Dorian Obreja

Dimensiune font:

Executarea condamnărilor – în staţiuni turistice din străinătate?!

| 14-04-2020 22:29

 

Dorian OBREJA

Acum vreo doi ani găsisem, pentru unul dintre textele mele, un titlu sugestiv/şocant:”Infractorii vor virtual-socializare. Nu mai bine la ocna de sare?”. Aminteam, în rândurile ce urmau, că, printre altele, reţelele de socializare îţi prezintă poze ale unor persoane, te întreabă dacă le cunoşti şi, de aici până la a le cere prietenia nu mai e decât un pas. În cele mai multe situaţii, sunt oameni obişnuiţi, fără probleme. Dar încearcă a se strecura, la grămadă, şi puşcăriaşi & puşcăriabili. Recent, am întâlnit două asemenea cazuri, ambele din Iaşi. Un fost politician de dreapta, de vreo trei ani ieşit de la răcoare, unde fusese băgat pentru escrocherie (şi cu tupeu nemaivăzut, solicitând judecătorilor înapoi şpaga de 4 milioane lei pentru care fusese condamnat!), şi unul de stânga, care (se) aşteaptă (cam de mult, nu vi se pare?) să intre la pârnaie, pentru luare de mită, dar şi pentru folosirea angajaţilor unei instituţii drept slugi personale. Amândurora, ca şi tuturor aflaţi în aceleaşi ipostaze, le transmit că ar trebui să dovedească măcar un dram de ruşine: după tot ce au făcut, să nu mai aibă tupeul de a ieşi în lume – fie ea reală sau virtuală! Iar parlamentarilor le sugerez să facă ceva legi care să nu lase puşcăriaşii a trăi ca nişte trântori, pe banii noştri, ci să-i oblige la muncă. Ocne de sare, slavă Domnului, încă mai avem...

Ei bine, apelul meu la conceperea unor legi care să puie deţinuţii la muncă nu numai că nu a ajuns la politicieni, dar unii dintre aceştia au acţionat chiar pe dos.

Astfel, ziua de 31 martie (se profită la greu de haosul şi neatenţia create de pandemie) a fost votat, în Senat, cu 128 de „da” şi 2 abţineri, un proiect de lege iniţiat de o cunoscută şi contro//versată senatoare liberală privind efectuarea închisorii la domiciliu! Ruşine, de 128 de ori ruşine tuturor senatorilor (de la PNL, PSD, USR şi PMP) care au putut vota aşa ceva.

Lucrurile încă nu sunt tranşate – abia Camera Deputaţilor este for decizional – şi mai sunt speranţe să nu se întîmple o asemenea aberaţie. Deja preşedintele PNL a criticat proiectul - subliniind că este o aberaţie, că a fost iniţiat fără acordul grupului liberal din Senat, că PNL nu susţine acest proiect şi că deputaţii săi au primit mandat să voteze contra, dar adăugând că iniţiatoarea nu va fi sancţionată (corb la corb nu-ţi scoate ochii...), fiind suficient faptul că s-a autodescalificat! Şi când te gândeşti că respectiva iniţiatoare a fost, timp de 2 ani, preşedinta liberalilor, asta după poveşti de amor cu B.O. şi M.V. (prietenii ştiu despre cine e vorba), urmate de o căsătorie reuşită, despre actualul soţ (interesant, fost membru al guvernului condus de Ponta, dovadă că dragostea nu ţine cont de politică) vehiculându-se că ar fi în cărţi pentru o importantă funcţie într-o intituţie europeană...De asemenea, preşedintele USR a transmis un mesaj, condamându-i (la locul de muncă) pe senatorii partidului său care au putut vota aşa ceva.

Specialiştii sunt şi mai duri: un magistrat afirmă că, dacă va exista o asemenea lege, „lumea va fi încurajată a comite infracţiuni”, iar un procuror susţine că s-ar putea ajunge la o avalanşă de infracţiuni, adăugând că nu ştie ca nici o altă ţară civilizată să aibă aşa sistem...

Până una-alta, pe internet poate fi văzut un politician român, puşcăriabil, fugit din ţară, reţinut în străinătate şi ţinut în arest la domiciliu, contra unei cauţiuni de 200.000 euro, fotografiat pe o plajă de lux. Probabil e un exemplu ce va fi urmat, numai o lege în acest sens să fie dată...

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Subscrisul Cabinet Individual de Insolvenţă Opriş Irina, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. SALIX FARM IMPEX S.R.L, conform Încheiere nr. 137 din data de 16.10.2018, emisă de Secţia a II a Civilă a Tribunalului Iaşi-Faliment, anunţă, scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică cu strigare, în data de 09.03.2020, orele 14.00, a imobilului situat în localitatea Popeşti, parter, ap.1, judeţul Iaşi, la 9.037,50 euro fără TVA, reprezentand 75% din valoarea de piaţă stabilită prin Raportul de evaluare. Licitaţia se va desfăşura la sediul lichidatorului judiciar din Iaşi, str. Pictor Octav Băncilă, nr.1, jud. Iaşi în conformitate cu regulamentul de vânzare, ce va fi afişat la loc vizibil, cu cel puţin 5 zile înaintea ţinerii şedinţei de licitaţie. Preţul de la care începe licitaţia este echivalentul în Ron la cursul BNR din ziua licitaţiei a 75% din valoarea stabilită prin Raportul de evaluare a imobilului, la care se adaugă TVA. În cazul în care la licitaţia din data de 09.03.2020 nu se va reuşi valorificarea imobilului, se vor organiza noi licitaţii, în aceleaşi condiţii, pe 16.03.2020, respectiv 23.03.2020 orele 14,00. Toţi cei care posedă un drept real asupra imobilului scos la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, de a face lichitatorului dovada acestuia, până în preziua licitaţiei. Imobilul se va vinde liber de orice sarcini conform art. 91 alin. 1 din Legea 85/2014. Poate participa la licitatie orice persoană fizică sau juridică care depune cu cel puţin o zi înaintea ţinerii şedinţei de licitaţie, până la ora 12.00, la sediul lichidatorului documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, între orele 08.00-16.00. Garanţiei de participare este în procent de 20% din preţul de pornire la licitaţiei. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0751103771.
Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 4383/99/2017 (210/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum și a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Ago – Parus” S.R.L. Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanu, tronson 5, biroul 9, în NH Bussiness Company, la sediul Cabinetului de Avocat Daniela Arhire, etj. 1, județul Iași, după cum urmează: Nr. crt. - DENUMIRE ACTIV – Componenţa – Valoare -lei- 1. Bunuri mobile - Aparate de joc electronice slot machine - 22.605,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2019. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 16.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 23.04.2020, 30.04.2020, 07.05.2020, 14.05.2020 și 21.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanţiei de participare la licitație, cât și a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035 şi 0727/850575..
Tribunalul Iași, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 8669/99/2017 (526/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum şi a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Tutun și Ziare” S.R.L. Iași, cu sediul în municipiul Iași, str. Bălţii nr. 6, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV – Valoare -lei- 1. Chioşcuri ziare dezafectate - 10.906,00; 2. Utilitare dacia Logan - 10.230,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2020. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 13.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 27.04.2020, 04.05.2020, 11.05.2020, 18.05.2020 și 25.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanției de participare la licitație de 30% din prețul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât și documentele de înființare și împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanției de participare la licitație, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toți cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informații suplimentare se pot obține la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, județul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035, 0727/850575 și 0744/291653..
IQ-cidul, mai grav decât covidul!
12/05/2020 21:02

  Dorian OBREJA Desigur, in această perioadă, preocuparea majoră şi cotidiană a mai tuturor oamenilor – incepand de la cei care guvernează, continuand cu cei implicaţi direct in lupta cu pan ...

Persevera-relaxare – covidum est!
11/05/2020 23:25

  Dorian OBREJA „A greşi este omeneşte, a persevera este diabolic”, iată o locuţiune plină de adevăr, a cărei origine se pierde in negura veacurilor, deşi mulţi o atribuie unui perso ...

Relaxarea prematură – o măsură imatură
03/05/2020 23:25

  Dorian Obreja   Iniţial, plănuiesem ca titlul acestor randuri să fie o parafrază/antitetică la o cunoscută zicere, şi anume „mai bine sărac şi sănătos, decat bogat şi virusat sa ...

Ultima călătorie într-un Paris tot mai cernit
06/04/2020 22:17

  Dorian Obreja Unul dintre visele mele cele mai insemnate a fost să văd Parisul. Aşa de tare am visat asta, incat, in tinereţe, la inceputul anilor 80, cand a ajunge acolo era aproape cu neputinţă ...

De ce am ajuns aici şi ce va fi după (II)
31/03/2020 23:55

  Dorian OBREJA   Am lămurit, ieri, din perspectiva mea, cel puţin, de ce am ajuns in apocalipsă, sau, cel puţin, la inceputul ei: susţin, in continuare, că e vorba de inconştienţa şi coru ...

De ce am ajuns aici şi ce va fi după (I)
29/03/2020 22:57

  Dorian OBREJA   Aici s-ar putea traduce, pentru unii, in apocalipsă, sau, cel puţin, inceputul ei. Cum am mai afirmat, insă, şi incă in mai multe randuri, nu trebuie să ne lăsăm cuprinşi ...

Infodemia merge braţ la braţ cu prostia (II)
23/03/2020 23:27

  Dorian OBREJA Începeam, ieri, prin a spune că, in mod evident, in această perioadă, mai ales, ne dăm seama că mare parte a omenilor este formată din, iertată fie-mi vorba, proşti : ...

Infodemia merge braţ la braţ cu prostia (I)
22/03/2020 21:43

  Dorian Obreja   În mod evident, in această perioadă, mai ales, ne dăm seama că mare parte a omenilor este formată din, iertată fie-mi vorba, proşti : unii care (din ...prostie, ...

Terra: Coronavirus. România: Neuronolipsus! (II)
20/03/2020 17:11

  Dorian OBREJA Panica şi zvonurile alarmiste mai trebuie şi stopate. E culmea că numărul şi amploarea unor asemenea fenomene este (din ce in ce) mai mare, deşi mijloacele moderne de informare &nda ...

Pe A8 nu se va aşterne asfalt, ci praful uitării!
10/03/2020 20:41

  Dorian OBREJA   A8, numele de cod sub care este cunoscută posibila autostradă care să conecteze Moldova (dar şi Basarabia) cu Transilvania, scurtand considerabil drumul spre Vest, pe traseul ...