Gepesedia cuprinde România: la rând, măturătorii şi berzele

Dorian OBREJA

 

Fără nici cea mai mică îndoială, progresele tehnicii ne ajută şi pe noi, oamenii, să progresăm. Însă fenomenul din urmă, ţin să subliniez, dacă dorim să fie cu adevărat benefic, ar trebui să se materializeze după criterii de prioritate. Cu alte cuvinte, dacă exprimarea a fost prea vagă, în regim de urgenţă ar fi necesar să se găsească şi aplice soluţii la probleme acut-presante şi care privesc un mare număr de oameni. Acordarea de atenţie în primul rând semenilor noştri şi abia apoi celorlalte fiinţe cu care conlocuim pe această planetă cred că ţine şi de empatie, dar şi de ceva specific oamenilor, adică logică.

Deci, urmând această cale, este firesc să apreciem realizarea unor dispozitive GPS dedicate alpiniştilor lansaţi în cucerirea Everestului, dar să ne manifestăm serioase rezerve faţă de intrarea în producţie a unor instrumente de acelaşi fel destinate identificării obiectelor vestimentare din garderoba doamnelor...

Inevitabil, gepesedia (termen inventat de autorul acestor rânduri pentru a defini acţiunea de introducere a menţionatelor dispozitive oriunde, indiferent dacă trebuie sau nu), fiind un fenomen global, se manifestă şi pe plaiurile mioritice.

Cel mai recent – dar şi mai demn de Cartea recordurilor ori ceva asemănător – exemplu ne vine de la Iaşi. Unde: 1. a avut loc o rocadă la vârful firmei Primăriei ce se ocupă de curăţenia din oraş (Salubris, pe numele ei din acte), şi 2. cel ajuns în funcţia supremă a demonstrat, imediat după instalare, că timpul petrecut în străinătate l-a făcut să devină doldora de idei, care de care mai revoluţionare.

Să ne oprim doar la cea conform căreia operatorii de salubritate - adică măturătorii de (pe) străzi , pentru cine nu înţelege limbajul pretenţios - vor fi obligaţi să poarte brelocuri cu GPS, pentru, încerc să citez cît mai exact, „a se şti în orice moment zonele în care îşi desfăşoară activitatea”. Astfel problema curăţeniei oraşului e ca şi rezolvată, nu-i aşa?

Adevăratele probleme ale domeniului, pe care le poate sesiza oricine, cu ochiul liber, fără să fie mare manager, cu expertiză de peste hotare, sunt cu totul altele: nu peste există amenajări corespunzătoare pentru containerele de gunoi, multe dintre acestea sunt deteriorate şi mereu deschise, reprezentând focare de poluare şi infecţie. Iar, dacă ajungem la „operatorii de salubritate” (indiferent că e vorba de măturători sau de cei de maşinile de colectat), n-am văzut să fie dotaţi cu echipament adecvat - precum măşti şi ochelari de protecţie, fiind expuşi tuturor riscurilor.

Un alt exemplu vine din lumea celor care nu cuvântă. Un proiect denumit sugestiv „uite barza” îşi propune recensământul respectivelor zburătoare. Care îmi sunt simpatice, dar care, îmi permit să susţin, ar trebui numărate abia după ce vom face acelaşi lucru cu oamenii aflaţi sub pragul de subzistenţă (se estimează doar că aproape 5 la sută din populaţia României trăieşte în sărăcie absolută), urmând ca aceştia să fie şi ajutaţi pentru a ieşi din această zonă!