Junghiul şi jărchinosul din educația ieșeană

default

Dimensiune font:

| 29-12-2021 07:22

 

Dan M.BREZULEANU

Hotărât lucru, la troaca cu lături educaționale servite cu de-a sila de Inspectoratul Școlar nu-i primit oricine.

Copilei britanice, cu origini românești, căzută recent pradă infatuării unor cocoșnețe cu statut de educatori naționali, i s-a găsit vina colosală de a-și fi dorit să adulmece tainele artelor la Iași.

Iar un domn inspector adjunct, îmbuibat cu racilele doctrinelor pe care le-a argățit cândva, de-a valma, a sorocit povestea adolescentei umilite cu scuipăturile regnului dominant de la Colegiul Băncilă.

Curier al apatiei care caracterizează sistemul educațional ieșean, insul în cauză, specialist în „activitatea de îndrumare şi control unităţi de învăţământ”, a considerat că e mai bine și la îndemână să îndese gunoiul sub preș, decât să-și pună în pericol laurii doctrinari pe care se odihnește de multă, de foarte multă vreme.

Am spus-o din capul locului, din chiar prima zi în care am aflat de acest caz, că nimeni nu va mișca vreun deget pentru a repara, moral, umilința copilei. Pentru niciunul dintre acești educatori arhaici n-a contat faptul că adolescenta a căzut, pentru a doua oară, într-o depresie din care o recuperaseră, cu o răbdare aproape falimentară, o armată de psihologi din Regatul Unit. Nimeni n-a sărit să repare situația; s-au unit, cu toții, în a săvârși răul cel mai mare posibil – omisiunea de a ajuta un semen. Și, înfăptuind răul ca pe un substitut al inteligenței lor, au mers până la capăt cu sforăriile.

Inspectoratul Școlar susține că se adeveresc faptele prezentate de cotidianul Evenimentul, dar nu găsește de cuviință să meargă mai departe. E suficient să arate cu degetul copila, uitând să amintească de cei vinovați, care rămân în antecamera pregătită eroilor educaționali. Ba nu! De fapt, Inspectoratul a menționat că echipa managerială actuală nu va mai candida la funcții, în viitor, dar nu-i vreo tragedie dacă se vor mai lăfăi o vreme în privilegii. „Când vom avea acolo o altă echipă managerială, vom putea vorbi și despre altceva”, a transmis Inspectoratul, cu o lipsă de respect care nu-mi dovedește altceva decât faptul că anumiți indivizi nu știu unde sunt adevăratele limite. 

Departe de a vorbi despre onoare ca despre unica oportunitate de a salva ce se mai poate salva din prea puțin fertila educație națională. Mai mult, nu cred că pedepsele curează, că însănătoșesc sistemul.

Nu era, poate, de nasul adjunctului inspectorului general să lase câteva cadre didactice cu mierea răzbunării pe buze tocmai de Crăciun! De fapt, funcția sa e una care se sprijină în totalitate pe gesturi, nu pe idei, iar la acest capitol apar sincope în aria protejată a inspectorului adjunct.

Un individ care plutește de când lumea pe o vestă de salvare doctrinară, care a umplut un CV cu 16 pagini de perfecționări și realizări, dar n-a ajuns ministru pentru simplul fapt că nu există încă un post care să acopere toate specializările sale în materie de management educațional, se preface că nu înțelege ce are de făcut! Se fasolește ca o madamă, dar stăpânește la perfecție doar arta răzbunării. El și managerul de la Băncilă.

Nimic n-ar trebui să ne mai mire. Junghiul și jărchinosul din educația ieșeană și-au făcut datoria!

Și nu uitați: în zadar ne căznim să descoperim noi drumuri, câtă vreme nu ştim cu adevărat cine ne călăuzește pașii! Iar dacă inșii aceștia sunt cei care ar trebui, în teorie, să ne educe copiii, cred că am eșuat și noi, puțin, ca părinți.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Municipiul Vaslui, cu sediul in municipiul Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui, telefon 0235/310.999, fax 0235/315.946, e-mail: pmv@primariavaslui.ro, cod fiscal 3337532. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -4 terenuri apartinand domeniului public al Municipiului Vaslui, in vederea amplasarii de terase provizorii, situate in municipiul Vaslui, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Vaslui nr. 151/30.04.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019, identificate astfel: -T1 -suprafata de 75 mp, situat in imediata vecinatate a cladirii fostului Palat al Telefoanelor; -T2 -suprafata de 35 mp, situat pe platoul pietonal din zona Teatrului de Vara, in fata restaurantului Crama Domneasca; -T3 -suprafata de 64 mp, situat in partea dreapta fata de intrarea principala a Teatrului de Vara; -T4 -suprafata de 67 mp, situat in partea stanga fata de intrarea principala a Teatrului de Vara. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: de la sediul Municipiului Vaslui sau de pe site-ul institutiei: www.primaria vaslui.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Patrimoniu, etaj 2, cam. 210 din cadrul Municipiului Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 22.05.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30.05.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Municipiul Vaslui, Registratura, municipiul Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depun intr-un singur exemplar, in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 02.06.2025, ora 10.00, la sediul administrativ al Pietei Centrale din municipiul Vaslui, Str. Nicolae Iorga nr. 2, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, municipiul Vaslui, Str.Stefan cel Mare nr.54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.05.2025.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Dimitrie Cantemir, cu sediul in sat Hurdugi, comuna Dimitrie Cantemir, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/485.389, e-mail: primaria.dtcm@yahoo.com, cod fiscal 3394295. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -suprafata totala de 20,00 ha, teren extravilan, pasune comunala, apartinand domeniului privat al Comunei Dimitrie Cantemir, situata in sat Hurdugi, comuna Dimitrie Cantemir, judetul Vaslui, conform H.C.L. Comuna Dimitrie Cantemir nr. 27/06.05.2025 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, identificata astfel: -Lot 1 -sat Hurdugi, 10,00 ha, Tarla 69, Parcela 875; -Lot 2 -sat Hurdugi, 10,00 ha, Tarla 69, Parcela 873. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Dimitrie Cantemir. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Dimitrie Cantemir, comuna Dimitrie Cantemir, sat Hurdugi, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 20 Lei/exemplar, care se achita in numerar la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 21.05.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 29.05.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Dimitrie Cantemir, comuna Dimitrie Cantemir, sat Hurdugi, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.05.2025, ora 14.00, la sediul Comunei Dimitrie Cantemir, comuna Dimitrie Cantemir, sat Hurdugi, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 07.05.2025.
Politicieni formați pe trotuar  ne duc, desigur, pe centură...
12/05/2025 18:34

Dorian OBREJA În zgomotul asurzitor si haotic al acestor zile, e necesară o pauză aflată sub beneficul semn al linistii. Zgomotul este produs, dacă mai trebuie explicat, de o generală stare de nemul ...

Singura salvare, rațională și pacificatoare = guvern tehnocrat!
11/05/2025 15:25

 Dorian OBREJA Nu stiu altii cum sunt, sau cum vor fi, dar eu, in dimineata zilei de 19 mai, voi respira pe jumătate usurat. Asa, ca la trecerea – sper definitivă – a unei perioade de minimu ...

Votatul „în draci” și efectul de bumerang
06/05/2025 16:30

 Dorian OBREJA Cu mai mult timp inainte de 4 mai – poate chiar incepand de la data anulării alegerilor precedente – in randul unei părti a romanilor (indiferent dacă erau in tară sau afar ...

Drumul candidaților e pavat cu bune intenții
30/04/2025 06:25

Dorian OBREJA Ieri a fost prima dezbatere dintr-un sir de trei, manifestări menite, intr-o oarecare măsură, să mai schimbe cate ceva in perceptiile si simpatiile electoratului (deja retragerea de la aceast ...

Drumul candidaților e pavat cu bune intenții
29/04/2025 18:34

Dorian OBREJA Ieri a fost prima dezbatere dintr-un sir de trei, manifestări menite, intr-o oarecare măsură, să mai schimbe cate ceva in perceptiile si simpatiile electoratului (deja retragerea de la aceast ...

„Atacul juridic” eșuat = turul 2 înmormântat
28/04/2025 19:22

 Dorian OBREJA Trăim, de mai bine de un deceniu, intr-o perioadă in care, nu stiu din ce motive - sociologii ar trebui să ne spună, sunt la modă „lovituri de stat” (de la cele propriu-zis ...

   Miticii mușcă din autostrada către Iași
20/04/2025 22:11

Dan M.BREZULEANU * dezbinarea, chiar dacă e un substantiv ieftin, face din actiunile fiecărui neghiob chestiuni fascinante Textul e mai vechi, dar din ce in ce mai actual! E vorba de miticii capitalei si de ...

Moldova n-are umbrelă; nici NATO, nici românească!
14/04/2025 17:54

Dorian OBREJA Tocmai ce mă decisesem să abordez subiectul din randurile care urmează, cand mi-a parvenit o stire care il completeză de minune.  „Armata franceză desfăsoară operatiuni de cart ...

Campania prezidențialelor = război al tuturor cu toți
13/04/2025 20:51

Dorian OBREJA În mod teoretic (asta poate să insemne, din păcate, si utopic...), alegerile sunt sinonime cu desemnarea cuiva dintre mai multi, decizia de selectionare in favoarea cuiva. Cu alte cuvint ...

Cornel Nistorescu:Sprînceană și Ciolacu trag clopotele la americani
09/04/2025 07:41

Cam cit il duce mintea pe Ciolacu, cam atita si face! S-a gindit să incerce pe la o usă din spate la Donald Trump. Nu cu o strategie, nu cu hotărire de guvern sau cu o campanie, nu pe căi diplomatice si nu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei