţă.

Exemplele semnificative în acest sens vin din zona promovării unor reprezentanţi ai României în posturi importante ale unor diverse instituţii/organisme europene.

După ce-am intrat în UE, s-a pus problema să avem şi noi un comisar. A fost propus cineva atât de controversat, încât propunerea a picat rapid; în loc, s-a dus la Bruxelles un politician de mâna a treia, pentru a fi mai marele...biroticii. A fost, apoi, cazul cuiva care, în specialitate, în România, nu făcuse nimic, dar care a ajuns şi el comisar, într-un departament important, datorită, zice-se, unei legături de rudenie cu un înalt oficial intelligence din Vest. A urmat o fostă aghiotantă a unui fost preşedinte – şi implicată, pare-se, într-o telenovelă de amor cu un înalt oficial şi mai din Vest, mai precis de la Washington - care a parvenit, cel puţin din punct de vedere al bugetului de care dispune, într-o poziţie de mare însemnătate. Ar mai fi de amintit promovarea, într-o instituţie juridică, a soţiei ambasadorului acreditat la Bruxelles...

Acum, pe agenda zilei, face valuri posibila numire în fruntea unei importante instituţii din zona magistraturii a unui candidat din ţara noastră. Teoretic, propunerea ne-ar face cinste, dacă ea ar fi susţinută de o extraordinară expertiză profesională şi nu subminată de contradicţii şi contestări. Şi nu de ieri, de azi: în 2012, personajul a fost detaşat câteva luni la Bruxelles. pentru a se evita oarece probleme.

Nu trebuie scos din calcul faptul că se încearcă „salvarea” unor persoane, prin plecarea lor cât mai departe de ţară, fie ilegal (în Serbia, Costa Rica sau Madagascar), fie prin oferirea unor funcţii ce să confere imunitate, cum ar fi cea mai sus amintită, sau aceea de europarlamentar. La care, dacă am înţeles bine, va candida – şi câştiga! – şi un ex-preşedinte, acelaşi care a dat o explicaţie siderantă despre numirea personajului într-o funcţie de maximă importanţă: „jucase baschet, şi era şi femeie. Mi-a plăcut”! Ce folos că acelaşi ex-preşedinte declara, despre acelaşi subiect, anul trecut, că „ambasadorii care au susţinut-o...vor înţelege că, de fapt, au susţinut un sistem mafiot”, adăugând că persoana „este un instrument de execuţie a celor care ignoră rezultatele alegerilor şi stabilesc ei cine şi cum conduce ţara”.

Conform unei părţi a presei, candidatul nu este altceva decât „faţa elitei create de Sistem”. Iar faptul că instituţii europene promovează aşa ceva indică ori sărăcia resurselor umane, ori dorinţa de a folosi oameni deja verificaţi ca fiind manipulabili. Dar, sigur, că Sistemul nostru face parte dintr-unul transnaţional, global!