Democraţia, o glumă teleormăneană

 Dan M.BREZULEANU

 

Parcă niciodată disputa politică n-a fost mai încrâncenată, mai mizerabilă ca în vremurile acestea în care ne tot căznim să serbăm un Centenar sărmănit de unitate.

N-o să sar astăzi, aici, în apărarea Moldovei, trecută iarăşi prin focul şi sabia unor neisprăviţi cu apucături de vătaf. N-o să mă alătur instanţelor civice pentru a stabili că Moldova a căzut pradă unui jaf mult mai îndrăcit decât pe vremea barbarilor năvălitori. E mai mult decât evident faptul că Moldova este jupuită, batjocorită chiar sub privirile îngăduitoare ale cârmacilor de conjunctură, dar impasibile ale norodului, ale celor care, din nefericire, nu se simt culpabili de stricăciuni, de eşecul netrebnicilor pe care i-au plătit cu votul lor. Drumul, însă, nu se închide aici...

Destinul e scris pentru fiecare în parte şi, se spune, nu e nevoie să-ţi sacrifici demnitatea pentru aşa ceva. A-ţi sacrifica demnitatea, integritatea şi toate conceptele acelea care sună şi se aşează frumos într-o Constituţie tot mai slăbită de atacurile hoardelor de neîndestulaţi este inutil. Politica ne garantează, prozaic, asta. Nici nu-i de mirare, căci politica îţi poate sintoniza anumite abilităţi, însă nu-ţi poate conferi demnitate. Iar exemplul cel mai la îndemână este reprezentat de cei trei politruci ieşeni care au votat, alaltăieri, împotriva intereselor neamului lor, rupându-se de turmă în exact ziua în care nu ataca lupul.

Nu despre regiunea istorică Moldova am vrut a scrie astăzi, aici - deşi niciodată n-ar fi suficient să-i facem cunoscute dramele pe care le îndură, ci despre politicieni, despre modul în care toţi nechemaţii se înghesuie să-şi trădeze istoria.

Uitaţi-vă în jur. Este imposibil să nu remarcaţi cât de dăunător este să accepţi tâmpeniile propăvăduite, de la o oră la alta, de politicieni. Uneori, chiar ai senzaţia că este mai grav să susţii nerozii decât să le pui în practică. Stânga sau dreapta, social-democraţi, liberali, conservatori, extremişti... O adunătură de ageamii, periculoşi când unii, când alţii, însă niciodată laolaltă. Şi sunt, credeţi-mă, mai periculoşi cei care nu ajung să guverneze decât cei care cred că guvernează! Dar sunt - şi unii, şi alţii – suficient de periculoşi pentru a deveni nocivi.

Mi-aduc, deseori, aminte de ceea ce spunea Geo Bogza (şi regret că-l amestec în terciul acesta politic...): „Ca să apere o poziţie, chiar şi cel mai viteaz soldat din lume are nevoie de o palmă de pământ pe care să-şi sprijine picioarele. Ca să pornească la atac, chiar şi cel mai viteaz soldat are nevoie să ştie că nu va fi împuşcat din spate”.

Ar fi fost timpul să pornim la atac cu picioarele înfipte în conceptele democraţiei. Dar democraţia pare a fi, astăzi, doar o glumă teleormăneană. Nicidecum bună. Iar furtunile din paharele de apă de odinioară sunt cicloanele, uraganele de astăzi, pe care politicienii le înfruntă pitiţi în buncăre, iar cetăţenii înghesuiţi în bărcuţe de hârtie! Chiar nu simţiţi asta?

Doar că, desi democraţia se dovedeşte a fi, astăzi, imposibilă prin puterea cuvântului, a logicii şi, la urma urmei, chiar a bunului simţ, mâine cu siguranţă va deveni posibilă prin argumentele forţei. Căci adevăratul Parlament nu este cel de pe strada Izvor, ci cel din fiecare casă de români, iar adevăratele dezbateri nu sunt cele din grupurile parlamentare organizate, ci sunt cele din bucătăriile oamenilor de rând, înainte de finalul de lună. Deşi am mai spus-o şi n-o să mă satur niciodată să o repet, drapelul de luptă, cel de urmat al românului a devenit, în an secular, faţa de masă din bucătărie.

Iar despre democraţie, să n-o lungim prea mult: deocamdată, e doar o glumă teleormăneană.

P.S. - Cât despre noua lege pentru Autostrada Moldovei, nimic nu se potriveşte mai bine ca vorbele „cancelarului de fier” al Germaniei, Otto Von Bismarck: „Cu legile se întâmplă exact ca şi cu cârnaţii, este mai bine să nu vezi cum se fac”.