De ce o duce răul mai bine decât binele

 Dorian OBREJA

Subiectul mă preocupă de mai multă vreme. Dar, cu precădere, dintr-o perioadă când, stabilindu-mă la țară și ocupânu-mă cu precădere de flori și plante. Unul dintre ani a fost extrem de secetos și adunam sute de litri de apă de ploaie, având grijă ca plantelor să nu le lipsească lichidul dătător de viață. Cu toate astea, unele dintre ele au avut de suferit. În schimb, cele câteva buruieni de la un capăt de ogor au prosperat incredibil - seceta le pria...

În popor se spune că sub un nuc nu cresc nici măcar buruienile, iar frunzele acestuia nu sunt mîncate de nicio vietate, nici măcar de omizi. În același an, a fost și o invazie de hyphantria cunea (omida păroasă a dudului). Exact în acea perioadă, am fost plecat; când m-am întors, mai mult de jumătate dintre frunzele unui nuc fuseseră devorate de omizi. Acestea, reprezentând răul, se adaptaseră și trecuseră și la nuc!

Apoi, așa cum face un jurnalist ce caută confirmarea (sau infirmarea!) unor anume lucruri, m-am documentat. Și am găsit un foarte interesant  articol publicat în ”Review of General Psychology”,  intitulat, mai mult decât sugestiv, ”Răul este mai puternic decât binele”. În  esență, era lansată ipoteza potrivit căreia elementele negative sunt mai pline de forță decât cele pozitive; adică evenimentele care au valențe negative (pierderea unor averi, abandonul de către părinți și/sau prieteni) vor genera un impact mai mare asupra unei persoane, decât evenimente cu valențe pozitive de același tip (câștigarea unor averi, împăcarea cu părinții, dobândirea unor prietenii). În context, avem o veste bună - binele poate prevala asupra răului prin forța superioasă a numerelor: multe evenimente bune pot depăși efectele psihologice ale unui singur eveniment rău. Dar avem și o veste rea: când sunt prezente, concomitent, evenimente pozitive și negative în aceeași măsură (în același număr), efectele celor din urmă sunt mai mari!

Se mai amintește că organismele ce au fost mai bine adaptate la rău au avut o probabilitate mai mare de a supraviețui și, pe cale de consecință, de a fi transmis aceste gene. De asemenea, se pare că și în zona sănătății răul este mai putermic, înregistrându-se efecte dăunătoare ale stresului psihic și fizic asupra sistemului imunitar. Nu este omis nici ”secretul” unei relații: ca ea să reușească, evenimentele pozitive și interacțiunile plăcute trebuie să fie de cel puțin 5 ori mai multe decât cele negative !

Despre puterea răului amintește, în mai multe rânduri, și Eminescu, cel mai grăitor în poemul ”Demonism”:   „Temei la state, naţiuni şi cauza/ Războaielor cumplite care sunt/ Paşii istoriei, acest e… răul./ Să nu ne înşelăm. Impulsul prim/ La orice gând, la orişice voinţă,/ La orice faptă-i răul”.

Cumva în contradicție cu pesimismul conținutului, și pentru că tot am amintit de Eminescu, aș încheia cu un îndemn optimist, formulat de A.D. Xenopol, la Putna, la serbarea organizată de Luceafărul poeziei românești în 1872: “Astăzi, răul e mai mult înlăuntrul nostru, din cauză că elementul bun rămâne răzleţit, nefiind un suflet mare în jurul căruia să se concentreze tot ce este mai ales în naţiunea noastră. Totuşi s-avem speranţă, fraţilor români ! Dacă elementul bun se uneşte în jurul unei idei, dacă puterile de viaţă aleargă la întrunire pe mormântul eroilor naţiunii, spre a lucra cu un gând, cu o inimă spre binele obştesc, atunci să nu ne temem !”.